x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Adriean Mercurieanu

0
Autor: Ionuț Bălan 22 Iul 2010 - 00:00

Controlul preţurilor are un nume simplu şi de tristă amintire: mercurial



Statul vrea să centralizeze toate preţurile din ţară, astfel încât fiecare român să ştie exact cât trebuie să coste un produs, după majorarea TVA, ne informează Antena 3. Iar agenţia de ştiri Mediafax detaliază: Ministerul Economiei vrea să mo­nitorizeze evoluţia preţurilor pe piaţă, după un model implementat deja în Grecia şi care la trei luni după aplicare a dus la reducerea preţurilor cu 7%. După care Adriean Videanu conchide: „Avem în evaluare la Mi­nisterul Economiei un proiect «Ob­servatorul preţurilor». Vom mo­nito­riza în peste 1.400 de puncte pre­ţurile, iar acolo unde vor fi derapaje va interveni Agenţia pentru Protecţia Consumatorului".

Lăsând la o parte că inflaţia din Grecia a crescut continuu, până la maximul ultimilor 18 ani, deci nu ştim de unde a scos ministrul Eco­no­miei scăderea de 7%, asemenea intervenţii ale politicienilor asupra pieţelor româneşti nu sunt chiar noutăţi. Premierul Tăriceanu cerea în 2008 miniştrilor Agriculturii şi Finanţelor să iniţieze o anchetă pentru a stabili „substratul" anunţului de scumpire a pâinii, măsură pe care o considera nejustificată, şi solicita Consiliului Concurenţei să vadă „dacă nu există o politică de tip cartel". Iar în 2004, social-democraţii se luptau şi ei cu mafia din pieţele agroalimentare prin intermediul radioului - care le comunica atât cumpărătorilor, cât şi vânzătorilor care sunt preţurile juste. Asta după ce, în decembrie 2001, premierul Năs­tase avusese o idee şi mai năstruş­nică: un Inspectorat de Control al Preţurilor.

Din câte se observă, între stânga şi dreapta românească nu e nici o deosebire. Iar lui Videanu, care scoa­te în faţă „modelul" grecesc, trebuie să-i reamintim că şi Ucraina a iniţiat în 2008 un plan care să împiedice „creşterile nejustificate de preţuri, în cazul produselor alimentare de larg consum", limitând adaosul co­mer­cial la 15% pentru carne, lapte, pâine şi ulei şi restrân­gând la 12% peste nivelul costurilor profitul companiilor de morărit şi panificaţie...

Acum, după ce am observat că România se apropie mai mult de spaţiul ex-sovietic decât de ţările UE, e bine să vedem în ce situaţii ajung politicienii să controleze preţurile. Florin Aftalion - probabil cel mai titrat economist de origine română al momentului - spunea într-un interviu acordat revistei Săptămâna Fi­nanciară că „politicienii cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt, crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflaţie", iar apoi, când lucrurile merg prost pentru ei, „nu vor vedea consecinţele nefaste ale politicilor lor, ci vor încerca să controleze preţurile". Asta cu ris­cu­rile de rigoare: „controlul preţ­u­rilor duce inevitabil la alte consecinţe nefaste - penurie, foamete etc.".

Penurie?! Da, la asta s-a ajuns în vara anului 2008, când ministrul li­be­ral al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a hotărât să îngheţe preţul medicamentelor. Adică, în loc să-şi dea seama că inflaţia creşte fiindcă ve­niturile se menţin în timp ce produc­tivitatea scade, că de fapt nu măr­furile devin mai scumpe, ci banii sunt prea mulţi (şi, deci, prea ieftini), politicienii preferă să dea vina pe „speculanţi", care însă nu fac altceva decât să-şi maximizeze profiturile pe o piaţă care le permite. După care oamenii politici, fără să accepte consecinţele nefaste ale politicilor lor, trec la a doua parte a postulatului lui Afta­lion: controlul preţurilor. E exact cum zicea şi Ludwig von Mises: „Gu­vernul numeşte inflaţie inevita­bi­lul efect al acesteia, anume creşterea preţu­rilor, trecând sub tăcere faptul că această creştere se datorează chiar sporirii artificiale a cantităţii de bani aflaţi în circulaţie".

Dacă socialiştii cu pretenţii libe­rale n-au înţeles, le mai explicăm o dată. Statul n-are cum să gestioneze productivitatea (ca bază de indexare a veniturilor), el poate doar să restric­ţioneze consumul - ceea ce nu îmbo­gă­ţeşte pe nimeni. De creşterea productivităţii se ocupă altcineva: pieţele li­bere. Ele sunt - aşa cum observa lau­reatul Premiului Fisher, Johan Norberg - singura şansă de îmbo­găţire a celor săraci, lipsiţi de putere şi relaţii. Şi din moment ce o ţară cu resursele şi populaţia Ucrainei are un PIB mai firav decât al României, iar România unul mai mic decât al Cehiei, înseamnă că în locul pieţelor care să creeze bogăţie s-a in­terpus bugetul care redistribuie să­ră­cia. Acesta este motivul pentru care peste o treime din veniturile româ­nilor şi jumătate din banii ucrainenilor se duc pe mâncare. Cehii cheltuiesc doar un sfert. Iar încercarea de a ad­ministra efectul (preţul alimentelor) fără a umbla la cauză (imixtiunea politicului asupra pieţe­lor) este, ca întotdeauna, sortită eşe­cului: în locul unor preţuri mari, vor apărea nişte rafturi goale.
Citeşte mai multe despre:   special,   editorial,   observator

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de