x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aplauzele şi fluierăturile slăbesc inima

0
Autor: Florin Condurateanu 26 Iul 2019 - 07:30
Aplauzele şi fluierăturile slăbesc inima


Emoţiile, fie produse de bucurii, fie născute din dezamăgiri, produc şocuri în funcţionarea cordului. Starea emoţională aduce spasme pe vase, se produc contracţii pe vase, care-şi micşorează diametrul. Aceste restrângeri ale suprafeţei de curgere a sângelui datorită stărilor sufleteşti se însumează păgubos cu alte efecte rele asupra vaselor. O schimbare defavorabilă asupra arterelor înseamnă şi depunerera de grăsimi, de plăci de ateroscleroză pe suprafaţa interioară a vaselor, se vămuieşte nedorit debitul de sânge, care ajunge mai puţin la toate ţesuturile. Alt factor negativ este fumatul, care produce şi el spasme pe vase, le contractă, se limitează şi din cauza tutunului irigarea corespunzătoare a creierului, inimii, organelor, de fapt se micşorează irigarea sangvină a tuturor celulelor. Deci sunt trei componente care prejudiciază starea sistemului circulator. Pe artere îngustate de emoţii, de colesterol mult, de fumat, este hrănit insuficient chiar muşchiul inimii. Ca o consecinţă, se ivesc infarctul şi fibrilaţia ventriculară cu stop cardiovascular. După atâta situaţie încordată, după respingerea instalării ca antrenor a lui Eugen Neagoe, după corul de huiduieli a unei părţi a galeriei dinamoviste, Neagoe a căzut lângă gazon la derby-ul cu Universitatea Craiova. S-a prăbuşit pe culoarele Teatrului Nottara îndrăgitul actor Emil Hosu, când s-au adunat ani lungi de stări emoţionale. Intra în scenă înghiţind pastile de nitroglicerină cu pumnul uriaşul actor George Constantin. A murit de inimă. S-a ridicat la cer, imediat după ce a cântat, marea solistă Maria Lătăreţu. Mari fotbalişti, măcinaţi de emoţiile partidelor grele, aclamaţi sau fluieraţi, au căzut pradă şi ei stopurilor cardiace. Marele golgheter Ion Oblemenco, idolul Olteniei, a murit, i-a explodat pur şi simplu inima. După ani lungi de emoţii, s-a uzat şi cordul Prinţului Blond, Ilie Balaci; a căzut, ţipând că nu mai are aer, în apartamentul mamei din Craiova. Fundaşul fără teamă şi reproş Daniel Prodan, cel care a ţinut în frâu mari atacanţi celebri în lume (Asprilla, Caniggia la Mondialul din America), a murit de inimă în fotoliul de acasă. Tragismul maxim s-a petrecut chiar pe gazon, în timpul unui meci, când Eckeng, jucător în echipa Dinamo, a murit pe teren prin atac de cord.

 

Florin Condurăţeanu


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de