Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Miturile istorice, ca şi simbolurile naţionale, au rolul lor incontestabil şi sunt adeseori mai puternice decât realitatea. Alea iacta est! Zarurile au fost aruncate! Este vorba atribuită de Suetoniu şi Plutarh lui Iulius Caesar la trecerea Rubiconului. Numai că, în propria sa scriere, "Comentarii de bello civili", Iulius Caesar nu pomeneşte nimic despre aceste vorbe şi nici măcar Rubiconul, pe care el l-ar fi traversat, nu e menţionat.
Istoria nu înseamnă răspunsuri definitive. Este mai ales un proces de luminare a trecutului, într-o desfăşurare continuă. Oamenii percep trecutul diferit, de la generaţie la generaţie. Aceasta e partea neistorică a vieţii, dar cât se poate de normală. Valorile se schimbă. Spre exemplu, ceea ce credeau oamenii despre societate în momentul Revoluţiei e destul de diferit de ceea ce cred astăzi. Trăim într-o lume supraîncărcată de informaţii, dar nu putem spune că e mai înţeleaptă sau mai echilibrată decât aceea cu care am plecat la drum în 1990. Am vrea să avem copia unui model cu care să putem construi viitorul aşa cum ne dorim. Evenimentele istorice nu sunt însă repetiţii, ci un ansamblu unic de oameni, factori de influenţare şi cronologie a faptelor.
Victoria Revoluţiei Române trebuia, logic, să însemne victoria unora (popor, lideri şi idei) şi înfrângerea altora. Poporul român s-a eliberat de dictatură, dar cine a fost învins? Doar Ceauşescu şi soţia sa? Spunem că a fost înfrânt comunismul. Numai că pentru unii a fost doar un pretext de a se considera martiri după ce fuseseră vânători de funcţii oferite de regimul Ceauşescu. Bucuroşi că au obţinut o funcţie bună atunci, bucuroşi că pot anunţa acum cât de martiri au fost... în ciuda funcţiei. Chiar istoria ne arată cât poate fi de utilizată şi abuzată de către cei ce exercită puterea. Amintesc doar de lupta Securităţii şi Miliţiei, pe de o parte, şi a Armatei, pe de altă parte, pentru a-şi recicla imaginea atât de compromisă de regimul trecut şi de faptele din Revoluţie. Să recunoaştem: cea mai reuşită (fără ghilimele) tranziţie a acestor 20 de ani e chiar această reciclare.
Istoria ne poate ajuta să fim mai înţelepţi, au repetat marii istorici ai tuturor timpurilor. Ea nu trebuie să fie o materie din care unii sau alţii aleg ceea ce convine scopurilor lor. Mulţi astăzi se lasă convinşi de argumentul că Revoluţia a fost un conflict sângeros fără sens, uitând că
o victorie a lui Ceauşescu, cel care a provocat vărsarea de sânge, ar fi fost un dezastru pentru soarta României şi pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Una din sarcinile istoriei e tocmai aceea de a ne face să înţelegem de ce scopuri nobile pentru care s-au luptat cu sacrificii şi onoare generaţii trecute nouă ni se par astăzi greşite sau nefericite.
Clemenceau spunea la 100 de ani după Revoluţia franceză: "Dacă vreţi Declaraţia drepturilor omului, trebuie să acceptaţi şi ghilotina". Eu aş spune: Revoluţia Română e un tot. Dacă vrem eroismul Timişoarei şi al Baricadei de la Inter şi elanul popular din 22 decembrie, trebuie să acceptăm şi dezordinea tragică în care şi-au pierdut viaţa absolut fără rost sute de oameni nevinovaţi; sunt şi ei parte a eroismului.
