Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un cititor întreabă: "Cum distingem între două conştiinţe colective care au accepţiuni diferite pentru o anume situaţie? Un exemplu: cu nişte ani în urmă, Iosif Constantin Drăgan scotea în evidenţă că la unele comunităţi de ţigani exista cutuma că tot ce le apare în cale este lăsat de Dumnezeu pentru «tribul» lor, deci degeaba-i acuzăm de furt. Adevărul lor nu este şi adevărul altor comunităţi".
S-ar putea spune că respectivele comunităţi de ţigani erau parţial în conexiune cu "adevărul spiritual" prin credinţa că "tot ce le apare în cale este lăsat de Dumnezeu". Dar tot lăsată de Dumnezeu este alegerea şi, acolo unde conştiinţa este evoluată (morală), omul îşi interzice singur faptele reprobabile. Aceste comunităţi defineau surprinzător de spiritual noţiunea de "adevăr", căci de îndată ce un om sau o comunitate vede că "adevărul lui nu este şi al altuia" înţelege şi acceptă intuitiv diferenţele de opinie care despart un nivel de conştiinţă de un alt nivel de conştiinţă. Tocmai accepţiunile fundamental diferite pentru o anume situaţie ne ajută să distingem între două conştiinţe colective diferite, ca şi între conştiinţele diferite ale oamenilor. Ele duc la conflict, iar conflictul subliniază "diferenţele" şi trădează apartenenţa la o conştiinţă colectivă, căreia îi corespunde un anumit adevăr (credinţe, convingeri, idei, nivel de educaţie etc.). Mai simplu spus, trăim aparent în aceeaşi lume; conştiinţa fiecăruia dintre noi rămâne conectată cu o colectivitate care-i împărtăşeşte credinţele, convingerile sau stilul de viaţă, iar acestea devin "adevărul" respectivei comunităţi. Ceea ce ne uneşte sau ne separă în lumea evenimentelor fizice ţine de accepţiunile comune sau diferenţele existente în conştiinţa personală, ca şi în cea colectivă.
David Hawkins, medic psihiatru, iluminat, dar şi cercetător în domeniul conştiinţei avansate, a conceput o "Hartă" a conştiinţei (vezi cartea "Putere versus Forţă"). Pe o scală de la 1 la 1.000 (1.000 reprezintă cel mai înalt nivel al conştiinţei umane, nivelul lui Iisus), 200 a fost identificat prin cercetările sale ca "nivel al Adevărului" sau nivelul la care conştiinţa umană devine puternică. Până la 500 (nivelul Iubirii) pe Scala lui Hawkins, oamenii situaţi la fiecare nivel al conştiinţei percep adevărul de la propriul lor nivel şi resping adevărul altora. Cutumele perceptuale încetează doar în clipa în care omul atinge nivelul Iubirii, dar acest fenomen se întâmplă - cum spune Hawkins - doar la un procent de 4% din populaţia globului. Mai mult, acelaşi autor conchide că 78% din populaţia lumii nu cunoaşte, încă, nivelul Adevărului (al onestităţii). Aceasta înseamnă că oamenii care trăiesc până la fâşia 200 a conştiinţei percep viaţa prin ochii unei suferinţe intense, provenită din frică, pedeapsă, judecată, mânie, ură, răzbunare etc.
Aşadar, conflictul trădează conştiinţele diferite, care încearcă să-şi impună cu orice preţ propriul adevăr. Mai avem însă o posibilitate simplă prin care putem distinge între "două" conştiinţe diferite; este vorba despre un sentiment persistent şi puternic, prin care spunem "nu înţeleg acest lucru, această explicaţie, această... opinie!" Dacă nu înţelegem un lucru nu înseamnă că nu este adevărat. El reprezintă însă un nivel de adevăr la care conştiinţa noastră nu are acces şi tocmai de aceea ne vom trezi în faţa simţământului natural "nu înţeleg!".
Ceea ce caracterizează în esenţă conştiinţele diferite, fie ele colective sau individuale, se referă la gradul în care este prezentă Iubirea. Cu alte cuvinte, unde apare iubirea apar şi responsabilitatea, şi bunătatea, şi respectul profund pentru viaţă. Prin iubire, conflictul se rezolvă în mod paşnic; un singur cuvânt spus cu inima aduce pacea, pe când absenţa iubirii face ca un cuvânt să ducă la război. Astăzi, în lumea întreagă se vorbeşte despre "o criză" a conştiinţei, generatoare a crizei mondiale care ne afectează pe toţi. Şi, dacă-i aşa, criza conştiinţei nu-i altceva decât o criză "a Iubirii" sau o depărtare de puterea care hrăneşte viaţa în toate aspectele ei. Iubirea (nu în sensul ei emoţional) este şi aspectul cauzal al existenţei, căci - aşa cum a spus şi Iisus - în ea "stă întreaga Lege" a Vieţii.
