Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un amic mi-a povestit ca a fost nevoit in ultimele luni sa lucreze cu cativa furnizori de servicii dintr-o zona noua (pentru el) a tarii.
Ca sa nu starnim proteste ale patriotilor locali, nu vom da coordonatele geografice - suficient sa spunem ca piciorul asta de plai e mai putin dezvoltat economic. Acolo, amicul meu a angajat cativa furnizori de servicii locali, care s-au ocupat de organizarea de evenimente. Primele constatari: Desi privati, oamenii se comportau ca la stat. Morocanosi, incruntati, incapabili de initiativa. Orice le cereai, raspundeau cu o intrebare standard, cu un aer mitocanesc comun: "Daâ pe mine cine ma plateste pentru treaba asta?".
Desi platiti, aceiasi oameni ramaneau la fel de suparati pe lume si pe viata. Orice faceau, faceau fara tragere de inima si, pe cat posibil, prost. Unul dintre ei a stricat un eveniment pentru ca nu i s-a parut important sa raceasca bauturile si nici sa aduca gheata (cultura ghetii, se pare, ramane limitata la cateva orase mari. Restul sufera deja de probleme asociate incalzirii globale). Desi lucrau in servicii de multa vreme, oamenii astia
n-aveau idee de cum ar trebui sa se poarte cu clientii lor. Unul, angajat sa zambeasca si sa se poarte frumos, s-a rastit la oaspeti ca la Alimentara. Dupa aceea, un coleg de-al lui a sunat in fiecare zi de trei ori intr-o saptamana - in timp ce ordinul de plata isi facea drum intre banca platitorului si cea a lui. Evident, intrebarea era aceeasi: "Unde sunt banii mei?". De dragul studiului stiintific macar, sindromul asta merita un nume. Eu i-as spune "Capitalismul de Mitocanie". El functioneaza la fel ca si capitalismul veritabil (cu piata libera, concurenta, libera initiativa), insa arata ca socialismul: oamenii trag la umbra cand nu stai cu ochii pe ei, te injura cand te intorci cu spatele (si cateodata chiar inainte) si muncesc cu exact aceeasi lipsa de chef si eficienta ca la adunat sticle si borcane, altadata.
