Amice, suntem idioţi!

Sunt primul tâmpit al ţării. Urmează, în ordine alfabetică, toţi cei pe care-i cunosc, fie în mod personal, fie din presă. Cu voia dumneavoastră, stimabile cititor, sunteţi ultimul pe listă.

În ceea ce mă priveşte: am opţiuni politice şi asta cred că spune totul dintru bun început. Dar mai mult. Merg la vot... asta e! Nu că o dată sau când se întâmplă să fiu prin preajma vreunei secţii la care sunt arondat. Nu-nu. Merg, aşa, programat, teleghidat, când mă cheamă un nenea de la televizor. Trebuie să fiu sincer până la capăt, dacă tot am început, şi să mărturisesc: nu numai că am opţiuni politice dar am ajuns în halul ăsta de imbecilism, încât să am speranţe şi să trăiesc deziluzii legate de câte un papagal despre care mi se năzăreşte mie că are ceva în cap atunci când vorbeşte despre România.

Dar să lăsăm asta. La mine e grav de tot. Am emisiuni preferate la televizor, sau dimpotrivă, oricum trăiesc fenomenul teve foarte intens. Pe bune! Îmi place de exemplu "Cireaşa de pe tort", sau mă calcă pe nervi ăla care face emisiunea Nasol, nu, Nasul, ba nu, uite, vezi?!, Naşul.  Şi, o, da, îmi plac filmele cu bătăi!? Cu Jean van Damme. (Eu nu cred că l-au bătut într-o cârciumă în România ţiganii. E o invenţie a detractorilor lui din presă, care a avut cumva legătură şi cu faptul că în aceeaşi perioadă Steven Seagal ne-a vizitat ţara.) Aşa... unde rămăsesem ? Da. Mă minunez la ştiri. Păi cât de tâmpit trebuie să fii ca să te miri că undeva cineva a omorât pe cineva, sau că unul a jefuit o casă de schimb valutar, sau că i-a luat foc unuia casa, ori că undeva în lume a avut loc un cutremur foarte puternic? Eu sunt ăla! Mai întâi mă minunez şi după aia cad pe gânduri, după aia iar mă minunez şi iar cad pe gânduri până când mă ia dracu' şi adorm, vorba lui Cocoşilă. Încă n-ar fi nimic, da' comentez cu prietenii "ai văzut, bre, ce-a făcut ăla?" sau "ce zici, mă, de chestia asta, uite ce s-a întâmplat, cine-ar fi crezut...?" Asta chiar e de tot râsul: cred, dom'le, cred de nu s-a pomenit tot ce-mi spune oricine pe televizor. Păi ce, eşti copil ?! Dacă iau reţete din pauzele publicitare sau din emisiunile de specialitate care se adresează sănătăţii mele... Hai că toate astea încă n-ar fi cine ştie ce, i se poate întâmpla oricui să nu mai poată trăi fără telefon mobil, să-şi tragă un monitor LCD în loc de faţă, să ajungă să nu mai vorbească, ci să prezinte ştiri. Adică o simplă copilărie nu trebuie confundată cu prostia. Da, dar eu sunt tâmpit! Încă mai îmi plac filmele clasice, fie ele şi alb-negru, am nostalgii legate de anumite peisaje, mi-e dor de unii oameni, îmi aduc aminte de ce m-a învăţat câte un profesor, ascult cu multă plăcere ABBA sau Doru Stănculescu, şi incurabil: ca ăla care-şi suge degetul la 40 de ani, îmi place să am cărţi. Cărţi tipărite.