x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Anomalii în economia internaţională (II)

0
Autor: Daniel Daianu 25 Ian 2011 - 19:51

Grav este că industria bancară, în pofida reformelor iniţiate în UE şi SUA, menţin practici care au produs încurcătură. Nu mai puţin grav este că intervenţia de salvare a unor segmente mari ale acestei industrii pare să fi întărit captivitatea politicii pu­blice, mai ales unde întâlnim situaţia de „too big to fail” (prea mare pentru a fi lăsat să eşueze), ca şi pe cea de „too big to save” (prea mare pentru po­­si­bilităţile unui stat de a ajuta). Să evo­căm aici Irlanda, a cărei eco­no­mie a fost pusă pe butuci de supraex­pan­siunea unor grupuri bancare au­toh­tone (ajutorul acordat Irlandei pentru salvarea de faliment fiind, în fapt, asistenţa pentru ca statul irlandez să preia pierderile sistemului bancar).

Preluarea, pe scară largă, la datoria publică a obligaţiunilor unor entităţi private a accentuat problema hazardului moral şi a înceţoşat linia de demarcaţie între public şi privat. O regulă fundamentală a eco­no­miei de piaţă este că cel care îşi asumă riscuri să beneficieze de fructele succesului şi să plătească pentru eşec. Salvarea unor entităţi private, preponderent din industria financiară, s-a făcut din raţiuni de risc sistemic. Dar dacă nu vor fi modificate compoziţia şi conduita acestei industrii, inclusiv prin spargerea unor grupuri mari şi separarea operaţiunilor de retail de cele de tip „investment ban­king”, dacă nu vor fi îngrădite ope­ra­ţiunile speculative, vor fi perpetuate vicii ale actualului sistem.

Criza arată că, la mare ananghie, statele recurg la mijloace neortodoxe, in­diferent de nivelul de dezvoltare şi construcţie instituţională. „Consensul washingtonian” incrimina, prin­tre altele, tipărirea de bani de bănci centrale pentru a finanţa de­fi­ci­te bugetare, o practică des întâlnită în America Latină în deceniile trecute şi în ţări postcomuniste. Vedem cum, în anii ultimi, Fed-ul în SUA, Banca Angliei şi, chiar dacă mai voa­lat, Banca Centrală Europeană au recurs la tiparniţa de bani. Nu cred că a existat alternativă la preluarea de bănci centrale a unor sarcini fiscale pentru a evita prăbuşirea sistemului bancar, dar faptul este de con­semnat ca atare. Oricum, creş­te­rea explozivă a unor datorii publice nu a putut fi ocolită.

Ascensiunea unor economii emergente este ilustrată de date privind sistemele educaţionale şi cheltuieli pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. Un studiu recent al OCDE arăta că nu puţine ţări asia­tice depăşesc ţări europene şi SUA în domeniul educaţiei copiilor/tineri­lor. Această dinamică este de re­la­ţio­nat cu prezenţa în reviste de ştiinţă, de cercetare  fundamentală şi aplicată. Nu întâmplător, în SUA s-a format un comitet naţional pentru competitivitate, condus de laureatul Premiului Nobel pentru economie Mi­chael Spence. Europa 2020, ce este o re­suscitare a Agendei Lisabona, ex­pri­mă preocuparea acută faţă de schimbări de avantaje competitive în spaţiul global. Neşansa europeni­lor este că procese de divergenţă în UE se amplifică şi unele economii pot intra într-o dinamică a cercurilor vicioase; se poate chiar ajunge la o „ja­ponizare”, care să însemne o stag­nare de lungă durată din cauza îndatorării publice în creştere puternică şi impotenţei politicii monetare (nici SUA nu sunt în afara unui asemenea pericol).

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de