Amprenta balcanică a latinităţii

Italia şi România, două din moştenitoarele Imperiului Roman, nu reuşesc să găsească o soluţie la problema ţigănească sub mandatul Împăraţilor Traian şi Silvio. Undeva, pe fundal, Călin Anton dansează tarantele.

Problema taberelor de ţigani nomazi de la periferia oraşelor italiene e un eşec usturător al politicilor europene de integrare a minorităţilor. În acest efort eşuat, România joacă din păcate un rol important, prin neglijarea eforturilor interne de integrare socială a ţiganilor. Singura consolare e faptul că nici alte ţări infinit mai răsărite decît noi, şi am numit aici Italia, nu sînt capabile să ia aceleaşi măsuri interne pentru rezolvarea problemei. România are o Strategie de Securitate Naţională, în care se menţionează faptul că sărăcia extremă este unul din pericolele interne majore. Enclavizarea şi izolarea pe criterii etnice sînt chestiuni la fel de periculoase pentru securitatea naţională. Imaginea unei ţări este şi ea o componentă importantă a conceptului de securitate atunci cînd atingerea gravă a acesteia afectează interesele politice şi economice ale ţării noastre. Cu teoria stăm bine. Practica, în schimb, ne omoară.

Greşelile italienilor şi inabilitatea lor internă vor fi dezbătute în ţara lor. Pe noi ne interesează însă acţiunile sau mai degrabă lipsa acestora din partea statului român.

În urma presiunilor şi luărilor de poziţie din Parlamentul European, guvernul italian a decis lansarea operaţiunii de recensămînt al străinilor din Peninsulă, renunţînd pe ultima sută la nefasta idee a amprentării. Il Duce Berlusconi, ca orice şmecheraş care a mai avut probleme cu legea, cînd vede că e groasă cu autorităţile europene, se repliază. Cu alte cuvinte, dacă lui Don Silvio îi arăţi pulanul european cu 27 de steluţe, are brusc o admiraţie nătîngă pentru lege.

De atîţia ani, ţiganii săraci şi izolaţi în ghetourile urbane şi sate izolate ne dau mari dureri de cap. Doar la presiunea continuă a mass-media, autorităţile binevoiesc să ridice cîte un deget. Asta eventual şi după ce se produc grave incidente, cum s-a întîmplat la Craiova. Au ţiganii o predispoziţie nativă pentru încălcarea legilor? Dacă are cineva tupeul să afirme aşa ceva, de ce ne mulţumim să acceptăm acest adevăr falsificat, fără să adoptăm o strategie socială şi de ordine publică aparte, care să le vină în ajutor?

Generalizarea şi condamnarea in corpore a unei etnii este o crimă la fel de mare ca şi amprentarea de tip nazist cerută de italieni. Am văzut foarte multe opinii pe blogul emisiunii La ordinea zilei de la Antena 3, unde sînt invitat. Mă scîrbeşte spiritul profund naţionalist-ceauşist şi invocarea subculturală a Mareşalului Antonescu de câte ori vine vorba despre ţigani.

N-aţi văzut ţigani care muncesc zi şi noapte la salubritate, care dau cu mătura zilnic prin gunoaiele scurse din mîna fraţilor mai albi? Nu vă încîntă cîteodată cîte un ţigan cu virtuozitatea lui de violonist sau acordeonist? De ce să-i blamăm pe toţi?

Cu o atitudine veşnic intolerantă, problema neintegrării ţiganilor români va dura la nesfîrşit. Şi peste o sută de ani ne vom plînge că nu există o cale de a-i aduce spre respectarea normelor europene de civilizaţie rurală sau urbană.

Ca stat european, România nu mai poate să aibă atitudinea de pînă acum. Dar pe Antonescu sau pe Ceauşescu nu-l scoţi uşor din capul românilor. Întotdeauna, pentru poporul nostru latin şi balcanic, soluţia unei dictaturi a fost mereu calea salvatoare invocată la o bere, cînd a venit vorba despre ţigani.

Această mentalitate dăunătoare nouă ca popor s-a observat foarte bine şi în expresia grobiană şi de consumator cronic a preşedintelui României: "Cît era de agresivă, ţiganca asta împuţită!".

Italia şi România, două din moştenitoarele Imperiului Roman, nu reuşesc să găsească o soluţie la problema ţigănească sub mandatul Împăraţilor Traian şi Silvio. Undeva, pe fundal, Călin Anton dansează tarantele.

Ce profundă amprentă balcanică asupra latinităţii noastre.