Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Creşterea preţurilor la cereale a bulversat consumatori şi producători nu numai in Romănia. Seceta a făcut ca in numeroase ţări din Uniunea Europeană preţurile la alimente de bază să crească. Aceasta a făcut ca perspectivele inflaţiei să se inrăutăţească. De aici este de inţeles reticenţa Băncii Central Europene de a diminua dobănda de intervenţie, deşi multe voci pledau in acest sens, avănd in vedere turbulenţele de pe pieţele financiare.
Creşterea preţurilor la cereale a bulversat consumatori şi producători nu numai in Romănia. Seceta a făcut ca in numeroase ţări din Uniunea Europeană preţurile la alimente de bază să crească. Aceasta a făcut ca perspectivele inflaţiei să se inrăutăţească. De aici este de inţeles reticenţa Băncii Central Europene de a diminua dobănda de intervenţie, deşi multe voci pledau in acest sens, avănd in vedere turbulenţele de pe pieţele financiare.
Dacă ar fi un episod izolat, ce se intămplă acum pe pieţele unor produse de bază alimentare ar fi tratat ca atare. In fond, sezonalitatea unor efecte face parte din metodologia de judecare a inflaţiei. Dar situaţia pe aceste pieţe este, foarte probabil, in modificare pe ambele laturi (cerere şi ofertă), in mod durabil. Pe latura cererii este de observat creşterea puternică a consumului in Asia, in ţări in care sute de milioane de suflete acced la standarde de viaţă specifice civilizaţiei occidentale. Acest supliment de cerere exercită o presiune teribilă asupra cererii la cereale şi alte alimente de bază. Căt priveşte oferta, anii secetoşi nu par a mai fi cazuri răzleţe. In plus, variaţii mari şi frecvente de temperatură (ca efect al incălzirii globale, al schimbărilor de climă) ingreunează culturile agricole şi au impact negativ asupra recoltelor. Rezultatul acestei combinaţii nu poate fi decăt unul: o tendinţă durabilă de creştere a preţurilor la alimente dacă oferta nu creşte in mod adecvat. Dacă adăugăm la această combinaţie de pe piaţa propriu-zisă a cerealelor o tendinţă de creştere a preţurilor la purtătorii de energie convenţionali (epuizabili), situaţia se complică şi mai mult din punct de vedere al consumatorilor.
Evoluţia schiţată mai sus obligă la o reexaminare a politicii agricole comune (PAC) in UE. De decenii PAC a deţinut partea leului in bugetul Uniunii, provocănd dezbateri aprinse intre ţările cu producţie agricolă importantă (care mizau pe subvenţii considerabile) şi ţările cu agricultură redusă ca pondere in PIB. Şi tot de decenii, incepănd cu planul Mansholt, s-a incercat reformarea PAC - ceea ce s-a realizat parţial in ultimii ani prin stoparea incurajării producţiei indiferent de circumstanţe. Unele dintre ţările din Europa Centrală şi de Răsărit care au intrat in UE, intre care şi Romănia, au mizat şi mizează in continuare pe ajutoare directe pentru fermieri, avănd in vedere ineficienţa relativă a fermelor pe care le au. Dar evoluţiile ce se conturează la orizont trebuie să dea tuturor de găndit.
In opinia mea sunt două ştiri majore care privesc agricultura din UE, agricultura romănească. Prima ştire derivă din tendinţa de creştere a preţurilor la produse de bază pentru alimentaţie. Aceasta implică o diminuare, eventual chiar dispariţie a nevoii de a subvenţiona producţia in zonă UE. Mai mult, va reintroduce in circuitul agricol terenuri care, actualmente, sunt "ingheţate", fermierii primind ajutoare financiare pentru a nu le cultiva. Una peste alta, UE, care este un mare furnizor pe piaţa mondială, primeşte un impuls puternic in acest sector. Ştirea rea, mai ales pentru Romănia şi alte ţări din UE in situaţii analoge, este ca reducerea probabilă (fie ea graduală) a subvenţiilor ne-ar afecta direct, negativ. Explicaţia este simplă: noi avem loturi mici şi foarte mici, pe care se produce cu costuri mari, ineficient. Chiar dacă creşterea preţurilor ar avantaja ţăranii/fermierii romăni pe latura cererii, costurile lor de producţie, creşterea tarifelor la energie şi presiunea spre diminuare a subvenţiilor ar dezavantaja agricultura autohtonă.
Sunt concluzii ce se impun. Pe de o parte, trebuie să facem in aşa fel, incăt chiar dacă vor fi diminuate subvenţiile in cadrul unei PAC reformate, Romănia să poată beneficia de aranjamentele existente pentru exerciţiul financiar 2007-2013. Va trebui totodată să pledăm pentru ca subvenţii să continue şi după 2013, profilănd Romănia ca zonă de interes strategic pentru Uniune, pe plan agricol. Pe de altă parte, politica publică din Romănia trebuia să incurajeze consolidarea loturilor de teren agricol pentru a se practica o agricultură modernă, eficientă. Utilizarea banilor UE trebuie făcută avănd in vedere tendinţele menţionate mai sus, nevoia de modernizare a spaţiului rural.
PS. Declaraţia celor şase miniştri ai agriculturii din ţări membre ale UE poate fi judecată prin prisma observaţiilor de mai sus.
Dacă ar fi un episod izolat, ce se intămplă acum pe pieţele unor produse de bază alimentare ar fi tratat ca atare. In fond, sezonalitatea unor efecte face parte din metodologia de judecare a inflaţiei. Dar situaţia pe aceste pieţe este, foarte probabil, in modificare pe ambele laturi (cerere şi ofertă), in mod durabil. Pe latura cererii este de observat creşterea puternică a consumului in Asia, in ţări in care sute de milioane de suflete acced la standarde de viaţă specifice civilizaţiei occidentale. Acest supliment de cerere exercită o presiune teribilă asupra cererii la cereale şi alte alimente de bază. Căt priveşte oferta, anii secetoşi nu par a mai fi cazuri răzleţe. In plus, variaţii mari şi frecvente de temperatură (ca efect al incălzirii globale, al schimbărilor de climă) ingreunează culturile agricole şi au impact negativ asupra recoltelor. Rezultatul acestei combinaţii nu poate fi decăt unul: o tendinţă durabilă de creştere a preţurilor la alimente dacă oferta nu creşte in mod adecvat. Dacă adăugăm la această combinaţie de pe piaţa propriu-zisă a cerealelor o tendinţă de creştere a preţurilor la purtătorii de energie convenţionali (epuizabili), situaţia se complică şi mai mult din punct de vedere al consumatorilor.
Evoluţia schiţată mai sus obligă la o reexaminare a politicii agricole comune (PAC) in UE. De decenii PAC a deţinut partea leului in bugetul Uniunii, provocănd dezbateri aprinse intre ţările cu producţie agricolă importantă (care mizau pe subvenţii considerabile) şi ţările cu agricultură redusă ca pondere in PIB. Şi tot de decenii, incepănd cu planul Mansholt, s-a incercat reformarea PAC - ceea ce s-a realizat parţial in ultimii ani prin stoparea incurajării producţiei indiferent de circumstanţe. Unele dintre ţările din Europa Centrală şi de Răsărit care au intrat in UE, intre care şi Romănia, au mizat şi mizează in continuare pe ajutoare directe pentru fermieri, avănd in vedere ineficienţa relativă a fermelor pe care le au. Dar evoluţiile ce se conturează la orizont trebuie să dea tuturor de găndit.
In opinia mea sunt două ştiri majore care privesc agricultura din UE, agricultura romănească. Prima ştire derivă din tendinţa de creştere a preţurilor la produse de bază pentru alimentaţie. Aceasta implică o diminuare, eventual chiar dispariţie a nevoii de a subvenţiona producţia in zonă UE. Mai mult, va reintroduce in circuitul agricol terenuri care, actualmente, sunt "ingheţate", fermierii primind ajutoare financiare pentru a nu le cultiva. Una peste alta, UE, care este un mare furnizor pe piaţa mondială, primeşte un impuls puternic in acest sector. Ştirea rea, mai ales pentru Romănia şi alte ţări din UE in situaţii analoge, este ca reducerea probabilă (fie ea graduală) a subvenţiilor ne-ar afecta direct, negativ. Explicaţia este simplă: noi avem loturi mici şi foarte mici, pe care se produce cu costuri mari, ineficient. Chiar dacă creşterea preţurilor ar avantaja ţăranii/fermierii romăni pe latura cererii, costurile lor de producţie, creşterea tarifelor la energie şi presiunea spre diminuare a subvenţiilor ar dezavantaja agricultura autohtonă.
Sunt concluzii ce se impun. Pe de o parte, trebuie să facem in aşa fel, incăt chiar dacă vor fi diminuate subvenţiile in cadrul unei PAC reformate, Romănia să poată beneficia de aranjamentele existente pentru exerciţiul financiar 2007-2013. Va trebui totodată să pledăm pentru ca subvenţii să continue şi după 2013, profilănd Romănia ca zonă de interes strategic pentru Uniune, pe plan agricol. Pe de altă parte, politica publică din Romănia trebuia să incurajeze consolidarea loturilor de teren agricol pentru a se practica o agricultură modernă, eficientă. Utilizarea banilor UE trebuie făcută avănd in vedere tendinţele menţionate mai sus, nevoia de modernizare a spaţiului rural.
PS. Declaraţia celor şase miniştri ai agriculturii din ţări membre ale UE poate fi judecată prin prisma observaţiilor de mai sus.
