Admiraţie şi respect pentru Chivu

Gesturile mari se întâmplă şi în fotbal. Discret, într-o frumoasă normalitate, se compun poveşti pentru liniştea noastră. Avem parte de ele doar dacă suntem atenţi, foarte atenţi, într-atât de atenţi încât să desluşim şoapta rătăcită în vacarmul vieţii. De această dată, o primă veste bună vine dinspre Milano. Aşteptăm episodul doi.

Cristian Chivu şi Adrian Mutu, doi dintre cei mai valoroşi fotbalişti români ai momentului, s-au accidentat cam în acelaşi timp. Lui Cristi i s-a întâmplat, urât de tot, pe teren. La locul de muncă. Adrian s-a autoaccidentat comportamental. Rezultatul unor teste antidoping, altfel pozitiv, l-au agăţat pe Adrian în rastel tocmai atunci când se afla într-o perioadă de graţie a carierei sale. Interesul mediatic pentru povestea lui Cristi Chivu a fost creat consumat în directă proporţie cu gravitatea accidentării.

Procesul-spectacol de care a avut şi are parte Adrian Mutu a dat mult mai mult de lucru presei. Pentru că, în timp ce Cristi nu avea decât să ierte pe cont propriu, Adrian şi apărătorii săi trebuie să stea la mâna iertării, forţând-o printr-o convingătoare pledoarie a nevinovăţiei.
Calvarul lui Cristian Chivu a fost dat trecutului. După 77 de zile de la accidentare, Cristi a jucat din nou pentru Inter, în meciul cu Livorno. A intrat ca titular şi a fost înlocuit de Mourinho tot în 77, în minutul 77.

Tifosii l-au sărbătorit pe Cristi, la ieşirea din teren, într-un fel caracterizat corect doar de trăirea momentului. Vorbirea n-are vigoare într-o astfel de situaţie. Nici imaginaţia nu cred că te poate duce prea aproape de adevăr. Pentru noi nu rămâne decât bucuria, marea bucurie de a-l şti pe Chivu sănătos şi din nou capabil să ducă în spate speranţele noastre, atâtea câte sunt, legate de echipa naţională.

După meci, Chivu a declarat simplu că este obosit şi fericit. Apoi a început să mulţumească. Să muţumească tuturor celor care i-au fost aproape, celor care "au stat lângă mine şi m-au îngrijit". Gestul lui Chivu, ca de altfel cam tot ce face el, este de bună cuviinţă. Dar cred că cel care merită înzecit mulţumiri, mulţumirile noastre, este Cristi Chivu. Pentru că el este modelul pe care-l admirăm, pe care îl respectăm. El este omul.

În comentariile legate de revenirea lui Cristian Chivu se consemna şi faptul că el a trecut cu bine şi peste sechelele psihice ale gravei accidentări. Nici nu mă aşteptam să fie altfel. Deoarece Cristi Chivu, bărbat puternic, a avut generoasa disponibilitate de a-i îmbărbăta el pe cei apropiaţi chiar şi atunci când se afla sub ameninţarea unor verdicte medicale crunte.

Salut revenirea în joc a lui Cristi Chivu. Şi aştept. Îl aştept şi pe Adrian. Nu l-am menajat pe Adrian Mutu atunci când a greşit. Dar niciodată nu am avut pricini în a-i admira talentul. Dacă l-am înjurat mai apăsat câteodată, nu am făcut-o decât din cauza faptului că îmi părea rău, mult mai rău decât în alte astfel de situaţii, că se risipeşte un fotbalist atât de valoros. Sper ca judecătorii lui Mutu să pedepsească omul care a greşit, aşa cum or şti ei, dar să lase fotbalistul să-şi facă în continuare meseria.