x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Altfel ar fi stat lucrurile daca eram Gheorghiu Dej

0
Autor: Ion Ghinoiu 09 Sep 2005 - 00:00
Altfel ar fi stat lucrurile daca eram Gheorghiu Dej


N-am apucat sa scriu cat de greu am nimerit la inchisoarea Doftana, pe care am tinut neaparat sa o vad acum, la cateva dece-nii de la vizita ca pionier, trecerea pe acolo fiind un nod obligatoriu pe drumul formarii ca om nou.

Daca as fi scris, ar fi trebuit sa arat cum am ajuns mai intai in sa-tul Valea Doftanei, la vreo 30 de kilometri de Campina, bazandu-ma pe un rationament de tip aristotelic. Doftana e greu de imaginat c-ar fi pe Valea Putnei. Dupa ce mi s-a explicat ca inchisoarea Doftana nu-i pe Valea Doftanei, ci la capatul unei stradute din Telega, m-am intors, am luat-o spre Telega, dar si aici am reusit sa ajung la vreo cativa kilometri de Telega. Am nimerit pana la urma obiectivul gratie unor tipi din orasel, care m-au lamurit ca trebuie sa ma intorc pana sus, in damb, si acolo s-o fac la dreapta, pe o straduta in panta.

Care va sa zica, gresisem cand mersesem mai departe, dupa ce urcasem drumul in panta. Gresisem si pentru ca despre cum se ajunge la Doftana nu mai scrie nicaieri. Ca sa nu mai spun ca in capul stradutei nu-i nici macar un carton scris de mana care sa te avertizeze ca pe acolo se ajunge la Inchisoarea Doftana.

Dupa ce m-am intors la Bucuresti, am dat peste brosura cu titlul Doftana 1940-1948, tiparita de Federatia Nationala a Fostilor Detinuti si Internati Politici Antifascisti, la 10 ani de la prabusirea Doftanei, provocata de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940.

Dupa Prefata mobilizatoare, dand Cezarului ce-i al Cezarului, adica vreo cativa de Traiasca! urmeaza, despartit de Planul Penitenciarului special Doftana, un Mic ghid pentru cunoasterea Doftanei.

Micul ghid mi-ar fi fost de mare folos, daca l-as fi avut la mine, cand am purces in cautarea Doftanei.

Intai si-ntai, ca nu m-as fi rata-cit pe Valea Doftanei si, mai ales, prin Telega. Desi de natura strict propagandistica, Ghidul m-ar fi lamurit prompt cum se ajunge la legendarul loc al comunismului romanesc.

Dupa ce-as fi luat-o spre Telega (ceea ce ar fi insemnat ca nu m-as fi trezit la capat de gropi, hat-departe, in satul Valea Doftanei), lucrurile ar fi fost simple.

As fi citit in Ghid:

"De la gara Telega, urci drumul in panta care duce spre comuna Telega. La prima cotitura drumul se imparte in doua. Spre dreapta se iveste o noua panta si un drum mai ingust care duce spre inchisoarea Doftana".

Strabatand o suma considerabila de peripetii, am dat pana la urma de panta la capatul careia se ridica Doftana. Drumul in panta si apoi in platou nu m-a impresionat. Ma tot intrebam daca pe straduta asta banala se ajunge la locul de faima al ilegalitatii comuniste, cel care a dat Romaniei postbelice numeroase Dosare propice parvenirii la sefii si privilegii.

Altfel ar fi fost lucrurile daca as fi avut cu mine Ghidul din 1949. Scrie in Indrumar:

"Acest drum a fost batut de mii de ori sub regimurile burghezo-mosieresti de detinutii politici care erau dusi spre temnita ferecati in lanturi si minati cu paturile de arma si injuraturile gardienilor".

Dupa ce-am tras masina mai la o parte, m-am apucat sa caut intrarea. Cele trei porti - doua mici, pietonale, ca sa le zic asa - si una mare, pentru dube si camioane, sunt prinse cu lanturi ferecate de lacate. Incerc una dintre ele. Nu s-ar deschide nici daca ai arunca-o in aer. Pe dreapta, ghereta portarului, cu ziare in fereastra, ca si cum ar fi in curs de parasire. La capatul aleii, poarta principala. Sunt dezamagit. Nu s-ar fi intamplat asta daca as fi avut cu mine Micul ghid din 1949. As fi citit deschizandu-l:

"Dupa ce treci de aleea de castani, intilnesti poarta principala, care a fost cladita din blocuri masive de piatra. Sus, deasupra turnului, e sapat in piatra «Penitenciarul Doftana». Convoiul era luat in primire in fata acestei porti. Se facea apelul nominal, care, pentru comunisti, era insotit de primele palme si lovituri ale zbirilor".

N-am cum sa intru. E drept, sunt niste gauri in zabrele, dar ele sunt favorabile mai degraba unui contorsionist, decat unuia ca mine. Ma gandesc: daca as fi fost prim-ministru sau, si mai bine, presedinte, m-ar fi asteptat aici toate somitatile locale si judetene, ba chiar si ministrul Culturii.

Ar fi fost si o alta solutie. Mi-o sugereaza Micul Ghid. Sa fi fost Gheorghiu Dej sau Vasile Luca. Pentru ca iata ce scrie brosura ca se intampla cand veneau alde Dej sau Luca:

"Intre anii 1935 si 1938, cind veneau tovarasi cunoscuti ca facand parte din conducerea miscarii muncitoresti, cum au fost tovarasii Gheorghiu Dej, Vasile Luca, Moghioros, Emil Bodnaras, in fata portii ii astepta directorul inchisorii, «balaurul» Savinescu, avind in dreapta si stinga sa gardienii cei mai sadici. De la bun inceput, el ii provoca pe tovarasii nostri si apoi poruncea gardienilor sa-i duca la Has sus, in celule intunecoase".

BARFE

Cele mai trecatoare guverne

Unul dintre cele mai scurte guverne din Istoria Romaniei, daca nu chiar cel mai scurt ramane guvernul Take Ionescu (17 decembrie 1921 - 17 ianuarie 1922).

Desi condus de un politician despre care nu puteai spune ca-i gugustiuc, noul guvern isi merita si numele de Guvernul trasilor pe sfoara. Pentru a scapa de pe cat de autoritarul, pe atat de nepriceputul Averescu, Regele Ferdinand, abil manuit de Ionel Bratianu il convinge pe Take Ionescu sa demisioneze din cabinetul Averescu, fagaduindu-i postul de premier.

PCD intrase in coalitia de guvernare la 13 iunie 1920, dupa cateva luni de la instalarea Cabinetului, cu Take Ionescu la Afacerile Straine, Nicolae Titulescu la Finante si Dimitrie Grecianu la Lucrari Publice.

Prin plecarea PCD, se declanseaza criza politica. Alexandru Averescu demisioneaza la 13 decembrie 1921, propunand ca inlocuitor pe generalul Constantin Coanda, presedintele Senatului. Regele ii incredinteaza insa lui Take Ionescu formarea noului guvern. Nu numai pentru ca i-a promis postul de premier la schimb cu demisia din Cabinetul Averescu, ci si pentru ca avea nevoie de un guvern slab, catastrofal chiar, pentru a-l inlocui rapid cu unul liberal.

Partidul Conservator Democrat avea datele pentru desavarsirea acestui siretlic. Era o formatiune pe duca, abia reusind sa smulga la ultimele alegeri 17 deputati din 36. Ca asa era, o dovedeste refuzul Regelui de a dizolva Parlamentul. Take Ionescu obtine o amanare a dizolvarii cu o luna.

La 17 ianuarie 1922 Take Ionescu vine in fata Parlamentului. Majoritatea propune, prin Octavian Goga, vot de blam. Motiunea e aprobata. Guvernul cade.

Din intamplare, s-ar putea toarce doua posibile lucrari:
  • o panorama a marilor barbati trasi pe sfoara (pornind de la cazul Take Ionescu)
  • o antologie a celor mai trecatoare guverne din istoria Romaniei.
  • LUMEA PRIN CARE TREC

    De mers la Sinaia

    Din Take Ionescu si opera sa de Romulus Seisanu aflu un lucru pe care nu-l stiam.

    De, omul cat traieste invata!

    Si anume ca:

    "Ramasitele pamantesti ale lui Take Ionescu au fost transportate la Sinaia si inmormantate la manastirea din aceasta localitate, langa biserica cea veche. Acolo s-a construit apoi un mausoleu, unde, in fiecare an, fostii amici si admiratori ai marelui disparut, vin in pelerinaj".

    Locuri din Sinaia stiu doar Pelesul si placa de pe locul unde a fost impuscat I.G. Duca. Habar n-aveam de Mausoleul lui Take Ionescu de la Sinaia. Cum habar n-aveam de vila lui Enescu.

    Mi-am trecut in carnet: sa merg la Sinaia, sa vad vila lui Enescu si Mausoleul lui Take. Dar, oare, o mai fi Mausoleul? Ca de pelerinaj, nici vorba. Daca Romulus Seisanu nu exagereaza, astfel de gesturi se petreceau prin anii ’30.

    Autorul monografiei reproduce si un Plan al orasului Sinaia cu imprejurimile. Locul din dreapta bisericii unde este mormantul lui Take Ionescu e marcat de o cruce. O descopar cu greu. Potrivit Planului (din 1930), trebuie s-o iau pe Strada Manastirii (care cred ca urca dinainte de Centru) si, la un moment dat, s-o fac la dreapta.

    Sunt curios daca Planul de azi mi-ar fi de vreun ajutor!

    NIMIC NU SE PIERDE

    Decembrie 1989. Daca ar fi sa credem ziarelor de la ora respectiva, Poporul si Armata, infratite intr-o intreprindere cu iz politienesc, descopereau si dezarmau teroristi. Care teroristi n-au fost nici acum descoperiti!

    Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   doftana,   take,   take ionescu,   telega,   doftanei

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de