Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Părinţii lui Vasile B. vorbeau despre vărul Costel ca despre un băiat care a dat lovitura şi trebuia să fie luat de exemplu: făcea armata în Bucureşti! Plecase dobitoc spre Sighetu Marmaţiei, dar se vede treaba că acolo se deşteptase brusc şi reuşise să fie transferat în Bucureşti.
Părinţii lui Vasile B. vorbeau despre vărul Costel ca despre un băiat care a dat lovitura şi trebuia să fie luat de exemplu: făcea armata în Bucureşti! Plecase dobitoc spre Sighetu Marmaţiei, dar se vede treaba că acolo se deşteptase brusc şi reuşise să fie transferat în Bucureşti.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Părinţii lui Vasile B. vorbeau despre vărul Costel ca despre un băiat care a dat lovitura şi trebuia să fie luat de exemplu: făcea armata în Bucureşti! Plecase dobitoc spre Sighetu Marmaţiei, dar se vede treaba că acolo se deşteptase brusc şi reuşise să fie transferat în Bucureşti.
Aşa privea toată familia neaşteptata strămutare în Capitală, după numai o lună de instrucţie, dintr-o cazarmă păduchioasă de provincie a vărului mai mare, Costel, ca pe o chestiune de merit. Era posibil ca în unitatea lui Costel ceilalţi recruţi să fi fost mai blegi ca el, iar Costel să se fi remarcat prin inteligenţă tocmai pentru că ceilalţi aveau şi mai puţină. Cum însă era foare greu să găseşti un băiat de douăzeci de ani mai bleg decât vărul Costel, toate neamurile s-au adunat acasă la Vasile B. şi au citit scrisoarea, pe care Costel o trimitea chiar din Bucureşti, ca pe un document ce consfinţea o victorie. Unul de-al lor în sfârşit reuşise! Nu conta cu ce cap plecase de acasă. Important era că Bucureştiul avea să-l facă în mod sigur alt om.
Scrisorile lui Costel nu dovedeau un spor vertiginos de imaginaţie şi maturizare, dar fiindcă soseau regulat, lună de lună, toată familia punea vidul din ele în seama păstrării secretului militar. Lună de lună, Costel scria că se culcă şi se trezeşte regulamentar, că îşi îndeplineşte norma regulamentar şi că e sănătos, ceea ce, conform regulamentului, le dorea şi lor. O singură dată a amintit că făcuse două norme într-o zi, însă în ce consta norma asta nu zicea nimic. Nici adresa de pe plic nu era mai desluşită: UM 141516 şi atât.
Măi, Vasilică, l-au rugat toţi pe Vasile B., când acesta a plecat toamna în Bucureşti, ca să cadă pentru prima oară la admiterea de la facultate, du-te şi tu într-o duminică mai liberă pe la Costel. Vezi ce şi cum şi scrie-ne şi nouă cum stau lucrurile pe la el.
La un an de la încorporare, vărul Costel o ţinea tot pe a lui, că mănâncă şi doarme regulamentar, fapt ce-i făcea pe toţi, părinţi, unchi, mătuşi şi verişoare, să se îndoiască niţel de foloasele vieţii de soldat în Bucureşti. Unitatea lui Costel nu era uşor de găsit, totuşi Vasile B. a dat de ea. De fapt, nu de cazarmă, ci de şantierul de blocuri unde Costel săpa la fundaţii cu hârleţul, împreună cu nişte lipoveni civili, cărora li se spunea escavatoare cu barbă. Ce faci, mă, Costele?, l-a întrebat Vasile B. Îmi fac norma. Sunt militar în construcţii, a răspuns senin şi întrucâtva mândru Costel. Da’ de ce nu ne-ai scris că tragi la cazma, ca boul? Servesc patria! A răspuns ca un robot vărul Costel. Şi cu puşca-n imperialişti când o să tragi?, a insistat Vasile B. Vărul Costel s-a oprit din săpat, şi-a îndreptat privirea spre imperialiştii din Occident, care se zăreau ameninţători la graniţele lagărului socialist, şi a grăit perfect regulamentar: Apăi, să-i văd eu aici, că le tai beregata cu hârleţul. Şi, ca orice bun soldat, s-a pus iar pe săpat, strângând din fălci şi înjurând aşa cum numai el ştia să înjure, cu mult năduf patriotic.
Părinţii lui Vasile B. vorbeau despre vărul Costel ca despre un băiat care a dat lovitura şi trebuia să fie luat de exemplu: făcea armata în Bucureşti! Plecase dobitoc spre Sighetu Marmaţiei, dar se vede treaba că acolo se deşteptase brusc şi reuşise să fie transferat în Bucureşti.
Aşa privea toată familia neaşteptata strămutare în Capitală, după numai o lună de instrucţie, dintr-o cazarmă păduchioasă de provincie a vărului mai mare, Costel, ca pe o chestiune de merit. Era posibil ca în unitatea lui Costel ceilalţi recruţi să fi fost mai blegi ca el, iar Costel să se fi remarcat prin inteligenţă tocmai pentru că ceilalţi aveau şi mai puţină. Cum însă era foare greu să găseşti un băiat de douăzeci de ani mai bleg decât vărul Costel, toate neamurile s-au adunat acasă la Vasile B. şi au citit scrisoarea, pe care Costel o trimitea chiar din Bucureşti, ca pe un document ce consfinţea o victorie. Unul de-al lor în sfârşit reuşise! Nu conta cu ce cap plecase de acasă. Important era că Bucureştiul avea să-l facă în mod sigur alt om.
Scrisorile lui Costel nu dovedeau un spor vertiginos de imaginaţie şi maturizare, dar fiindcă soseau regulat, lună de lună, toată familia punea vidul din ele în seama păstrării secretului militar. Lună de lună, Costel scria că se culcă şi se trezeşte regulamentar, că îşi îndeplineşte norma regulamentar şi că e sănătos, ceea ce, conform regulamentului, le dorea şi lor. O singură dată a amintit că făcuse două norme într-o zi, însă în ce consta norma asta nu zicea nimic. Nici adresa de pe plic nu era mai desluşită: UM 141516 şi atât.
Măi, Vasilică, l-au rugat toţi pe Vasile B., când acesta a plecat toamna în Bucureşti, ca să cadă pentru prima oară la admiterea de la facultate, du-te şi tu într-o duminică mai liberă pe la Costel. Vezi ce şi cum şi scrie-ne şi nouă cum stau lucrurile pe la el.
La un an de la încorporare, vărul Costel o ţinea tot pe a lui, că mănâncă şi doarme regulamentar, fapt ce-i făcea pe toţi, părinţi, unchi, mătuşi şi verişoare, să se îndoiască niţel de foloasele vieţii de soldat în Bucureşti. Unitatea lui Costel nu era uşor de găsit, totuşi Vasile B. a dat de ea. De fapt, nu de cazarmă, ci de şantierul de blocuri unde Costel săpa la fundaţii cu hârleţul, împreună cu nişte lipoveni civili, cărora li se spunea escavatoare cu barbă. Ce faci, mă, Costele?, l-a întrebat Vasile B. Îmi fac norma. Sunt militar în construcţii, a răspuns senin şi întrucâtva mândru Costel. Da’ de ce nu ne-ai scris că tragi la cazma, ca boul? Servesc patria! A răspuns ca un robot vărul Costel. Şi cu puşca-n imperialişti când o să tragi?, a insistat Vasile B. Vărul Costel s-a oprit din săpat, şi-a îndreptat privirea spre imperialiştii din Occident, care se zăreau ameninţători la graniţele lagărului socialist, şi a grăit perfect regulamentar: Apăi, să-i văd eu aici, că le tai beregata cu hârleţul. Şi, ca orice bun soldat, s-a pus iar pe săpat, strângând din fălci şi înjurând aşa cum numai el ştia să înjure, cu mult năduf patriotic.
