x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Am un leu si vreau…

0
15 Mai 2004 - 00:00

Nu, nu sa-l beu… Sa-l investesc mi se pare cam putin. De fapt, inca nu stiu ce sa fac cu el.

L-as pune avans la o lada cu bere, dar dobanda la credit e cam mare… Scade oare pana nu mai pot eu de sete?

E o intrebare la care nu gasesti raspunsul in crasma, ci la BNR. Care stie prea bine ca intre dobanda de consum de 19% si cea de 20%, diferenta nu e doar de un procent. Ci e aceea a unui prag psihologic: la 20% pare ca vei munci doar pentru banca in urmatorii trei-patru ani. La 19% ai senzatia ca banca iti face un serviciu. De la un procent la altul parcurgi (in minte) drumul intre o viata de robie si o alta de nabab.

Dar pana la cifrele acestea psihologice, romanii se inghesuie la credite oricum, la (aproape) orice dobanda. La asta a constribuit si marketingul celor care imprumuta, care pun accentul mai ales pe valoarea ratei. In aceste conditii, o scadere a dobanzilor ar duce tentatia banilor altora la un nou nivel, irezistibil chiar si pentru cei mai chibzuiti.

Tocmai de aici vine dilema Bancii Nationale, care nu stie incotro s-o apuce cu dobanzile. Daca le scade (absolut necesar, daca vrem inflatie cu o singura cifra anul acesta) risca sa alimenteze cu gaz de imprumut focul din inima fiecarui roman: masina straina sau televizorul neserios de lat. Daca le tine sus risca sa sugrume tendinta de stabilizare la un nivel decent a consumului intern de bunuri si servicii. Ceea ce n-ar fi tocmai o idee buna: in orice tara, pentru ca industria sa inceapa sa produca pentru piata, e nevoie ca pe acea piata sa fie cerere. Nu teoretica, ci dovedita prin cifre de vanzari lunare si anuale.

Altfel spus, avem nevoie sa ne continuam cumparaturile tocmai pentru ca investitorii sa-si poata face planuri serioase cu noi ca tara, pe termen lung (cum spunea si dl Pascariu, ieri, la un seminar economic). Planuri serioase inseamna fabrici si magazine, retele de distributie si (asta iubim noi, cei din presa) cheltuieli de marketing. Toate se traduc in bani care intra in tara si, bineinteles, slujbe, inclusiv in manufactura - se stie, romanii-s mai ieftini decat robotii, chiar daca nu la fel de disciplinati. In sfarsit, localizarea productiei si volumul mare inseamna, de fiecare data, preturi mai mici. De unde consum mai mare. Urmat de preturi si mai mici… si tot asa. Rezultatul e fericirea suprema a omenirii: societatea de consum. Pe care, desi ne-au promis-o toate partidele, pana la urma tot business-ul ne-o va aduce…

Pana acolo mai e insa, si momentan, pofta noastra de obiecte lucitoare si extrem de utile (cum ar fi masinile cu doua locuri si 400 de CP sau aparatele de conditionat aerul din gradina) incarca nota de plata la importuri. Totusi, chiar si cu diferenta uriasa dintre ce reusim sa vindem altora si ce cumparam de la ei (specialistii numesc asta deficitul de cont curent), tara inca mai sta in picioare si nici nu se indatoreaza dramatic. De ce? Unul dintre raspunsuri este ca romanii chiar s-au apucat de treaba. Nu, nu la ei acasa, ci in fabricile si pe campurile strainilor. Banii pe care ii trimit inapoi echivaleaza cu procente bune din produsul intern brut al celor care au ramas aici. Iar vanzatorii de electrocasnice si electronice chiar descriu „Efectul Emigrantilor" in vanzari, vizibil mai ales in vara, cand acestia se intorc acasa in concediu si cumpara rudelor frigider sau masina de spalat.

Dar pornisem de la dobanzi si, pentru ca acesta e coltul de opinie din Jurnalul National, am sa va las si parerea mea: banii trebuie ieftiniti. Chiar si numai pentru ca noile datorii ne vor trimite cu mai multa energie, la treaba. Macar de spaima portareilor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de