x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Alteţa sa, cititoare”

0
Autor: Matei Vişniec 13 Mai 2011 - 12:09

Despre monarhia britanică, venerabilă instituţie devenită o celebritate planetară, se spun enorm de multe lucruri. Unii o consideră o ca­ricatură demnă de aruncat la pubela istoriei, alţii văd în această instituţie un veritabil liant al naţiunii engleze. Între aceste două opinii extre­me, interesant este punctul de vedere al scriitorilor britanici. Toată lumea ştie că există un umor tipic britanic, un umor pe care unii scriitori bri­tanici l-au cultivat cu brio şi atunci când au vor­bit despre instituţia monarhiei. S-ar părea chiar că monarhia britanică este suportabilă tocmai datorită faptului că supuşii Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Angliei sunt dotaţi cu umor.

Iată cam care ar fi şi concluzia unui roman scris de Alan Bennett, prozator, scenarist şi dramaturg, roman intitulat, în engleză, „The Un­com­mon reader” (deci... „Un cititor mai puţin co­mun”). El şi-a permis, şi dacă nu ar fi avut umor nu i s-ar fi tolerat probabil acest lucru, să ima­gineze o poveste în care Regina Elisabeta a II-a, ajunsă la veritabila vârstă de 80 de ani, descope­ră brusc... plăcerea de a citi, altfel spus se în­dră­gos­teşte brusc de cărţi şi de literatură (înţe­le­gem în mod indirect că până la acel moment căr­ţile nu prea făcuseră parte din universul ei cotidian...).

Totul începe la Palatul Windsor, unde într-o bună zi câinii reginei o iau brusc la goană într-o direcţie necunoscută, undeva în spatele bucătăriilor, unde se afla o curte interioară puţin frecventată de suverană. Regina pleacă să-şi recupereze câinii şi descoperă cu stupoare în respectiva curte un... autobuz plin cu cărţi. Cuprinsă de curiozitate, regina cere explicaţii şi află că acel autobuz era, de fapt, o bibliotecă mobilă care venea o dată pe săptămână la castel, pentru a le oferi cărţi spre împrumut unora dintre membrii personalului. De altfel, în autobuz regina dă nas în nas cu unul dintre angajaţii de la bucătărie, un anume Norman, care tocmai îşi alegea o carte nouă.

Din politeţe, întrucât un suveran încarnează printre altele şi ideea de politeţe şi bune maniere, din politeţe deci, regina decide să împrumute şi ea o carte. Dar cum nu ştie ce să aleagă, îi cere părerea lui Norman. Acesta din urmă, după ce schimbă câteva cuvinte cu regina, îşi dă seama că are de-a face cu o „începă­toare” în materie de lectură şi îi sugerează un roman mai „uşor”, susceptibil să nu-i pună mari probleme de asimilare. Din acest moment începe marea aventură culturală a reginei. O relaţie de prietenie culturală se instalează între ea şi sus-numitul Norman, care devine consilierul ei în materie de lecturi. După ce regina se iniţiază în lumea surorilor Brontë, Norman îi sugerează să treacă la Henry James, la Proust, la Jean Gênet, la poeta Sylvia Plath... Elisabeta a II-a a Angliei, personajul romanului nostru deci, descoperă universul romanelor, al poeziei, al biografiilor, al memoriilor... Pe scurt, ea intră cu o pasiune devoratoare în lumea literaturii şi începe chiar să-i invite la dineurile regale pe unii scriitori pe care i-a citit. Unele pasaje ale cărţii lui Alan Bennett sunt cu adevărat delicioase, de exemplu, momentul când regina îl are ca invitat pe preşedintele Franţei şi descoperă că acesta din urmă habar nu avea cine este Jean Genêt. (Alan Bennett are grijă să nu precizeze numele respectivului preşedinte francez).

Pasiunea pentru literatură a reginei ia însă o amploare atât de mare, încât... începe să-i nemulţumească pe consilierii săi însărcinaţi cu bunul mers al protocolului. Alan Bennett ne face, de fapt, să descoperim adevărata faţă a monarhiei: regina, săraca de ea, are puţin timp liber. Ocupată mereu cu inaugurarea statuilor, cu tăiatul panglicilor şi cu participarea la diverse banchete, ea nu are, de fapt, mult timp de citit. şi cum pasiunea ei pentru literatură devine devoratoare, iată că regina începe să-şi neglijeze unele îndatoriri, să citească pe furiş, să nu mai fie atentă la ce spune la unele ceremonii... Culmea culmilor, regina începe să-şi neglijeze ţinuta, se îmbracă timp de mai multe zile în şir cu aceeaşi rochie, spre consternarea consilierilor. Aceştia din urmă reacţionează de altfel prompt, Norman, prietenul literar al reginei, este îndepărtat de la curte, reginei încep să-i fie ascunse cărţile, ba chiar i se reaminteşte că din cauza prea multor lecturi pune în pericol prestigiul monarhiei. Romancierul Alan Bennett merge însă şi mai departe cu parabola sa filozofică. El reuşeşte să-l facă pe cititor să ia în mod spontan partea reginei în această carte. Ori ce mai descoperă cititorul: că regina, după ce s-a lăsat iniţiată în lectură, începe şi să gândească cu propria minte, ba începe chiar şi să scrie...

Nu voi dezvălui sfârşitul romanului, pentru că el poate fi citit şi în limba română, întrucât a apărut acum doi ani la Editura Leda, sub titlul „Alteţa sa, cititoare”. Dar aş mai adăuga un lucru: Alan Bennett reuşeşte un excelent portret al monarhiei britanice şi în acelaşi timp scrie o carte în care omagiază forţa cărţilor. Nu ştiu dacă suverana Angliei a citit acest roman, dar el este astfel scris încât ar putea să incite la lectură pe orice om care nu a prea avut ocazia să se întâlnească cu universul literaturii.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de