Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Grecia are nevoie de sprijin din partea celorlalte ţări membre din Uniunea Monetară. Acest sprijin este necesar ţinând cont de prima de risc pe care pieţele o ataşează obligaţiunilor greceşti (circa 350 de puncte de bază faţă de bunturile germane) putând lua forma unor garanţii şi a cumpărării de obligaţiuni greceşti de instituţii financiare din UM.
Totodată, în ajutorul Greciei ar fi şi o prelungire de Banca Centrală Europeană a programului de oferire de lichiditate ieftină în schimbul unei game variate de colaterale (care să includă şi obligaţiuni greceşti). Dacă sprijinul acordat Greciei se face concomitent cu adoptarea de această ţară a unor măsuri serioase de asanare a finanţelor publice nu putem vorbi despre un "bail-out" (salvare de la faliment), care este interzisă de prevederile constituirii UM.
Propunerea ca UE să emită obligaţiuni proprii şi cu fondurile obţinute să se intervină în caz de nevoie este interesantă, dar nu poate avea aplicabilitate imediată. Dacă ideea va prinde viaţă ar putea funcţiona în UE un fond de stabilizare care să descurajeze operaţiuni împotriva stabilităţii financiare a statelor membre - fie din zona euro, fie din afară (deci şi România ar fi beneficiară).
Ideea lansată de a implica FMI într-un program de ajutorare nu este lipsită de temei, dar ar arăta (aşa cum s-a întâmplat cu ţări ce nu fac parte din zona euro) că UE nu este capabilă, singură, să-şi rezolve problemele economice. Cât priveşte înfiinţarea unei Agenţii Monetare Europene (un fel de IMF regional), ea este de luat în seamă, dar nu are relevanţă imediată pentru dificultăţile cu care se confruntă Atena acum.
Creşterea puternică a marjelor la cotaţiile "poliţelor de asigurare" (CDS) faţă de obligaţiuni suverane greceşti (ca şi faţă de obligaţiuni corporatiste) exprimă şi acţiuni speculative de amploare. Christine Lagarde, ministrul Economiei şi Finanţelor francez, a deplâns aceste acţiuni cu ceva timp în urmă. Este de notat că şi Ben Bernanke, într-o depoziţie din săptămâna trecută în Congresul american, s-a referit la utilizarea CDS în scopuri speculative, care pot destabiliza situaţia financiară a unei ţări.
Cei care spun că este vorba de operaţiuni de asigurare (hedging) ignoră cu bună ştiinţă că aici nu avem de-a face cu o piaţă perfectă, care să minimizeze anvergura şi impactul speculaţiilor, ci cu una încolţită de mari operatori (bănci de investiţii şi fonduri de risc), cu aşa-numiţi "market makers". Este firesc deci ca autorităţi publice, la nivel naţional şi internaţional, să încerce să intervină pentru a preveni riscuri sistemice - aşa cum, în anumite situaţii, s-a procedat la restricţionarea de "short-selling" de active listate la bursă.
UE ar trebui să se consulte cu Washington în această privinţă, cu celelalte ţări membre ale G20 (în Parlamentul European am criticat speculaţiile care se fac împotriva monedelor ţărilor care nu fac parte din zona euro în condiţiile în care unii dintre cei care speculează sunt salvaţi cu bani publici).
Gestionarea iresponsabilă a finanţelor publice de Grecia mai arată ceva: guvernele, mai ales în UE, trebuie să-şi respecte angajamentele fiduciare faţă de parteneri; este obligatoriu să fie evitată cât mai mult conduita de tip "călător fără bilet". Altminteri, drumul nu poate decât să conducă spre destrămarea Uniunii.
