x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Anormalitatea ca viciu

0
Autor: Adrian Năstase 06 Dec 2006 - 00:00

"O Alianta facuta sa dureze cat dureaza un vot a nascut o Coalitie care a guvernat fara sa discute. Acum, Coalitia pare sa se destrame in aceeasi lipsa de interes pentru solutii reale. Deasupra tuturor, presedintele construieste febril numai si numai propria lui imagine, un monoteism imposibil de asumat in Panteonul minimal al democratiei moderne"

Pe parcursul ultimului deceniu si jumatate am reusit sa constientizam rapid anormalitatea anumitor realitati interne. Relatia politicului cu problemele reale, relatia politicienilor intre ei, relatia administratiei cu publicul ar fi numai cateva dintre ele. Zona de fapt divers din media vorbeste limpede si despre o anumita anormalitate a relatiilor care se stabilesc uneori, dar mult prea des intre oameni, pur si simplu.

Aceasta sesizare a anormalului e normala. "Reintram" in anormal atunci cand vrem sa reparam lucrurile prin actiuni care nu tin de esenta, sunt artificiale, sunt constructii, sa spun asa, publicitare, externe fenomenului. Prima alternanta la guvernare s-a dorit o intrare in normalitate, un panaceu al intregului rau care parea sa ne inconjoare. Alternarea alternarii a fost si ea privita la fel. Intrarea in NATO a fost inteleasa uneori ca inceputul unei noi ere, apta sa ne desparta de un anume fel de a fi, la fel cum fortele de ordine despart grupuri aflate in conflict. Noua guvernare, inceputa in 2004, s-a dorit si ea un nou mo-ment de intrare intr-un "normal" anume definit. Intrarea in UE e privita acum ca o despartire in sine de un prezent marcat de anormal.

De fiecare data, desi unii pasi inainte isi aveau importanta lor, anormalul continua sa se insinueze perfid in vietile noastre. Cautam acolo unde nu vedem solutia. O varianta de sprijin momentan. Dar rezolvarea durerii de cap e in pastila si nu in paharul cu apa care te ajuta sa o inghiti. Anormalitatea despre care vorbesc isi are culcusul bine rostuit in noi insine. In felul in care ne inchipuim pe mai departe relatiile dintre noi. In felul in care continuam sa aplicam in momente dificile false solutii.

Momentul de acum e revelator pentru aceasta stare de fapt. Dupa vreo cinci-sase "intrari" in normalitate, scena publica respira mai putina normalitate ca oricand. Nimeni nu mai discuta cu nimeni. Nimeni nu mai aude pe nimeni. Nu se mai negociaza nimic, chiar cuvantul acesta pare sa fi fost uitat. Cel mult "se targuiesc" interese. Traim intr-un autism politic acut. "Consensul", "concertarea" fac parte din limba de lemn a colectivismului. Ele nu mai sunt acceptate in lumea individualismului capitalist romanesc.

O Alianta facuta sa dureze cat dureaza un vot a nascut o Coalitie care a guvernat fara sa discute. Acum, Coalitia pare sa se destrame in aceeasi lipsa de interes pentru solutii reale. Deasupra tuturor, presedintele construieste febril numai si numai propria lui imagine, un monoteism imposibil de asumat in Panteonul minimal al democratiei moderne.

Anormalitatea naste constructii hidoase. Ajungem sa aplicam paradigme demne de anii ’50, cu spioni si tradatori meniti sa asigure vinovatiile necesare momentului pentru rele cumulate indelung, in timp. Media insasi incepe sa devina chiar realitatea, si nu sa o reflecte. Cine mai stie care e realitatea? Care e raul? Cine sunt vinovatii? Care e calea? Si totusi nu pot exista atatea realitati cate partide sau trusturi de media fiinteaza la un anumit moment...

Una din obsesiile deceniului ultim a fost ideea ca vom iesi din tranzitie si vom intra in normalitate. Era o teorie valabila ca plan, niciodata pusa in practica. Era o constructie la baza careia mitologia acestei parti de lume ne spune ca trebuie asezata o jerfa. In cazul asta, nimeni nu ne cere sa zidim pe cineva. Jertfa necesara pare a fi doar renuntarea la moravuri vechi si perverse si incercarea de a-l intelege pe cel de langa tine, cu toate ale lui, fie el, pe moment, partener sau adversar. In lumea politica moderna, acest efort se numeste coabitare.

In perioada 1862-2006 (timp de 144 de ani), Romania a avut 120 de guverne - cu o medie de "viata" putin mai mare de un an. Intrebarea acum este daca guvernul Tariceanu va confirma regula "normala"(?!) a unei durate reduse sau isi va duce mandatul pana la capat.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de