Amintirile amiralului

Fostul şef al Direcţiei Informaţii Militare (DIM), viceamiralul Ştefan Dinu, dezvăluie în volumul său de amintiri recent lansat, "Condamnat la discreţie", un adevăr sumbru: Direcţia de informaţii militare a Armatei Române a fost decenii întregi după cel de-al doilea război mondial o filială a GRU, serviciul de informaţii al Armatei Roşii. Toate serviciile de informaţii militare ale ţărilor Tratatului de la Varşovia se subordonau, practic, sovieticilor. Controlul sovietic mergea până într-acolo, încât ataşaţii militari din ţările Tratatului de la Varşovia erau convocaţi, conspirativ, în capitalele în care erau acreditaţi de ataşaţii militari sovietici, care le trasau sarcini, misiuni şi le făceau instructaj. Viceamiralul Ştefan Dinu punctează în cartea sa, cu titlu de probabilitate, că astfel de convocări cu ataşaţii militari ai membrilor Tratatului de la Varşovia, excluzând România, au avut loc până la destrămarea URSS.  

Viceamiralul Ştefan Dinu afirmă că principalele cadre de conducere erau instruite în şcoli speciale ruseşti, iar după absolvire erau numite în funcţii cheie din DIM sau plasate în dispozitivul operativ extern, potrivit mai ales nevoilor de informaţii militare sovietice. Fostul şef al DIM spune că această primă etapă s-a încheiat în 1964, după Declaraţia de independenţă, iar raporturile de subordonare cu militarii sovietici au fost înlocuite cu relaţii de cooperare. Totuşi, viceamiralul Ştefan Dinu declară că, la preluarea funcţiei de şef al DIM în 1978, a moştenit mai mulţi ofiţeri formaţi de sovietici şi asupra cărora existau suspiciuni că lucrau mai departe pentru GRU. Aceşti ofiţeri aveau funcţii chiar de locţiitori ai şefului direcţiei sau erau ataşaţi militari la Washington, Moscova şi Beijing.

După un control atât de strict al GRU asupra serviciilor militare "surori" este greu de presupus că sovieticii au renunţat la direcţia de profil din Marele Stat Major al României, chiar dacă viceamiralul Ştefan Dinu spune că ofiţerii suspecţi, înaintaţi în vârstă, au fost pensionaţi, iar promovările ulterioare s-au făcut din rândul ofiţerilor pregătiţi în ţară. GRU n-a dus niciodată lipsă de creativitate. Dacă serviciile de informaţii militare ale ţărilor din Tratatul de la Varşovia au rămas vasale GRU până la destrămarea URSS, putem crede că sovieticii au dus măcar o ofensivă pe frontul din umbră pentru o "cooperare" mai strânsă cu DIM.  Iar aceste lucruri n-au cum să nu aibă legătură cu evenimentele din 1989 din Europa de Est şi din România.

Viceamiralul Ştefan Dinu destăinuie în cartea sa că în luna mai 1988 ataşatul militar sovietic i-a solicitat o vizită confidenţială ca fiind dorinţa expresă a Statului Major General al Armatei sovietice. Conform fostului şef al DIM, ataşatul militar sovietic, contraamiralul Terentiev a făcut o amplă expunere după un material tipărit despre reformele din URSS şi alte ţări socialiste, întrebându-se retoric de ce în România astfel de programe nu ar fi posibile.

A urmat decembrie 1989 şi este surprinzătoare viziunea fostului şef al DIM, viceamiralul Ştefan Dinu, despre ce s-a întâmplat atunci. "Pentru o corectă înţelegere, ar trebui, de la început, să recunoaştem că doar confruntările de stradă din decembrie 1989, cu toate suferinţele suportate, au fost singurele care ne-au eliberat de sub un regim înrobitor, ce transformase România într-o uriaşă închisoare", declară fostul şef al DIM. "Lăsându-mă în voia imaginaţiei, mă întreb ce am fi ales noi dacă în ajunul Revoluţiei ne-ar fi avertizat cineva că eliberarea de sub comunism ne va costa peste 1.000 de morţi? Am fi renunţat oare la hotărârea de a încheia cu un regim umilitor-odios? Categoric nu! Nici chiar dacă spectrul unei confruntări directe cu forţele din sistemul de represiune arăta sumbru, descurajator. Declanşarea revoltei poporului nu mai putea fi oprită şi nici măcar întârziată", fixează chirurgical viceamiralul Ştefan Dinu coordonatele momentului. Ce mult seamănă cele scrise de fostul şef al DIM cu declamaţiile dizidenţilor. Şi ale celor care au preluat puterea.