Agricultura de subzistenta si politica fiscala

Agricultura din Romania este in larga masura de subzistenta pentru autoconsum; restul este destinat desfacerii la piata. Cauzele sunt variate: faramitarea terenurilor, dotarea slaba a fermelor, productivitate joasa, sisteme de distributie primitive, politici publice inconsecvente si ineficiente de-a lungul timpului etc. Agricultura este, in ansamblu, inapoiata si cu o contributie mica la export.

Desi in mediul rural traieste mai bine de 35% din populatia tarii, contributia agriculturii la Produsul Intern Brut (PIB) este de 12%-13%. Iar aportul agriculturii la bugetul public este practic insignifiant.

Este de presupus ca o parte nu mica a populatiei din mediul rural se afla intr-o forma ascunsa de somaj; este ceea ce se poate numi "suprapopulatie rurala" (vezi si articolul meu "Chestiunea Agrara", JN, 4 febr. 2004). Interpretarea economica a acestei suprapopulatii ar fi randamentul marginal negativ al muncii in agricultura. Adica, eliberarea de forta de munca ar avea ca efect cresterea randamentului muncii. Sunt cetateni care s-au intors in mediul rural dupa ani buni petrecuti in orase, ca urmare a costului vietii tot mai ridicat in mediul urban; sunt si oraseni care s-au refugiat la sate. Desi numerosi oameni, la sate, nu isi pot folosi cum se cuvine capacitatea de munca, costul cautarii unui loc de munca si costul vietii in orase ii determina sa ramana in sat. Cei mai tineri isi incearca sansele migrand spre mediul urban avand posibilitatea obtinerii unei pregatiri profesionale superioare. Exista si alternativa plecarii la munca in strainatate; aceasta oportunitate este valorificata de multi cetateni romani datorita diferentialului de salariu foarte mare si care compenseaza costurile de mutare in afara tarii; analiza strict economica cost-beneficiu favorizeaza net migratia externa in cele mai multe cazuri.

Am facut acest preambul mai amplu pentru a arata contextul in care oamenii care traiesc in mediul rural fac alegeri privind unde sa munceasca si modul de viata. Pentru multi dintre ei, mai ales cei care nu mai sunt adolescenti, agricultura de subzistenta este o forma de supravietuire in conditiile in care lumea economica moderna prezinta incertitudini si riscuri majore. Agricultura de subzistenta are si un rol reglator (homeostatic) la nivelul economiei.

La noi se vorbeste mult despre modernizarea agriculturii prin consolidarea terenurilor, o dotare mai buna cu echipamente si masini agricole etc. Aceasta modernizare ar trebui sa amelioreze viata oamenilor, sa le asigure venituri mai mari, sa aduca o contributie superioara vizibila la bugetul public.

Dincolo de problema clarificarii titlurilor de proprietate, modernizarea, ca proces economic, va consuma resurse si timp. Acest proces implica utilizarea instrumentelor fiscale care, pe de o parte, sa stimuleze folosirea pamantului ca activ economic si, pe de alta parte, sa aduca venituri suplimentare bugetului public. Acolo unde se face agricultura pentru piata este firesc ca politica fiscala sa-si faca simtita prezenta; si este de presupus ca fermierii care produc in cantitate mare si cu randament adecvat nu ar avea cum sa se sustraga fiscului. Impozitarea terenurilor agricole are sens, intrucat pamantul are valoare economica. Insa acest impozit nu trebuie sa depaseasca capacitatea celor mai multi tarani de a plati impozite - intr-o agricultura de subzistenta. A impozita insa si productia care nu se desface la piata (autoconsumul) este mai mult decat discutabil. Nu numai ca se ridica o chestiune de moralitate privind relatia intre stat si cetatean, alaturi de problema estimarii productiei pentru autoconsum. Dar consecintele pot fi negative in masura in care se forteaza vinderea terenurilor de catre tarani si saracirea lor, disparitia unei plase de siguranta sui generis pentru multe familii. S-ar ingrosa astfel numarul somerilor, cu o serie de consecinte sociale negative.

Prin urmare, se poate vorbi de o viteza optima de "marketizare" a productiei agricole, care sa nu produca daune colaterale excesive; intre acestea din urma includ o viata mai rea pentru tarani, ingrosarea numarului de someri, venituri suplimentare mici pentru bugetul public. Agricultura de subzistenta, oricat de paradoxal ar parea, are si partile ei bune (reglatoare) intr-o economie care nu produce suficiente locuri de munca platite decent, care induce multi cetateni la migratie externa. Politica fiscala trebuie sa considere aceste aspecte cu chibzuinta.