x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Agentul de cultură

0
Autor: Tudor Octavian 31 Ian 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cum ajunge un cunoscut om de cultură, cu realizări de seamă în străinătate,unde de altfel a şi trăit câteva decenii, parlamentar într-un partid de extremă dreaptă? Răspunsul nu e că s-a tâmpit brusc sau că s-a răzbunat pe alte partide, care nu l-au vrut. Cu cât mai întortocheată e o întrebare, cu atât mai simplu trebuie să fie răspunsul.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cum ajunge un cunoscut om de cultură, cu realizări de seamă în străinătate,unde de altfel a şi trăit câteva decenii, parlamentar într-un partid de extremă dreaptă? Răspunsul nu e că s-a tâmpit brusc sau că s-a răzbunat pe alte partide, care nu l-au vrut. Cu cât mai întortocheată e o întrebare, cu atât mai simplu trebuie să fie răspunsul.


Omul de cultură nu s-a dus de capul lui în acel partid, ca să se compromită. El a fost silit s-o facă. Omul de cultură a fost controlat dintotdeauna, şi când activa în vest, de serviciile secrete. El n-a fost niciodată pe deplin liber, iar când serviciile secrete nu l-au mai voit ca reprezentant al elitelor, l-au retrogradat ca spion într-un partid cu probleme. Postura sa, pe acest om de cultură şantajat cu trecutul său de spion al DIE, îl chinuieşte. Toată lumea îl aştepta, la revenirea în ţară, să se manifeste prin talentele lui, însă s-a dat la fund. Nu mai iese în public, nici în partid nu se amestecă, nu are nici un contact cu cei care cândva l-au preţuit, iar cu familia e într-un război rece de durată. Lunga pauză de imagine îl ţine într-un anonimat protector, totuşi se poartă de parcă toată ţara i-ar cunoaşte secretul. Nu se mai uită în ochii prietenilor, în  parlament stă departe de grup, iar când se întâmplă ca un confrate din breasla artistică să-l salute, nu răspunde imediat, ci face o pauză vinovată. Ca şi cum s-ar mira că i se dă bună ziua şi s-ar simţi obligat să întrebe: Îţi baţi joc de mine sau n-ai aflat că sunt un ciumat?


Cu artiştii şi unele notorietăţi din cultură, serviciile n-au procedat cu toporul. Oamenii foarte înzestraţi intelectual sunt extrem de vulnerabili la elogiu. Cine-i laudă îi dă gata. Puţini artişti se ambiţionează să vadă ce se ascunde în spatele unui superlativ. Cauza e la psihologia vanităţilor. Nu există artist care să nu creadă despre sine că merită mai mult decât primeşte. În anii când se făcea caz despre reuşita în străinătate a persoanei despre care scriu acum n-aveam cum să ghicesc că, de fapt, era un biet agent care trăia din banii trimişi de Bucureşti. Putea să fi slujit un interes internaţional al serviciilor secrete şi fără s-o ştie, iar ulterior să fie şantajat şi agăţat. Putea, la fel de bine, să se fi înregimentat pentru bani. Când trăieşti departe de ţară, valorile morale au altă ierarhizare. După 1990, când n-a mai reuşit să se descurce fără banii de la Servicii, s-a întors acasă şi tot la Servicii s-a dus să i se dea o slujbă. În diplomaţie sau în Parlament. Când ajungi să ceri, primeşti ceva ce nu poţi să refuzi. Dacă vom şti mai multe despre cum lucrează serviciile secrete cu cei mai vanitoşi dintre pământeni, vom avea o altă definiţie a omului de cultură. Un dig, oricât ar fi de impunător, când face prima fisură se rupe de tot.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cultura

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de