x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Adrian Năstase: Fantoma din Senat

0
Autor: Adrian Năstase 17 Sep 2008 - 00:00
Adrian Năstase: Fantoma din Senat


În felul ăsta, pactul PD-L-PRM ajunge să semene cu evadarea lui Haissam din România. Nimeni nu e de vină, nimeni n-a văzut nimic, singurul lucru cert e că sirianul a trecut frontiera. În plus, în cazul de faţă, nici măcar vinovăţia berbecuţilor nu a mai fost invocată.



Săptămîna trecută, domnul Emil Boc a declarat că înţelegerea dintre PD-L şi PRM a fost, probabil, o greşeală. Eu cred că atunci am trecut prea repede peste un moment important din punct de vedere politic, dar şi ştiinţific. Pentru că părea stabilit definitiv faptul că Emil Boc nu greşeşte niciodată.

Mecanismul acestei infailibilităţi era cît se poate de simplu. Ştim, datorită unui număr mare de experimente, că Traian Băsescu nu poate greşi. Ştim, de asemenea, că gîndirea politică a lui Emil Boc e bazată exclusiv pe justificarea, explicarea, lăudarea demnă şi punerea în practică a acestui tezaur de gîndire ce-şi are izvorul la Cotroceni. Pe cale de consecinţă, Boc însuşi nu poate greşi. De aici, surprinderea pe care o stîrneşte afirmaţia de săptămîna trecută.

Logica formală ne menţine perplexitatea. Dacă Boc spune adevărul atunci cînd zice că a greşit, e stabilit că a greşit. Dacă nu, el nu a greşit cînd cu PRM-ul, dar a greşit cînd a afirmat că a greşit. Oricum o dăm, pe undeva o eroare a străpuns blindajul supraomenesc al titanului de la Cluj.

Sau nu? Pentru că mai există o speranţă. Emil Boc nu spune şi cine a greşit atunci cînd Vadim Tudor a devenit vicepreşedinte al Senatului.

Să recapitulăm faptele. Se anunţă că PD-L a renunţat la fotoliul cu pricina în favoarea PRM, care îl ocupă zîmbitor. Traian Băsescu se declară rapid indignat şi umilit de speculaţiile potrivit cărora totul ar fi fost făcut cu acordul său. (Fie vorba între noi, el nu s-a simţit deloc "umilit" cînd a cerut şi a obţinut, în turul al doilea al prezidenţialelor, votul lui Vadim.)

Emil Boc spune imediat că nu avea habar de nimic pentru că e o problemă ce ţine de grupul parlamentar.
Grupul parlamentar ridică din umeri şi arată cu privirea în sus, spre conducerea partidului. Şi aşa mai departe, pe principiul bielă-manivelă.

Într-o primă fază, deci, s-ar impune concluzia că PRM a făcut un acord cu o fantomă. Singurul lucru solid din toată această istorie e scaunul pe care stă Vadim Tudor în Senat.

Într-o a doua fază, liderii PD-L merg în pelerinaj la Cotroceni ca să-i spună preşedintelui că nu a fost ideea lui. Preşedintele e de acord cu asta şi explică, probabil, iniţiaţilor, cum stau, de fapt, lucrurile. Atunci apare declaraţia lui Boc, care vorbeşte deschis şi sincer despre greşeli, fără să descrie şi întruparea ce s-ar face vinovată de ele.

În felul ăsta, pactul PD-L-PRM ajunge să semene cu evadarea lui Haissam din România. Nimeni nu e de vină, nimeni n-a văzut nimic, singurul lucru cert e că sirianul a trecut frontiera. În plus, în cazul de faţă, nici măcar vinovăţia berbecuţilor nu a mai fost invocată.

Mai rămîne de răspuns la o întrebare. Cum îşi poate asuma guvernarea unei ţări un partid ce nu îşi poate asuma propriile decizii? Pentru că, vedeţi dumneavoastră, nu avem nevoie de ceva care nu există, adică de politicieni care nu greşesc niciodată. Ne-ar fi însă extrem de utili nişte conducători care să-şi recunoască erorile, să-şi asume deciziile şi să înveţe din toate astea ce e de învăţat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de