x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Adrenalienaţii

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 26 Noi 2011 - 21:00
Adrenalienaţii


De ceva vreme, ori de cate ori ma refugiez in paduri retrase, de undeva razbate urletul catranit al vreunei drujbe, urmat de inconfundabilul zvon al prabusirii arborelui, asemenea unui ultim si adanc oftat. Linistea e scurta de fiecare data si tipatul dintilor de otel, scormonind intr-un alt trup verde, patrunde codrii cu o noua moarte. Dintre valurile de molizi se ridica in rastimpuri si duduitul camioanelor, amestecat cu icnete de fiare hurducate, semn ca gramezile de cadavre vegetale, intr-un du-te-vino cotropitor, pleaca spre morgile progresului rentabil: Scheweighofer-Egger, Cronospan, gatere mai marunte, trenuri si vapoare asteptand prin porturi. Dimineata devreme si la caderea noptii, focuri de arma starnesc ecouri si, uneori, sub cer, helicopterele zdrelesc aerul, transportand spre singuratati alcatuiri industriale stranii, spanzurate sub carlinga.

Efortul concentrarii la frumusetea naturala mi-a devenit un exercitiu obligatoriu prin pustietatile verzi si, desi cazna lui e tot mai mica, bucuria de a fi acolo imi e stalcita de tristetea celui care stie. In jurul meu, toate – arbori, ape limpezi, salbaticiuni – patrunse de viata fara inceput si fara sfarsit isi traiesc prezentul demn, in vreme ce, undeva prin birouri elegante, ecoteroristii abia alfabetizati, prin simpla aritme­tica le hotarasc moartea: padurile devin metri cubi de lemn, raurile cu pastravi inseamna kilowati, iar salbaticiunile dau piei, kilograme de carne si trofee.

Sub mainile hulpave si fruntilor lor inguste 'corola de minuni a lumii' nu e lucrare dumnezeiasca, cum nu le sunt frati intru Domnul nici semenii bipezi de care se despart asigurator prin garduri prevazute cu pitbuli, ziduri inalte, masini blindate si garzi de corp, toate insemnand frica. La fel cum tot frica denota si neobosita lor alergatura spre a-si dovedi si a dovedi lumii ca exista, mereu prin altceva decat sunt ei in fapt. Caci frica e una singura: frica de moarte. Cea pe care, in mintea lor, o inving prin facaturi 'durabile' – 'investitiile' – si pe care, prin notorietate si 'viata din plin traita', o uita. E de ajuns apoi un accident grav, o boala fara leac si, dintr-o data, nemuritorii topurilor cu mi­liardari devin ce-au fost si mai putin decat atat.

Pana la proba adevarului insa, demonstratiile lor publice fac deliciul prostilor iar inchipuitele invidii starnite in 'dusmani' – cum corect glasu­iesc manelistii –, le hranesc flamandul vid cerebral. Ei sunt pragmatici in slujbe si iubitori de adrenalina in timpul liber. Au invatat cele doua cuvinte – 'pragmatic' si 'adrenalina' – de indata ce le-au auzit si au prins sa le foloseasca inainte de a le cunoaste toate sensurile. Sunt la moda si le e de ajuns: pragmatismul asigura reusita iar banii acesteia, achizitiile generatoare de adrenalina. Lipsa de scrupule – handicap obligatoriu al pragmaticului de succes – a devenit virtute, iar marturisirea adreno-dependentei este marca 'rafinata' a statutului sau social. Contra cost, revistele mondene si televiziunile roiesc in jurul week-end-urilor si vacantelor sale, desi abilitatile lui se reduc de cele mai multe ori la folosirea unui motor puternic: de automobil, de motocicleta, de ambarcatiune si, mai nou, de avion. Banala soferie, cu amintitele ei variante, capata stralucirea banilor multi dati pe acea masinarie scumpa si a costurilor anuale ale practicarii hobbyului. Inca un zid ridicat, invizibil, intre el si plebe, intre lumea lui, 'exclusivista' si lume: pretul, care lui i-a dat 'valoare', cum la fel de adevarat canta aceiasi manelisti.

Intre pragmaticul de succes si ceilalti – oameni si necuvantatoare – cel mai vechi zid din lume, tot invizibil, isi pierde irepresibil fiinta: bunul-simt. Sfaramat sub asediul celor cu 'viata traita din plin', bunul-simt indeamna mereu la retragere spre sihastrii tot mai stramte, alaturi de salbaticiunile patite, haituite si banuitoare.

Sunt multi ani de cand imi condusesem un prieten neamt intr-un munte cu cerbi, sa le scultam boncaluitul. Dupa ceasuri de umblet si asteptare, sub amurgul rosu strabatut de mugete, el si-a manisfestat bucuros o stranie uimire: aceea ca in timpul scurs nici un moto­ciclist si nici un automobilist cu 4x4 nu trecusera pe drumeagurile noastre, si nici zvonul vreunui motor nu ne tulburase cerbii. Nu i-am inteles uimirea si bucuria ca fuseseram singuri. Mi se parusera firesti, i-am spus asta si m-a lamurit: 'La noi, in Germania, am fi fost asaltati cu si­guranta de vreun sportiv cu motor, caruia nu ii ajung soselele. Dar va veni si in Romania boala asta'.

Aflu ca, de ceva vreme, in Europa, cotropirea spatiilor salbatice e tot mai limitata prin legi. Adrenalienatii continentului, invitati de autoh­toni asemenea lor – mai noii imbogatiti cu motoare tari – si-au mutat arenele in, candva, celestele singuratati carpatine. O ultima dovada ca, inainte de toate, 'exclusivistii' adrenalinei motorizate au exclus din lumea lor bunul-simt.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de