Apoliticii din staţia tramvaiului 34

Din punct de vedere politic, putem spune că miercuri, în staţia tramvaiului 34, erau bine reprezentate toate partidele. După jumătate de oră de aşteptare, majoritatea călătorilor erau "fără de partid". După trei sferturi de oră de îngheţ, toţi îşi băgau picioarele în partide, în politicieni şi sindicate.

Staţia tramvaiului 34 , la Muncii, ora 8:25. Peronul arhiplin devenise din lat prea îngust. Nou-veniţii ocupau linia de tramvai, fiind inutilă. Eram un eşantion de două-trei sute (o mie?) de fraieri care chiar credeam că pe acolo circulă tramvaiul. Populaţia se aşezase pe trei rânduri. În faţă, inşii vânjoşi, tinerele hotărâte din specia "ce puii mei, fată" şi indivizii cu nervii în priză, pentru orice eventualitate. Trupele de asalt. În rândul doi, grosul electoratului, bleg. În spate, pensionarele. Dintre ele se vor alege cele care vor leşina până la Obor.

Bă, am înţepenit, în puii mei
O tânără cu geacă verde se învineţise la faţă. Tipul clasic, cu mijlocul gol. În picioare, adidaşii naţionali. După vreo 45 de minute, tremurând ca varga, a scos celularul, a format un număr şi a icnit scurt: "Bă, înnebunesc, băga-mi-aş... Cătăline, bă, am înţepenit în puii mei... bă, ăştia-s nebuni, stăm ca boii pe refugiul ăsta şi nu vine nimic...".

Lângă mine, unul cu fes tras pe ochi, douăzeci şi ceva de ani, n-avea stare. Privea disperat la ceas, făcea mărunt din buze. M-a întrebat cum putea ajunge şi altfel la Piaţa Victoriei. Nu putea. Doar dacă lua autobuzul ăla care se vedea în zare şi trecea prin cârdul de maşini ce umpluse pasajul până la Rosetti, şi de acolo... pe la prânz e la Guvern... Părea că se gândeşte. Zice: Se duc dracului ăştia! ...Tot el: Să vină altul... dar cine? Îl întreb: Ăştia de la tramvaie sau ăştia de la metrou? El: Ţţ! Ăştia cu alegerile... Îi doare în cur că zac eu în staţie, că pierd bani că n-ajung în Piaţa Victoriei la ora 11:00...

Fata cu telefonul era bocnă: "Băi, Cătăline, în pana mea... bă, toate tramvaiele trec în puii mei numai pe partea ailaltă, parcă le deraiază cineva la cap, băi, nu mai întoarce unu'... poate mă dă ăla afară şi rămân fără servici, în p...a mă-sii cu metroul lor, băi, parcă-i metroul lu' tac-su...".

Ce pana mea, sunt isterică
Apropo de metroul lui tac-su, ieri la tv liderul de sindicat îşi arăta dinţii. Mutră prosperă... rumeior, bine hrănit, lănţoi de aur la gât... Şi glumea... mamă, ce-i plăceau glumele lui, făcea pe logicul, raţionalul, făcea socoteli, cum o dădea el avea dreptate... tâmpiţii de la suprafaţă nu intrau în calculele lui. Ora 9:14. Staţia era ocupată ca la miting. Un lungan îndârjit către prietena sa: Ştii cum îi tai (şi făcea cu mâna în aer)? De la stânga la dreapta... pe toţi. Să se ducă-n... (bip) mă-sii... De la metrou până sus... - Ce-ai, mă? Mai bine nu te duci... nu votezi..., îi răspunse prietena. - Nu, frate, zise lunganul, mă duc să-i tai, să nu mai folosească buletinul...

Tânăra cu geaca şi cu telefonul nu-şi putea dezlipi mobilul de ureche. Îi întreţinea moralul. "Auzi, Măgdiţo, vorbesc de o oră cu toţi, ca să nu-nebunesc... nu-mi mai simt degetele, băga-mi-aş picioarele în transportul lor, că sunt în pragul isteriei, în pana mea...!

Doamna leşinată şi moale
După o oră şi-un sfert încep să curgă tramvaiele şi pe partea noastră. Nu mai treceau pe sensul opus. Curgeau ca la manifestaţie, pline ochi. De primul nu s-a lipit nimeni. Nici de al doilea. Din al treilea a vrut să coboare unul, dar n-a apucat. Urla ca disperatul... s-a auzit doar: v-aş împuşca pe toţi... N-a precizat pe cine. Din cel de-al patrulea 34 au coborât trei inşi şi o geacă. Au urcat opt. Eu personal am prins al şaptelea tramvai. Tocmai leşinase o pensionară cu pălărie. Deschideţi uşile, a leşinat doamna, uite, atârnă, n-o mai ţin picioarele... doamnă, stai doamnă, leşină mai în picioare, că nu pot să te ţin... las-o, domne, că n-are cum să cadă, din punct de vedere fizic n-are cum... se face doar moale pe picioare.

La Obor, doamna leşinată şi moale este azvârlită peste trei capete şi aterizează în mijlocul peronului. Se-nchină şi constată că nu i-au aruncat şi geanta.

Lipitoarea Boc
Ieri la tv pleiboiul cu lanţ de aur de la sindicat era căutat de Vanghelie, care ţipa ca la o revelaţie: ne nenoroceşte ăsta! Minte limpede, Vanghelie simţise că pedeliştii vor s-o lungească... Bă, Rădoi... o să cadă rahatu' pe noi, să iasă ei bine... Boc i-a dovedit că avea dreptate. Boc a crezut că se lipeşte şi gura lui de pleaşca politică de la metrou şi s-a trezit vorbind ca ţoapa în numele bucureştenilor.

Exact cât să-l ia sindical cu huooo băiatul cu lanţ de aur, care, după două zile de frecat menta, sărbătorea trei decenii de împliniri măreţe a metroului în care n-a mai făcut nimeni nimic de pe vremea Împuşcatului.