x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Anul toporiştilor de inox

0
Autor: Tudor Octavian 22 Iun 2007 - 00:00


Prin anii ’80 primeam de la un medic din Hunedoara toporişti de bătut şniţele. Medicul le căpăta la răndul său de la pacienţii din Combinat. In Bucureşti, doctorii erau omeniţi cu pachete de cafea şi cartuşe de Kent, dar in provincie existau şi soluţii locale. In fabricile din Galaţi, bunăoară, muncitorii confecţionau clandestin cuţite mari. Pentru acasă, dar şi de dat.



Prin anii ’80 primeam de la un medic din Hunedoara toporişti de bătut şniţele. Medicul le căpăta la răndul său de la pacienţii din Combinat. In Bucureşti, doctorii erau omeniţi cu pachete de cafea şi cartuşe de Kent, dar in provincie existau şi soluţii locale. In fabricile din Galaţi, bunăoară, muncitorii confecţionau clandestin cuţite mari. Pentru acasă, dar şi de dat.

Şi ideile fac masă critică, nu numai miezul bombei atomice. Un muncitor din Piteşti a fasonat la strung din plastic colorat un soi de baston pentru schimbătorul de viteze de la "Dacia", iar colegii lui l-au admirat şi şi-au imbrăcat şi ei schimbătoarele de viteză de la "Dacii" in cămăşi colorate de plexiglas. Curănd, ideea a luat caracterul unei epidemii. Cănd ideea a obosit şi tot oraşul a fost plin de beţe de plexiglas, un alt muncitor a inventat clopoţelul minune pentru apartamentele cu mulţi copii şi un singur veceu. Altul, instalaţia de răsucit sarmale de post. Altul, ferăstrăul de mănă cu două viteze.

La Hunedoara tocmai se inventase toporişca de inox şi plexiglas pentru bătut şniţele. Era o combinaţie foarte ingenioasă intre cuţitul gălăţean de curăţat carnea de pe oasele fără pic de carne, instalaţia suceveană de formatat sarmale şi schimbătorul piteştean de viteze. Noutatea consta in faptul că, la Hunedoara, epidemia era favorizată chiar de medici, care, primind de la muncitorii bolnavi toporiştile, ii convingeau indirect pe aceştia că in judeţ chiar se simţea nevoia de toporişti. Ca o compensaţie, probabil, la faptul că nu se găsea carne pentru şniţele.
Mi-am dat seama că e vorba de un fenomen ale cărui resurse nu vor fi niciodată la indemăna psihologiei mulţimilor, atunci cănd medicul hunedorean, dornic să-şi vadă căt mai des numele in ziare, a venit in redacţie cu un geamantan plin cu toporişti, şi nu cu obişnuita sa geantă "Diplomat", in care incăpeau numai şapte. "Luaţi căte vă trebuie - mi-a zis el cu glasul unui măntuitor care se sacrifică pe sine, numai să aibă poporul toporişti - luaţi să daţi şi la prieteni". Toporiştile de inox nu-s numai o funcţie, ci şi un spectacol. Cănd sunt multe la un loc te apucă un soi de nebunie să le pipăi, să le desfăşori in evantai şi să le ai. E o combinaţie amintind de galele "Sunet şi lumină". Din păcate, nimeni n-a reţinut data cănd a fost inventată toporişca de dar şi nici data cănd fenomenul şi-a tot injumătăţit puterile, pănă ce in toate fabricile şi uzinele patriei a inceput să fie produsă in cea mai cruntă ilegalitate yala care se deschidea cu două chei.

Am şi azi o toporişcă din inox pentru bătut şniţele, dar cui i le-am dăruit pe celelalte - ca in lanţul mistic al bileţelelor pentru Sfăntul Anton - nu-mi amintesc. Ţin minte doar că am schimbat una din ele cu o veioză din titan, primită de un coleg de la un inginer dintr-o fabrică de avioane. O veioză cu aripi, roţi şi elice, foarte ingenioasă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de