x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Apa e bună

0
Autor: Tudor Octavian 05 Ian 2012 - 21:00

Mi s-a spus de mic ca trebuie sa fiu modest, dar nu mi s-a spus nici cat si nici ce-i modestia. O virtute are in consecinta castiguri si pier­de­ri, iar cand n-are o definitie clara poa­te sa semene cu orice altceva. Mo­destii cartierului in care am co­pi­larit erau oameni resemnati. La femei, mai ales, modestia echi­va­la cu un gen de supunere feudala. Nevasta care indura totul in ta­cere era pilda de modestie.

Chestiunea modestiei trebuie dis­cu­tata numai la cei care pot mult, au mult, gandesc mult, dar si la ei printr-un vizavi cu lacomia si ingamfarea multului. Toata lu­mea e muncita de intrebari, numai ca unii sunt munciti de ele de­vre­me. Cand am intrebat un unchi de ce trebuie sa fiu modest, el a stat un timp pe ganduri, aproa­pe ca-i au­zeam rotitele mintii cum i se in­var­teau tocite si ruginite in cap, ca sa-mi raspunda, privindu-ma as­pru in ochi: D-aia! A fost pri­mul mare beneficiu, dintr-o lunga se­rie de esecuri, in sustinerea ideii ca in orice pierdere exista si o doza de bine. Am inghitit in sec, am con­­chis ca nu de la unchiul acela aveam sa iau toata viata lumina, dar m-am ales cu intrebarea cu care imi castig si azi painea: De ce?

Exersand-o, in cele mai diferite si chiar confuze momente ale ani­lor de scoala, si ajungand tot mai des la unele raspunsuri, care angajau intrebari si mai imperioase, ins­tinctul de aparare m-a dus la min­ciuna. Am pus toate raspunsu­rile la interbari in seama unor ce­le­britati care trebuiau crezute, fiindca – vorba unchiului cu ro­ti­te­le creierului obosite – d-aia erau ce­lebritati. Am citat frecvent ziceri care nu fusesera spuse de clasicii si inteleptii lumii niciodata. Cum ar fi bunaoara cugetarea lui Confucius ca 'Apa e buna'. Mi-a venit pe limba s-o rostesc intr-o zi in care, neavand nimic de mancare acasa, am menajat-o pe mama, biata de ea, rostind a doua ju­ma­ta­te a unei constatari fara continut fi­lo­zofic: Cand n-ai ce manca, e buna si apa. Am mancat o cana cu apa si am dat vina pe Confucius, care ar fi zis cel dintai ca apa e buna. Ulterior, am descoperit ca faimosul intelept chinez spusese cam acelasi lucru, dar nu pentru ca era lihnit, ci in relatie cu principiile primordiale ale vietii.

Deprinderea de a minti naste deprinderea de a nu mai fi sigur pe ce-ai mintit. Cand spui de multe ori o vorba de a ta ca si cum ar fi a unui mare artist, iar publicul reactioneaza incurajator, numai minti cu complexe. Minti convins si cu folos. Ce conteaza cine ce a zis, daca zicerea e cu folos general? E o proba de modestie la fel de buna ca oricare alta. Sa sporesti gloria unui om care a meritat-o nu-i un pacat.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de