x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Am fost aromân şi nu mai sunt

0
Autor: Tudor Octavian 09 Noi 2009 - 00:00
●  Când trăia bunica am fost aromân, spune un domn care, la 60 de ani, a început să se intereseze de originile familiei. După ce a murit, n-am mai fost, pentru că mama şi tata s-au certat cu neamurile şi ne-am mutat în Cluj, unde trebuia să fii doar român şi gata. În acte se vede clar că bunicii şi străbunicii erau aromâni. Dar, dacă vreme de 50 de ani şi mai bine nu-ţi cinsteşti obârşia, o pierzi şi pierdută rămâne.

● În revistele de interioare pentru vile şi palate nu apar oameni. Din când în când vezi câte o elegantă stând ca la fotograf pe o canapea, dar şi ea are aerul că pozează câteva minute şi pleacă. Pre­zenţa oamenilor afectează perfecţionismul arhitectural al interioarelor de revistă. Ca şi cum arhitecţii i-ar preveni pe eventualii cumpărători ai mobilierului şi ai vilelor: Noi v-am dat un interior desăvârşit, dar ce folos, dacă o să-l locuiţi şi o să stricaţi cu omenescul vostru totul! Senzaţia pe care o am răsfoind aceste publicaţii e că tot ce conţin ele nu mi se cuvine, că e pentru alţii. Lumea e plină de discriminări, dar incriminate sunt doar cele etnice. M-am simţit mai discriminat uitându-mă pe o revistă de imobiliare, cu castele şi proprietăţi de zeci de milioane de euro la Mediterana, decât dacă mi s-ar fi zis român-ţigan.

● Cu ocazia plecării spre ţară, după o hoinăreală de două luni prin Canada, o doamnă din românime m-a abordat cu multă delicateţe, ca să mă întrebe dacă aş primi un cadou profesional de la ea. M-am gândit că are de gând să-mi ofere un laptop sau o altă unealtă de gazetar, însă doamna a prelungit misterul, insistând să spun "da" în mod ferm. Dialogul, la care asistau şi alte persoane, avea ceva dintr-o iniţiere. Doamna a adus din maşină un pachet pe care l-a desfăcut cu aprobarea complice a martorilor. Se părea că toţi ştiau despre ce era vorba. Din pachet a scos un halat de mătase chinezească înflorată, de un verde papagal dominant de-ţi venea să chiui şi s-o rupi la fugă. E un halat de scriitor, a zis ea cu infinită evlavie, are şi vestă. Nu contează ce-am făcut mai apoi cu halatul acela de mandarin şi cu vesta în culori şi mai ţipătoare decât halatul. Le-am primit jucând scena extazului dintr-o piesă despre fericirea profesională. Ce contează e că mă visez uneori venind în redacţie în halatul verde cu flori roşii şi mă scutur ca de un gând jenant, de adolescent virgin, ajuns bătaia de joc a găştii.

● Reperele istoriei omenirii sunt războaiele. A venit vremea să fie scrisă şi o altă istorie, instituţionalizând ca repere descoperirile şi invenţiile care i-au marcat cu adevărat cursul. Cum ar fi betonul armat, revoluţia electricităţii, telefonul, televiziunea, bomba atomică, computerul, avionul. Războaiele şi şefii de stat sunt accidente, nu repere.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de