x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Agentul de vănzări Petrom

Agentul de vănzări Petrom

de Ilie Serbanescu    |    02 Oct 2007   •   00:00

Recenta costisitoare achiziţie a companiei de servicii Petromservice de către Petrom - in care aceasta din urmă a plătit jumătate din intreaga sumă pe care OMV a cheltuit-o pentru a prelua de la statul romăn Petrom, cu toate resursele petroliere şi jumătate din cele de gaze ale ţării - a avut ca scop de a pune la dispoziţia OMV o structură de servicii, in parte chiar pe seama banilor statului romăn. Pentru că, din cele 328,5 milioane euro achitate de Petrom, circa 130 milioane euro sunt plătite de fapt de statul romăn, ca acţionar in proporţie de circa 40%. Dar acest lucru este chiar nimic faţă de altele!

Recenta costisitoare achiziţie a companiei de servicii Petromservice de către Petrom - in care aceasta din urmă a plătit jumătate din intreaga sumă pe care OMV a cheltuit-o pentru a prelua de la statul romăn Petrom, cu toate resursele petroliere şi jumătate din cele de gaze ale ţării - a avut ca scop de a pune la dispoziţia OMV o structură de servicii, in parte chiar pe seama banilor statului romăn. Pentru că, din cele 328,5 milioane euro achitate de Petrom, circa 130 milioane euro sunt plătite de fapt de statul romăn, ca acţionar in proporţie de circa 40%. Dar acest lucru este chiar nimic faţă de altele!


Petrom este pus de către OMV să facă sistematic şi intr-o mereu mai mare măsură achiziţii de produse petroliere(!) de la firma-mamă, adică exact de la OMV. Anul trecut, aceste achiziţii s-au dublat. Atenţie, dublare in numai un an, ajungănd la aproximativ un miliard de euro! De la an la an, vănzările din producţie proprie ale Petrom au scăzut. In schimb, Petrom a devenit un fel de agent de vănzări pentru produsele OMV. In 2005, la preluarea efectivă a Petrom de către OMV, producţia reprezenta două treimi din afacerile companiei; acum nu mai reprezintă nici jumătate, cealaltă jumătate constituind vănzări de produse petroliere achiziţionate de la OMV. Grosul achiziţiilor Petrom este preluat de la OMV Elveţia, evident ca modalitate de pompare a banilor căştigaţi de Petrom către o ţară, precum Elveţia, cu impozitări derizorii asupra afacerilor. Acest lucru ar trebui să fie luat in seamă de naivii care se amăgesc pe ei insuşi cu fraze de genul că, intr-adevăr, statul romăn nu mai deţine controlul asupra resurselor de petrol, dar incasează mai mult la impozite, graţie profiturilor realizare de Petrom! Este insă evident cum zboară din ţară grosul profiturilor realizate, spre a nu fi aici impozitate. Şi nimeni nu a controlat preţurile (probabil exagerate) la care sunt decontate respectivele achiziţii din Elveţia!


Cu aceste livrări din Elveţia, insă, lucrurile nici nu par a fi cu totul in regulă. Achiziţiile Petrom de la OMV Elveţia se situează la circa 900 de milioane euro, in scriptele companiei, dar in statisticile romăneşti importurile totale ale Romăniei din Elveţia nu se ridică decăt la vreo 400 milioane de euro. Deci, ori produsele petroliere pe care Petrom este obligat să le achiziţioneze de la OMV Elveţia vin de fapt din altă parte, ori tranzacţia este doar pe hărtie. Singurul lucru cert este că banii pleacă in Elveţia şi de acolo cine ştie unde!


După ce aceste minunate realizări ale OMV la Petrom au dvenit publice in urma unor analize ale "Ziarului Financiar", OMV s-a grăbit să anunţe mari investiţii in Petorm: 3 miliarde euro pănă in 2010! Şi aşa de-ar fi, n-ar fi vorba decăt de o sumă care nici măcar n-ar echivala cu ceea ce OMV a aspirat din Petrom de cănd a achiziţionat, in urmă cu atăt de scurt timp, această companie de la statul romăn.

Toate acestea nu sunt, Doamne păzeşte, nişte incriminări la adresa OMV. Compania austriacă a venit aici să facă bani şi ii face! N-are de fapt vreo vină. Nici că a reuşit să ia Petrom aproape pe gratis. Nici că a obţinut la preţul derizoriu plătit nu doar rafinării şi distribuţii, ci şi controlul asupra exploatării resurselor romăneşti de petrol şi a jumătate din cele de gaze. Evident, acestea sunt probleme ale statului romăn, ale autorităţilor de la Bucureşti, dacă acestea se mai găndesc cumva şi la altceva decăt la moţiuni şi delaţiuni.


Mai zilele trecute, preşedintele OMV declara, la Viena, intr-o conferinţă de presă, că in zilele noastre controlul asupra resurselor energetice este esenţial. Nu putem decăt să-i dăm dreptate. Toată lumea a inţeles acest lucru - şi ce să mai vorbim de cei de la OMV, care tocmai de aceea au preluat controlul exploatării resurselor romăneşti, singurele din zonă - , numai autorităţile de la Bucureşti n-au inţeles! Şi bruma de resurse de hidrocarburi existente au dat-o altora! Şi se pare că vor să persevereze cu resursele de cărbune şi cu cele hidro!

×
Subiecte în articol: editorial petrom elvetia elve