x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Adrian Păunescu: Totuşi Doamne

0
Autor: Adrian Păunescu 19 Mai 2010 - 00:00


Veac de nedreptate,
Ni le-aţi luat pe toate,
Şi ca indivizi, şi ca popor,
Dar să ţineţi minte
Până în morminte:
Dumnezeu rămâne-al tuturor!

Voi aveţi avere,
Voi aveţi putere
Şi plăcerea traiului ateu,
Noi, prin nedreptate,
Le-am pierdut pe toate,
Dar îl mai avem pe Dumnezeu.


Aşa nu se mai poate,
sunt prea urâte toate,
n-avem nici dreptul unei pâini,
trudind o viaţă-ntreagă,
în ţara noastră dragă,
suntem trataţi ca nişte câini.

Democraţii betege,
şi-n legea fărdelege
cei buni şi harnici nu mai pot,
în cel mai jalnic teatru
suntem, din patru-n patru,
hamalii urnelor de vot.

Nu, ţara nu-i săracă,
dar avuţia-i pleacă
precum o pradă de război,
hei, lideri de paradă,
nu-i om să vă mai creadă,
că prea vă bateţi joc de noi.

Nici muncă, nici răsplată,
ca toţi să fim îndată
bieţi cerşetori, la semafor,
şi nimeni nu răspunde
de crizele profunde,
de care-atâţia oameni mor.

Voi, din mormânt complice
şi până-n cicatrice,
stârniţi neiertătoare boli,
copiii noştri, bieţii,
cunosc amarul vieţii,
de când îi aruncaţi din şcoli.

Impozite ne muşcă
în ţara ca o cuşcă
vândută astăzi pe un pol,
umil e tricolorul,
bolnav e viitorul,
stomacul omului e gol.

Doar cârciumi pretutindeni,
cravaşe, gratii, pinteni,
se înrăiesc surori şi fraţi,
bătrânii mor de foame
şi-n cinice programe
cei tineri sunt abrutizaţi.

Aţi dat pseudonime
greţoasei voastre crime
de-a vinde ţara pe nimic,
soluţie barbară,
să fim o bingo-ţară,
să fim o ţară-loz în plic.

Ne-nghesuiţi cu biciul,
pe scara de serviciu,
ca nişte slugi să vă servim,
dar noi vă dăm de veste
că România este,
în Europa, legitim.

La sărăcia noastră
roş-galbenă-albastră,
ne daţi mizeria răspuns,
şi, uneori, ne vine
să spunem, prin suspine:
Ce-am fost şi, Doamne, ce-am ajuns!

Şi totuşi noi, aceştia,
nu ne-am pierdut nădejdea,
chiar dacă ni-i, mereu, mai greu,
cu ultima suflare,
strigăm, în gura mare:
Al nostru este Dumnezeu!
Adrian Păunescu, 2000
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de