x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Andruşcă, ministrul care face

Andruşcă, ministrul care face

de Dan Constantin    |    24 Apr 2018   •   08:03
Andruşcă, ministrul care face

Puţin volubil, ministrul Economiei, poate cădea în plasa unor evaluări grăbite ca „neconform”. Dacă nu are calităţi de DJ  sau disponibilitate de dialog improvizat pe scările instituţiilor, Andruşcă se numără însă printre membrii Cabinetului Dăncilă care pot susţine un raport cu realizări consistente în primele 100 de zile de mandat. Modul rapid şi inteligent în care a fost rezolvat „nodul gordian” de la Şantierul Naval Mangalia merită a fi relevat ca un model pentru o decizie guvernamentală. În premieră, statul român reuşeşte să reia controlul asupra unei companii privatizate cu mulţi ani în urmă şi care risca falimentul sub administraţia dezastruoasă a investitorului sud-coreean. Ministerul Economiei, după venirea lui Dănuţ Andruşcă în post, a finalizat printr-o soluţie surprinzătoare negocieri care trenau şi păreau la un moment dat intrate pe un drum înfundat. Olandezii de la Damen vor avea managementul şantierului aflat sub controlul statului, redevenit acţionar majoritar cu un cost minim pentru transferul a 2 la sută din acţiuni. Miile de angajaţi din Şantierul Naval Mangalia ies de sub spectrul şomajului şi o companie strategică va fi angajată la modernizarea flotei militare.

Determinarea ministrului Economiei a fost un element important în negocierea acestui aranjament în care interesul statului român nu a mai fost neglijat sau „jucat” în favoarea altora. Cazul Mangalia marchează o schimbare de paradigmă în abordarea politicii economice, enunţată în programul de guvernare, care, iată, are un element concret de raportare. Desigur, cu o floare nu se face primăvară, aşa că aşteptăm şi recolta de vară. Decizii importante sunt în pregătire în companii din domeniul resurselor minerale şi metalurgiei neferoase. Compania Sării se află în evaluarea unor contracte şi decizii manageriale, companiile din transportul energiei -Transelectrica, Transgaz - au de realizat investiţii care redesenează poziţia României pe harta energeticii regionale. Să adăugăm că Ministerul Economiei, cu o schemă de încadrare de 211 posturi, este departe de ceea ce cred unii că aici ar lucra o armată de birocraţi.

×
Subiecte în articol: Dănuţ Andruşcă