x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aman, aman...

0
Autor: Radu Tudor 10 Iun 2010 - 00:00
Aman, aman...


Recentul incident dintre Turcia şi Israel deschide calea unui amplu conflict diplomatic, ale cărui implicaţii nebănuite pot tulbura profund relaţiile internaţionale. Să le luăm pe rând. De la venirea la putere a Partidului Dreptăţii şi Justiţiei (AKP) condus de Recep Tayyip Erdogan, un văl islamic gros şi vechi a fost pus pe chipul Turciei. Totul s-a întâmplat în mod democratic, prin votul majorităţii cetăţenilor. N-a existat nici o clipă vreun element de forţă, vizibil sau subtil, care să fi împins electoratul turc spre această soluţie. Turcia, un stat fundamental pentru echilibrul dintre civilizaţia occidentală şi cea islamică, se orientează periculos de ani buni spre un profil esenţialmente islamic, mai ales din punct de vedere politic.

Armata, garant al laicităţii statului, a fost pusă la colţul de ruşine prin câteva procese amplu mediatizate. AKP intrase demult în coliziune cu elementele militare, naţionaliste. Au fost vremuri când această formaţiune islamică a fost scoasă în afara legii, sub mandatul lui Erbacan, în anii ‘90. Asta a contribuit la creşterea simpatiei populare pentru partidul amintit şi revenirea lor la putere.

Presa relatează despre faptul că actualul prim-ministru e unul din cei mai bogaţi oameni ai Turciei. Deschiderea sa ideologică spre Iran şi Siria a permis o relansare puternică a economiei, cu avantaje din cele mai concrete pentru echipa conducătoare. Realitatea unei economii stabile în plină criză mondială, a unui regim băţos care se răsteşte la Israel, pare un atu în politica internă. AKP, privit cu îngrijorare în cercurile occidentale pentru retorica sa pro-iraniană şi încurajarea conştientă a elementelor de fundamentalism, are şanse destul de mari să câştige şi alegerile de anul viitor. Israelul, o ţară aflată în permanentă stare de război, ce reacţionează ca un luptător încolţit, a pus prea brutal piciorul în prag.

Incidentul stopării navei Mavi Marmara, cu ajutoare pentru palestinieni şi Hamas, s-a concretizat în mod nefericit cu victime. Nu prin uciderea unor oameni se ajunge la soluţii valabile pe termen lung. Pe de altă parte, picătura israeliană nu-şi permite nici o secundă să fie slabă în oceanul islamic ce o înconjoară. Un singur semn de slăbiciune, un singur feromon de frică dacă ar simţi miliardul de musulmani şi dispariţia acestui stat devine realitate într-o clipă.

Surse deschise din Orientul Mijlociu vorbesc despre un plan bine pus la punct al forţelor islamice pentru a provoca un conflict cu Israelul. Convoaiele navale cu ajutoare sunt pretextul ideal. Ele duc mâncare, medicamente şi alte cele necesare palestinienilor, concentraţi în Fâşia Gaza. Cine-şi imaginează că pe acele nave sunt doar ajutoare şi voluntari de bună credinţă, se înşală. Cercurile fundamentaliste nu irosesc un astfel de prilej pentru a întări forţa militară şi logistică a organizaţiei Hamas. De aici şi reacţia foarte dură a Israelului. Dacă nu stopează astfel de elemente la graniţă sau în apele sale teritoriale, atunci potenţialul atentator al Hamas creşte în Gaza. Consecinţele directe le vedem de ani buni, ele se contabilizează prin israelieni şi palestinieni morţi. Pe bandă rulantă.

În conflictul deschis cu Israelul, Turcia şi-a asumat un rol foarte riscant. Poate câştiga pentru moment la capitolul imagine şi compasiune internaţională, prin cetăţenii săi morţi sub steagul umanitarismului. Pe termen mediu şi lung însă, e greu de acceptat ca un important membru NATO să formeze o troică împreună cu Iranul şi Siria. Rachetele lui Ahmadinejad şi programul său nuclear n-au ce căuta la Cartierul General de la Bruxelles, acoperite sub vălul islamic turcesc.

Dacă Turcia, un stat important, bogat şi influent, vrea să devină un lider important în Orientul Mijlociu preluând retorica Teheranului, trebuie să recunoască limpede aliaţilor săi din NATO că nu mai are ce căuta în această organizaţie. Că nu mai trebuie să fie un partener strategic al SUA. Dacă doreşte însă menţinerea caracterului său deschis, laic şi modern, plus statutul de aliat, atunci trebuie să se întoarcă din fundătura pe care a pornit. Pare un drum strategic pentru Erdogan şi AKP. Văzut de aici, el seamănă mai degrabă cu unul din subteranele de acum 40-50 de ani, prin care palestinienii primeau arme la graniţa cu Egiptul...

Israelienii nu sunt uşă de biserică. Elanul lor militarist trebuie temperat din când în când prin eforturi internaţionale. Când însă văd steaguri Hamas în plină stradă la Istanbul şi o mare de văluri islamice pe tot cuprinsul, îmi dau seama că Turcia, ţara pe care o preţuiesc atât de mult, e tentată să redevină un conglomerat de "ieniceri şi spahii". Riverană cu noi la Marea Neagră, combinată în tot soiul de miş-maş-uri cu Moscova şi Teheran, Turcia e pe cale să-şi reteze cu propriul iatagan, în uralele fanilor AKP, moştenirea superbă lasată de Mustafa Kemal "Ataturk". Avem de ce să ne îngrijorăm.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de