Amintiri din Epoca de Aur pe Twitter

Twitterul, una dintre cele mai trendy reţele sociale online, a adunat săptămâna asta câteva sute de amintiri din perioada comunistă.
Inspiraţi de proiectul lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, care include mai multe filme de scurtmetraj, cu legende urbane din vremea comunismului, utilizatorii de Twitter au depus în spaţiul virtual frânturi din viaţa lor, obţinându-se involuntar o radiografie inedită a unei epoci la care ne e frică să ne uităm.

(Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu Twitterul, câteva precizări: în această reţea socială, mesajele au maximum 140 de caractere, utilizatorii îşi folosesc numele real sau un pseudonim care e atât de bine asociat cu numele real, încât adesea i se cunoaşte identitatea în grupul de utilizatori.)

Iată câteva dintre mesajele celor care erau copii în Epoca de aur, le-am lăsat numele în forma în care apar pe Twitter pentru a-i putea căuta dacă doriţi să-i cunoasteţi.
Cât am suferit până am avut şi eu pampoane. (Jinxa)

Europa Liberă ascultată în cască (tata nu trebuia să afle) la aparatul rusesc montat de mine - cadou de "Moş Gerilă". (aduxyz) Mă jucam cu nişte fetiţe gemene cărora le-a murit mama într-o zi. Toată lumea şoptea "chiuretaj", dar eu nu reuşeam să reţin cuvântul (răulnecesar). Găleata şi ibricul cu care udam mazărea ca nişte chinezi. Antrenamentul canicular cu "plăcuţele" pentru 23.08. (Ciobanu Nicolae)

Reclamele de la sârbi erau o încântare, ne simţeam ca şi cum am fi privit o televiziune occidentală. (aduxyz)

Oct '89: tata a lipsit o lună de acasă. Am aflat mai târziu că a stat la graniţă, aşteptând să treacă Dunărea înot. (răulnecesar) Cumpăram casete BASF cu 60 de lei şi mergeam să înregistrăm albume muzicale cu 1 leu minutul. (ecologieumană)

Doar două ore de tv, un singur program! De atunci n-am mai luat cina afară în curte pe bancă, vara. (EXDE601E)

Părinţii mei aveau video. Stingeam becurile să nu se vadă că suntem acasă, pentru că ai mei deveniseră prietenii tuturor. (răulnecesar)

Mi se pare minunat că un film despre comunism poate genera asemenea mărturisiri în spaţiul virtual. Dat fiind publicul - pretenţios, influent la generaţia Internet - e aproape la fel de valoros ca un premiu la Cannes.
Cel care a iniţiat această conversaţie cu utilizatorii, Viorel Copolovici, un domn care mulţi ani a promovat staţiile radio din FM sau televiziunile comerciale, mi-a spus acum câteva zile "România e astăzi ca în filmul lui Mungiu. Ne-am suit toţi în tiribombă şi ne învârtim până când se va termina totul, pentru că nu mai e nimeni să ne oprească".

Eu cred că mai e o speranţă: unul din nebunii ăştia de pe web o să sară din tiribombă, cu riscul de a-şi rupe gâtul, şi va apăsa pe butonul "stop".