x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ana Birchall, sora veveriţei

0
Autor: Dan Constantin 19 Sep 2019 - 08:00
Ana Birchall, sora veveriţei


Ana Birchall este și nu prea mai este ministru al Justiției. Am întrebat un lider de opinie din PSD care este statutul Anei Birchall în guvern, după ce premierul a trimis la Cotroceni nominalizarea Danei Gîrbovan pentru portofoliul Justiției. Formal, A.B. a rămas pe post după ce Iohannis a respins toate propunerile de înlocuire a miniștrilor. Moral, Birchall este dezavuată de premier și se menține la suprafață doar cu energia tupeului, a fost răspunsul primit. Așa este mersul lucrurilor în politica românească, unde aproape nimic nu mai este normal: starea de confuzie instituțională devine profitabilă cameleonilor. Ana Birchall este exemplul tipic al categoriei „social democraților de caviar”, declarația de avere punând-o în fruntea unui clasament al averilor politicienilor, iar originea modestă din satul delurit Fulga asigurându-i o legătură cu stânga. Nu avem nimic cu zecile de milioane de euro care-i dau social-democratei siguranța zilei de mâine, ci remarcăm grija ei de a nu aduna scaieți când trece prin miriște. Nicio declarație critică la adresa ei nu trece fără replică rapidă, dar asta nu o ferește de suspiciunile că o mână nevăzută îi sprijină pașii în carieră și o plasează pe culoarul favorabil, unde va trebui să rezolve o problemă a sistemului. Așa a fost, de pildă, în dosarul Tony Blair, când și-a exersat relația cu DNA din postura de martor. În Palatul Victoria a trecut prin multe posturi, cu denumiri pompoase, dar fără relevanță practică în Executiv. A amușinat Justiția din postura de interimar după Iordache și revine la locul faptei pentru a desființa tot ce a lăsat Tudorel Toader. Acreditată de o relație specială cu „partenerul strategic”, Birchall a pornit la îndeplinirea sarcinilor trasate din afara guvernului. A declanșat un conflict la cuțite cu președintele în exercițiu al CSM, reușind blocarea unor decizii fie prin vot, fie prin neparticipare, pentru a nu îndeplini cvorumul, în frăție deplină cu secția de procurori, care apără pielea „portocalelor”. A pus sub semnul întrebării procedura de numire a noii șefe a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încercând o manevră de menținere a Cristinei Tarcea pe poziția de interimat în perioada sensibilă a alegerilor prezidențiale. Ultima acțiune, în care „s-a detonat” în plenul CSM, au arătat-o ca soră bună a „Veveriței”. A folosit un fake news, arogându-și șefia unor „grupuri interministeriale” inexistente pentru a desființa Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, o țintă spre care bat cu disperare toate armele statului paralel și organizațiile civico-militare afiliate, aflate la vedere. Dacă este să apreciem rolul politico-social al stângii de caviar, o prefer pe Cruduța din Rahova, care nu refuză plimbatul cu elicopterul, dar nu pică testul de sinceritate. Fiecare fată cu norocul ei!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de