Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Romania se gaseste in fata unei provocari extraordinare: limitarea si scumpirea surselor de finantare. Chiar si la o datorie publica relativ mica, aceasta poate deveni o problema acuta daca scadenta datoriei este apropiata. Pe plan extern adevarul este ca practic nu mai avem acces la creditare: esecul turneului de prezentare a ofertei Romaniei in SUA spune multe. In paranteza, mentionez ca nu am inteles niciodata ce speri sa obtii si in ce conditii cand bati la usa altora, neinvitat sau recomandat de intermediari fara intrari strategice. Banii de la FMI, din acordul de tip preventiv, oricum ne-ar ajunge doar pe o masea (adica maxim un trimestru).
Pe plan intern, amenintarile la adresa bancilor austriece ascund frustrarea, indreptatita de altfel, ca Guvernul ramane fara finantare. Principalul client al sistemului bancar romanesc este chiar statul roman (vorbim de 13-15 miliarde de euro anual, rostogolire de datorie publica, preponderent cu scadenta sub 1 an). Blocarea liniilor de credit de la bancile-mama catre filialele lor din Romania echivaleaza cu taierea cracii de sub picioarele Guvernului.
La aceasta provocare Romania a gasit pana acum doar solutia austeritatii in exces: reducerea masiva a cheltuielilor si a deficitului. Realitatea economica a batut realitatea anului electoral. Logica reducerii necesarului de finantare nu e gresita in sine, dar devine inoperanta in practica. In primul rand, pentru ca taind de unde nu trebuie nu se vor realiza nici veniturile bugetare prognozate. In al doilea rand, pentru ca amanand niste plati ele nu vor disparea; urmatoarele guverne vor trebui sa dea inapoi drepturile castigate in instanta de diferite categorii sociale, in valoare de multe miliarde de euro. Si necesarul de finantare va continua de creasca oricum dupa ce va intra in plata returnarea imprumutului de 20 de miliarde de euro de la FMI. In al treilea rand, chiar daca ai nevoie de mai putini bani, dar ei sunt mai scumpi, costurile totale ar putea sa nu scada. Pe fondul turbulentelor de pe piete, prima de risc pentru Romania aproape s-a dublat in ultimele luni, desi fundamentele macroeconomice nu s-au deteriorat in acest interval (chiar dimpotriva).
Nu reiau acum tema schimbarii filosofiei fiscal-bugetare. Dar revin asupra unei propuneri pragmatice care poate ajuta la consolidarea finantarii pentru Romania cel putin in urmatorii doi ani: intoarcerea la popor. Ma refer la liberalizarea pietei de titluri de stat, astfel incat fiecare cetatean roman sa poata cumpara titluri de stat, direct si fara prag minim. In prezent, aceste achizitii pot fi facute doar prin intermediari (in special banci) si doar peste o anumita suma (minim 200 sau 300 de mii de lei).
Statul ar avea enorm de castigat. S-ar finanta sigur si ieftin, in moneda nationala si pe termene mai lungi. Sunt convins ca o emisiune in lei pe 2 ani cu randament de 5-6% ar fi supra-subscrisa.
Statul ar crea o finantare-tampon pentru cazul in care bancile straine chiar intrerup liniile de credit catre Romania, si ar ramane relativ imun la evaluarile agentiilor de rating, care nu au cum sa se imbunatateasca semnificativ in contextul actual.
Statul ar pune si presiune pe banci, ramase astfel fara principalul client, sa reduca randamentele la care sunt dispuse sa cumpere titluri de stat. De asemenea, bancile s-ar vedea nevoite sa atraga depozite de la populatie si sa reporneasca si creditarea catre firme.
Populatia ar avea si ea de castigat. Riscul suveran este intodeauna mai mic decat riscul unei banci, adica statul e ultimul care da faliment. Deci e mai sigur sa imprumuti statul. Probabil ca achizitia de catre populatie a titlurilor de stat ar fi scutita de impozit, deci profitul ar fi curat, desi populatia e interesata in primul rand nu de profit, ci de siguranta. Iar bani inca sunt: totalul depozitelor populatiei in banci este 25 de miliarde de euro. Pe timp de criza economisirea a crescut cu 5% din PIB. Este un comportament pro-ciclic explicabil al populatiei care economiseste cand lucrurile merg rau.
Cine ar avea de pierdut? Bancile straine si fondurile de investitii si de pensii, care chiar ar trebui sa isi puna mintea la contributie si sa nu mai stea la pomana titlurilor de stat. Si organismele internationale care ar pierde din forta coercitiva a finantarii conditionate.
Nu am inventat eu aceste mecanisme. Italia tocmai a vandut titluri de stat catre populatie, fara comisioane ale intermediarilor, in valoare de 2,6 miliarde de euro. Iar in SUA este o practica obisnita ca oricine sa poata cumpara titluri de stat online, direct de pe site-ul Trezoreriei.
Sa ne intoarcem cu adevarat la popor ca sa rupem cercul vicios al finantarii datoriei publice.
