Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spuneam numărul trecut că a fi contabil nu-i totuna cu a fi antreprenor. Fiindcă una-i să construieşti un buget asumând nişte venituri la întâmplare din lista de anul trecut şi alta e să ai un plan care să ţină cont de reducerea "business"-ului, a puterii de cumpărare, a lichidităţii, şi să iei măsuri pentru a revitaliza mediul economic.
Contabilitatea are "defectul" că nu percepe riscurile, ci doar le constată. Fapt evidenţiat de programul "Prima Casă", care degeaba le "garantează" băncilor relansarea afacerii dacă nu ia în calcul că principalul element de risc care le-a dus la blocaj a fost tocmai creditul ipotecar.
Dar, din nefericire, gândirea "cu mânecuţe" nu se rezumă la administratorii de la stat. Ziarul Financiar observa că, în hipermarketuri, produsele de bază s-au scumpit în primele luni din 2009, deşi piaţa cerea reduceri de preţuri. Asta înseamnă că nişte contabili travestiţi în manageri au luat cursul de 4,3 lei/euro şi l-au transferat în preţuri, fără să ţină cont de premisele de micşorare a consumului. Un antreprenor autentic şi-ar fi dat seama că luând o asemenea decizie nu va face decât să amplifice trendul de scădere a cererii pe seama şomajului generat de reducerea propriei profitabilităţi. A trebuit însă ca managerilor cu dispensă să le releve contabilitatea pierderile, pentru a lua decizia scăderii preţurilor. Acum ei nu-şi mai pot reangaja salariaţii-consumatori concediaţi, ci doar să se resemneze în faţa unor volume de vânzări mai mici. Aşa se explică de ce şomajul a crescut la noi într-un ritm mai accentuat decât în regiune şi de ce încrederea în consum - care înglobează teama de şomaj - s-a depreciat masiv.
De management reactiv nu suferă însă doar importatorii ori producătorii care-şi vând mărfurile prin hipermarket, ci şi exportatorii. Când BNR a oprit cursul din creştere la 4,35 lei/euro, ei ar fi trebuit să-şi asigure preţul în monedă locală al produselor prin contracte forward. Aşa cum procedează exportatorii niponi când intervine Bank of Japan, indicându-le nivelul de hedging. Numai că exportatorii noştri şi-au zis că vor câştiga mai mult când cursul va trece de 5 lei/euro. Şi de vizionari ce-au fost, cotaţiile s-au dus sub 4,2 lei/euro, pentru a le reaminti că ei se ocupă cu fabricarea mărfurilor, nu cu speculaţiile valutare.
Iar în tot acest timp, guvernatorul BNR n-a contenit să se mire cât de pesimişti pot fi consumatorii noştri faţă de cei unguri, polonezi sau cehi. Explicaţia e simplă: românii sunt mai sceptici fiindcă-s conduşi mai prost. Motiv pentru care au migrat la muncă în străinătate în căutarea unor manageri competenţi. Asta face ca apelurile lui Isărescu pentru reclădirea încrederii să nu poată avea succes decât dacă se coroborează cu o îmbunătăţire a managementului. A mai rămas o singură întrebare. De ce managerii marilor companii private sunt la fel de slabi precum administratorii publici? La stat, simplul fapt că faci parte dintr-o organizaţie - un partid - îţi conferă dreptul de a ocupa o funcţie, indiferent de aptitudini. Dar şi în sectorul privat e cam la fel, pentru că tot statul a decis cui să-i atribuie privilegiul de a deveni capitalist.
Marile averi în România nu s-au clădit pe creativitate ori pe calităţi anticipative, ci pe inflaţie - multiplicarea banilor de hârtie, impusă populaţiei. Iar acum, când sunt necesare aptitudini antreprenoriale, care să genereze sporuri de productivitate, contabilii autointitulaţi manageri recurg tot la vechiul reflex de a trage de preţuri în sus. Se vede că situaţiile de criză verifică cel mai bine calitatea managementului.
