DUCANDU-MA SA-MI SCOT UN DUPLICAT dupa diploma de licenta, mi s-a spus ca de acum inainte sa fiu atent, deoarece triplicate nu se dau si c-ar fi prudent sa-mi apostilez duplicatul, intrucat, chiar daca reusesc sa obtin pe sub mana un triplicat, el nu se apostileaza. Cu aceasta ocazie, am descoperit ca unii oameni scot o leafa din verbe despre care nici nu stiam ca exista: apostileaza duplicate, asteptand, ca orice functionari la stat, vremuri mai putin rigide, cand vor putea triplica apostilarile, ca sa castige mai mult.
DE LA O VREME, incep sa-mi apara carti pe care nu le-am scris. Artistii plastici antologheaza cronicile pe care le-am publicat candva despre ei in volume impunatoare, fiindca nimic nu-i mai simplu decat sa-ti faci la computer ceva care seamana perfect cu altceva. Cu o carte adevarata, adica. Si, gata, mi-a aparut inca un volum, despre care, daca nu mi s-ar fi vorbit, n-as fi stiut ca-i sunt autor. Situatia are un revers. Sufera, mai bine zis, o corectie: cartile pe care nu le-am scris apar ca sa nu existe. Cu computerul e ca si cand ne-am intoarce in Evul Mediu, cand multe carti se intocmeau intr-un singur exemplar. Omenirea evolueaza in spirala, iar noi am ajuns sus, pe spirala care duce jos.
O DOAMNA, care vrea sa dovedeasca distinctie si constiinciozitate lingvistica in cele mai banale situatii, nu spune simplu "Va multumesc", ci "Totusi, va multumesc". De asemenea, nu zice "Buna ziua", ci "Desigur, buna ziua" sau "Deci, buna ziua".