x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Anii ’53-’54

0
Autor: Tudor Octavian 07 Noi 2011 - 21:00

Pictorul Constantin Artachino s-a nascut in anul 1871 si a murit in 1954. A fost studentul lui Aman, coleg de generatie cu Luchian, cu care de altfel a si expus in cateva randuri. Gloria lui Luchian a facut ca opera unor contemporani sa para neinsemnata. Asa suntem noi, romanii. Suntem convinsi ca pentru faima lui Manole trebuie sacrificata Ana. Cand vom avea o restrospectiva Artachino, vom intelege ce exceptional pictor am ignorat. Nu e singurul caz de orbire in masa.

Cazul lui Artachino e teribil si in alte privinte. Traind pana in 1954, el a si expus pana in 1954. Il aflam, cu doua peisaje marcate de varsta, privatiuni si presiuni ideologice, in Expozitia anuala de stat a atelor plastice, din 1953. Nu insa in conditia de mare nume, ci in aceea de ingaduit. Ca sa poata fi primit in Saloanele de dupa razboi si tolerat la achizitii, batranul Artachino a trebuit sa picteze, in 1951, o 'Femeie citind Scanteia'.

Un tablou prost. Atat de prost, incat te intrebi: oare ce s-a intamplat cu talentul sau? In aceeasi expozitie, cu doi ani inainte de a muri, il gasim, tot asa, acceptat din mila, cu doua lucrari ('Natura moarta' si 'Flori') – ascuns pe undeva pe panourile marginase ale Salonului – si pe Pallady. Si Pallady o ducea greu, manca pe la colectionari, carora le lasa cate un desen, dupa fiecare pranz, ca si cum si-ar fi achitat agonia cu cecuri. Pallady s-a nascut la 1871. Petrascu s-a nascut in 1872. Luchian la 1868, in acelasi an cu Arthur Verona. Zece ani mai tarziu s-au nascut Iser (1881) si Ressu (1880). Iser si Ressu s-au supus cu entuziasm imperativelor vremii si au produs orori, cu statut de indicatie artistica. Portretul lui Dej, de la Expozitia anuala din ’53, e pictat de Iser si a beneficiat de cel mai bun loc in Salon.

Cam in aceiasi ani, Ressu vopsea si el un panzoi, infatisand cativa romani in izmene nationale 'Semnand apelul pacii'. Cu putina perfidie retroactiva, ni-i putem inchipui pe Luchian, Verona , Petrascu, Tonitza, Szathmary, Stefan Dimi­trescu ori Las­car Vorel pre­zentand compo­zitii cu titluri ca 'Micii chimisti', 'Ajutorul sovietic', 'Si la noi va arde Lampa lui Ilici', 'Sosesc noi membri in Gospo­daria Agricola Colectiva', 'Protestul muncitorilor la Dof­tana', 'Ziua mult asteptata 23 Au­gust 1944' (lucrari apartinand unor Glauber Ghe., Barabas Stefan, A. Anastasiu, Bene Iosif, Vitalie Mereuta, Krausz Tiberiu). Ne-am deprins cu gandul ca ma­rii artisti au fost si mari cons­tiinte.

Prezumtia ca, traind 90 de ani, Luchian s-ar fi putut gasi in situatia de a picta un 'Ajutor soviectic' pentru o paine aduce a impietate. Intr-un fel, cei alesi s-au stins la timp. Cativa dintre marii alesi interbelici au trait si au pictat si in deceniul ’60-’70. Dar, cu rare exceptii, n-au mai dat opere, ci 'semne de viata'.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de