x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alegeri fără alegători

0
Autor: Lucian Avramescu 09 Iun 2009 - 00:00
Alegeri fără alegători


Un nene cu cravată, pasionat de statistici, îmi spune că 60% dintre români sunt gata să-şi vândă, contra unei sume sau pentru un echivalent material - un kil de mălai, o sticlă cu ulei, un cârnat de Pleşcoi asortat cu o măslină - votul.



Cazna seculară a democraţiei, presărată cu temniţe şi decapitări, pentru dobândirea  dreptului la votul liber, e scoborâtă parodic pe o masă de talcioc. Avânturi istorice garibaldiene, Ioane d'Arc şi, să zicem, exilul lui Bălcescu, arderile, povestite de cartea de istorie, pentru cauze înalte, se poticnesc şi cad în nas lângă aroma grătarului cu mici. Hai noroc Mitică şi când ne va fi mai rău ca azi să ne fie!

Cum să-l combat pe nenea cu cravată, sociolog şi doctor, când cărămizile cazuisticii cu care l-aş putea bombarda sunt din vată şi câlţi? Unul de la mine din sat, tânăr, frumos şi alcoolic, prizonier al bodegii, mănâncă - spre deliciul celorlalţi cheflii - o râmă dacă-i plăteşti la bar o ţuică mică. Pentru o sticlă de vodcă Ultimul Drum, Elodia sau Ia-mă Mamă e în stare să mănânce un castron de râme. Cum să nu-şi vândă ăsta votul pentru o avere de 100 de lei? La Severin, o jună îşi vinde virginitatea (să sperăm cu nu-i aceeaşi vergură care-şi scoate la licitaţie, anual, neîntinările), iar în presă găseşti oricând un rinichi ieftin, un testicul nefolosit şi chiar un ochi expresiv. Citesc amuzat-întristat ştirea că un bătrân dintr-un sat de la sud de Bucureşti, păcălit de samsarul politic de lângă secţia de votare că va primi 30 de lei dacă pune ştampila unde zice plătitorul, dar ăla l-a tras în piept, s-a întors la secţie şi şi-a cerut votul îndărăt. E înăuntru, explică, arătând crăpătura urnei de vot, paznicul disciplinei electorale. Nu mă interesează, se oţărăşte alegătorul, insultat în prestigiul lui comercial. Spargeţi  cutia şi daţi-mi  votul meu că-l ştiu după îndoitură. Nu mai votez decât cu banul jos. Nenorociţii naibii! Să mai crezi în politicieni!

În logica de mai sus, omul are dreptate.

Avem rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Partidele de la guvernare, spre deosebire de alte ţări unde opoziţia a înregistrat scoruri bune, s-au situat în vârf. E, aş zice, împotriva logicii, dar cine mai pricepe ce-i logic în democraţia românească? Partidul etnicilor maghiari dacă se mai străduia niţel trimitea la Bruxelles 33 de Laszlo Tokes, acoperind toată repartiţia parlamentară românească. Norocul nostru cu Elena Băsescu şi Gigi Becali, străluciţi exponenţi ai diplomaţiei româneşti consacrate de Iorga, Titulescu şi alţi câţiva care pălesc fireşte în faţa noilor stele  emanate de Bucureşti. Am văzut în aceste zile oameni fericiţi. Unul dintre ei este Traian Băsescu, în ripla lui calitate de preşedinte, şef de partid şi tată. Preaplinul sufletesc l-a scos, ca şi la alte scrutinuri, la târguieli unde a împărţit bezele din belşug şi s-a abţinut să mai dea liber pornirii sale cleptomane.

Telefoanele mobile au rămas de astă dată neatinse în poşeta "ţigăncilor împuţite". Tot în aceste zile am admirat, într-o piaţă pariziană, silueta vizibil îmbogăţită a doamnei Udrea, asudând după un ghemotoc de minge de tenis în parteneriatul de fileu al sportivului de pe vremuri Ilie Năstase. Scena se dorea o invitaţie turistică pentru puţinii trecători care aruncau nedumeriţi o privire şi treceau mai departe. Cazna asta, lipită cu altele, costă România vreo 700 milioane de euro. Obosită, obosită, ministresa turismului a găsit totuşi resurse de energie (resurse financiare sunt din belşug) să revină cu avionul acasă spre a o îmbrăţişa pe fiica adorată a admiratorului şi protectorului său. Viaţă agitată, oameni generoşi, cu suflet îmbelşugat. Mă gândesc ce năvală turistică va fi în România, cum ne vor sufoca francezii şi nemţii şi norvegienii, grăbiţi să prindă un loc în faţă la meciurile doamnei Udrea. Mă gândesc cu obidă că am fost în atâtea ţări şi n-am ştiut niciodată cine-i ministrul turismului în Grecia sau în Italia sau în Japonia sau în Brazilia, limitat să văd doar muzee, vestigii de arhitectură, case memoriale şi să mă bucur de un confort pe care gazdele îl asamblau inteligent. Dar, iată, trăim chiar şi turistic alte vremuri. Trebuie să mă recunosc, spre deliciul adversarilor mei, înfrânt şi depăşit. Înfrântă şi depăşită îmi pare însă şi România care şi-a tranşat, cu un pumn de alegători numai, destinul european pe care şi l-a dorit cu atâta ardoare.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de