x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ajustările erau inevitabile, complicaţiile erau evitabile

0
Autor: Ilie Serbanescu 26 Oct 2010 - 00:00
Episodul cu infirmarea de Curtea de Apel a unor hotărâri de guvern prin care se reduceau diverse categorii de pensii speciale constituie doar faţeta din zona încurcăturilor şi com­pli­ca­ţiilor procedural-instituţionale ale erorii grave pe care a reprezentat-o va­rianta aleasă - respectiv tăieri directe de câştiguri şi majorări de impozite - pentru întreprinderea ajustărilor impuse în economie de criză şi de decontarea traiului disproporţionat peste plapuma proprie din anii anteriori. Încurcături şi complicaţii, pentru că sentinţele jude­că­to­reşti revocă hotărâri guvernamentale, dar evident nu pot anula şi legile despre care Executivul susţine că au stat la baza acestor hotărâri.

Din aceeaşi categorie a încurcăturilor face parte şi anterioara decizie a Curţii Constituţionale de oprire a tăierii pensiilor, dar nu şi de oprire a tăierii sursei de finanţare a pensiilor (respectiv a salariilor), ceea ce a complicat extrem lucrurile din punct de vedere economic, întrucât a declanşat o adâncire a găurii de resurse din sistemul public de pensii.
În afara oricărei îndoieli, o masivă ajustare se impunea. Problema centrală era doar aceea a modului în care ar fi urmat să se facă ajustările.

Varianta aleasă avea cel puţin trei dezavantaje imense: 1) era absolut insuficientă, întrucât ajustarea fiscal-bugetară nu putea depăşi 2%-3% echivalent PIB, în timp ce ajustarea necesară trebuia să fie de o anvergură cel puţin dublă; 2) era autodistrugătoare, întrucât toate tensiunile acumulate în economie, nelăsate să se elibereze altfel, aveau să se îngrămădească în scăderea în cerc vicios a economiei (ceea ce s-a şi întâmplat); 3) era cu totul nedreaptă şi nefuncţională, căci nu distribuia pe plan general plata facturii, punându-i să suporte consecinţele doar pe cei fără vreo vină şi chiar fără vreo implicare şi protejându-i tocmai pe cei răspunzători în principal de situaţia creată, respectiv pe cei care au dat şi au luat creditele fără noimă pentru consum, credite responsabile atât de dezarticularea internă a economiei, cât şi de vulnerabilizarea ei externă la cote extreme. În aceste credite se afla buba, şi nu în salariile puse acum să achite nota de plată.

Rezultatele se văd: mişcări de stra­dă, contestări în justiţie, interminabile înfruntări politice pe decizii controversate, dar şi pur şi simplu pe ipo­te­ze, spirală a unei îndatorări periculoase a statului, lucruri în economie care merg din rău în mai rău.
Mult mai puţin invazivă ar fi fost o devalorizare-şoc a leului, cu urmarea sa inevitabilă: o creştere cu caracter aproape general a preţurilor. Aceasta ar fi produs desigur o coborâre a nivelului de trai. Dar nu tocmai acest lucru se urmăreşte printr-o ajustare? Să nu ne amăgim şi să nu încercăm induceri în eroare: tocmai acest lucru se urmăreşte! Atâta doar că factura ar fi venit la plată la toţi, şi nu numai la unii, şi ar fi venit la plată dacă nu chiar proporţional, măcar mai echilibrat, în raport de contribuţia la crearea situaţiei existente. Şi oricum nu ar fi fost dirijată forţat doar asupra celor cu cea mai insignifiantă contribuţie la această situaţie. În plus, economia ar mai fi respirat şi unele sectoare ar fi ieşit din sufocarea actuală.

Scăderea nivelului de trai ar fi fost mult mai „comestibilă" social şi politic. Oamenilor li s-ar fi dat posibilitatea de a alege din ce parte a meniului să taie singuri şi nu ar fi fost nevoiţi să se conformeze tăierilor decise de alţii. Şi să nu se ignore că atât devalorizarea monedei, cât şi inflaţia sunt duşmani impersonali, cărora nu le poţi cere nici demisia, nici suspendarea. Ar fi fost poate niscai falimente în rândurile celor care s-au întins peste măsură la caşcaval în anii anteriori (bănci, firme şi persoane fizice), dar de ce aceştia să fie protejaţi, în timp ce se aruncă povara ajustării numai şi numai pe aceia care au profitat doar în subsidiar de delirul consumului pe credit din 2004-2008?

Ar fi existat în aceste condiţii şi timp pentru a iniţia şi pune în aplicare legi noi, mai echitabile, în baza cărora să se întreprindă ajustarea indispensabilă la nivel bugetar, fără ca noile reglementări să poată fi contestate şi, mai ales, fără a se încerca reduceri de salarii şi pensii înainte de a se adopta legi noi care să le susţină.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de