x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Amirali postdecembrişti

0
Autor: Ion Petrescu 15 Aug 2009 - 00:00
Societatea românească este astăzi precum o fregată în vreme de furtună. Comparaţia nu este forţată. Ci doar generată de Ziua Marinei Române, aniversată azi, 15 august. Dar la nici una dintre activităţile programate pentru onorarea marinarilor de ieri şi de azi nu s-a dezvăluit cel mai ascuns... secret. Emoţia lor! Cea de pe timpul furtunilor care le-au testat curajul în misiunile efectuate pe mări şi oceane.

Aron Mihai, Gheorghe Anghelescu, Traian Atanasiu, Corneliu Rudencu, Gheorghe Marin şi Dorin Dănilă sunt amiralii care au condus după 1989 Forţele Navale Române. Personalităţi puternice, cu mandate diferite, în restructurarea, din ultimele două decenii, a Marinei Militare. Imaginea fiecăruia s-a estompat sau se menţine în memoria colectivă funcţie de modul cum a înfruntat adversităţi pasagere, spre mai binele camarazilor din cea mai puţin numeroasă, dar extrem de orgolioasă categorie de forţe armate.

Cel mai longeviv la timona comunităţii marinarilor militari a fost Gheorghe Anghelescu (1990-1997). Septenatul său a fost marcat de rigoare şi severitate. Calităţi recunoscute şi azi în Clubul Amiralilor, organizaţie cu o conduită tipică celor mai elegante cluburi din înalta societate britanică.

I-a urmat Traian Atanasiu, liderul care în următorii cinci ani a condus Marina Militară cu surâsul pe buze. La un marş al actualei fregate Mărăşeşti - început la Constanţa şi terminat în La Spezia/Italia, port de întâlnire cu viitorii   aliaţi - am fost prezent, ca jurnalist, la bordul acestei Bătrâne Doamne. Nava fusese atunci surprinsă de o furtună de gradul 7, în Marea Mediterană. Când am urcat în cabina unde mă aşteptam să fie doar comandantul i-am observat lângă timonă, într-un dialog febril, cu un ochi la hartă şi altul la marea dezlănţuită, pe amiralul Atanasiu şi pe comandorul Preda, cel căruia i se subordona echipajul navei.

Ore în şir, cât au durat "loviturile de ciocan" ale uriaşelor valuri, cei doi nu s-au clintit din acel post, reuşind menţinerea mastodontului metalic pe linia de plutire. Amănunt important, de vreme ce tineri absolvenţi ai Academiei Navale, ca şi unii dintre ofiţerii îmbarcaţi pentru misiuni specifice acestui marş, aveau simptomele unui puternic rău... de mare. Unul care i-a ţintuit la pat, în propriile cabine.

De la Filaret Sîntion, psihologul specializat în problemele tipice marinarilor militari, am aflat atunci două detalii semnificative. Primul era că, la unii oameni, răul de mare se manifestă printr-o foame continuă! Iată de ce nu puţini mateloţi au permanent ceva de ronţăit în buzunar, indiferent de locul unde acţionează pe navă în timpul marşului. Al doilea s-a adeverit după două săptămâni, când, ca din senin, au izbucnit surprinzătoare conflicte verbale între camarazi de grade şi vârste diferite. Era efectul traiului într-un spaţiu închis, deloc atenuat de imaginea mării - fără urmă de ţărm la orizont... Pe cât de neaşteptat se declanşau, la fel de repede încetau! Marinarii îşi făceau semn cu ochiul, pentru ca astfel să revină, rapid, la dialogul normal.

Între 2002-2004, amiralul Corneliu Rudencu a optat pentru o conducere prudentă a Marinei Militare. Pentru următorii doi ani, amiralul dr Gheorghe Marin a avut o misiune grea.

Am asistat la bilanţurile în care, iniţial în faţa unui ministru social-democrat, ulterior în faţa unuia liberal, a cerut fonduri substanţiale pentru o marină militară... muribundă. Solicitări enervante pentru politicienii de ieri. Ca şi pentru cei de azi.

Cu ce va rămâne în istoria noastră militară Gheorghe Marin? Este primul amiral căruia i s-a încredinţat comanda Armatei. Şi întâiul şef al Statului Major General care "a schimbat" atâţia miniştri ai Apărării naţionale.

Ca şef al Apărării, are şansa unui dialog preferenţial cu şeful statului. Cel de la care militarii creduli aşteptau reabilitarea condiţiei lor profesionale. S-au ales cu discursuri, drapele şi diplome. Şi înainte de criză. Şi pe timpul acesteia. Asta vor ţine minte...

NOTA BENE: Cel mai diplomat amiral rămâne totuşi domnul Eugen Laurian. Omul  care transmitea un ordin ca pe o sugestie. Şi care a recunoscut camarazilor calităţile pentru care rămân unici. Avea puterea modestiei! Pasăre rară azi.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de