x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aprecierea inconştienţei naţionale

0
Autor: Ionuț Bălan 31 Ian 2008 - 00:00

O abordare simplistă a saturat media zilele acestea: cei care au contractat un credit în euro vor plăti mai mult. Chiar bancherii au vorbit primii despre riscul ca deprecierea leului să provoace băncilor pierderi din nereturnarea creditelor.

O abordare simplistă a saturat media zilele acestea: cei care au contractat un credit în euro vor plăti mai mult. Chiar bancherii au vorbit primii despre riscul ca deprecierea leului să provoace băncilor pierderi din nereturnarea creditelor. Desigur, au vorbit ca să nege: ei sunt convinşi că o majorare a creditelor neperformante nu va destabiliza sistemul.

Ce au uitat ei să spună este că deprecierea nu afectează doar cre­ditele în valută. Când ea provoacă inflaţie, scumpirea bunurilor de consum – primele ca prioritate pe lista de cheltuieli – măreşte şansele să nu se achite ratele de credit, indiferent dacă împrumuturile sunt în euro sau în lei. Pe cale de consecinţă, efectul deprecierii asupra unui debitor care a contractat un credit în valută este unul multiplicat: pe lângă majorarea cheltuielilor cu bunurile de strictă necesitate se măresc şi costurile cu ratele la bancă.

 

Şi fireşte că, dacă nu le mai ajung banii, oamenii nu renunţă la pâine, carne şi lapte, ci mai degrabă întârzie cu plata unor rate. Dar inflaţia n-are doar efecte directe. Ea constrânge şi banca centrală să o combată cu dobânzi mai mari, ceea ce condiţionează băncile comerciale care practică dobânzi variabile să mai bifeze un cost în dreptul celor care au luat împrumuturi în monedă naţională. Pentru cei care au preferat finanţările în euro există rating, despre care Standard and Poor’s ne-a avertizat că îl va diminua în următoarele 18-24 de luni dacă se va dovedi că alegerile au stimulat cheltuielile curente, au redus calitatea guvernării şi au intensificat presiunile inflaţioniste. Însă aici nu e vorba doar de riscul creşterii costurilor, ci şi de faptul că străinilor care ne finanţează acum împrumuturile le va fi din ce în ce mai teamă pentru banii plasaţi pe o piaţă nesofisticată, cu expuneri în credit destul de fixe şi dobânzi variabile, iar, în circumstanţele unor repatrieri ale capitalurilor lor, moneda naţională se va deprecia şi mai mult.

Toate acestea fără a mai pune la socoteală că atât împrumuturile în lei, cât şi cele în valută comportă un risc major din cauza supraexpunerii pe sectorul bugetar. Angajaţii statului sunt primii care se califică pentru acordarea unui credit datorită faptului că au înscris în cartea de muncă întregul câştig salarial, dar oare nu ei au cele mai mari neşanse să intre în şomaj ca urmare a schemelor de personal supradimensionate? Oare nu din cauza creşterii costurilor cu cre­ditele fac ei acum presiuni pentru majorarea salariilor? Cât cred că mai merge să întindă coarda?!

 

Una peste alta, tot n-am ajuns la esenţial. În condiţiile în care s-ar confrunta cu incapacitatea de plată a debitorilor, băncile vor fi constrânse să execute garanţiile, iar preţurile imobilelor se pot duce în jos. Teore­tic, acesta nu e un lucru rău, pentru că – în măsura în care creşterea economică din ultimii ani a fost “îngropată” în case – s-ar dezlocui lichiditate către celelalte ramuri ale economiei. Numai că potentaţii care au investit în clădiri şi au profitat de pe urma majorării preţurilor vor încerca să câştige şi atunci când piaţa ameninţă să se ducă în jos: îşi vor reevalua activele. Adică, dacă un imobil are o valoare contabilă de 500 de unităţi, agentul economic cheamă evaluatorul care îi zice că face 1.100 de unităţi – după cum arată preţurile de pe piaţă. Omul nostru de afaceri se duce apoi cu hârtia de la expert la o bancă şi cere un credit pentru capital de lucru pe care îl garantează cu imobilul. E adevărat că banca nu-i dă decât 750 de unităţi, dar pentru el e suficient, fiindcă, dacă preţul imobilelor îşi inversează trendul, instituţia financiară rămâne cu hârtiile, iar compania cu lichiditatea.

 

Ei, acum există suficiente motive pentru a-i contrazice pe bancherii care declară că nu au motive de îngrijorare?! Dacă au uitat, le-a spus-o mai de mult chiar guvernatorul Isărescu: “Nu trebuie să descoperim roata carului, exemplul altor ţări, cum ar fi cele din Asia, arată riscul mare de criză financiară, asociat cu explozia creditului în valută. O caracteristică a acestor crize este că se manifestă ca o reacţie în lanţ. În momentul în care se declanşează, efectul se propagă rapid şi apoi orice intervenţie devine tardivă”. Din asta se înţelege clar că nici o bancă centrală nu poate restrânge ceea ce ar trebui să-şi limi­teze băncile singure. Probabil că, atunci când reducerea ratingului suveran se va răsfrânge asupra tutu­ror companiilor româneşti, băncile nu vor recunoaşte că portofoliile de credit li s-au înrăutăţit, ci vor zice: “Avem portofoliile de credit medii în condiţiile actuale de risc”. Dacă le foloseşte la ceva au şi pe cine să dea vina. Fiscalitatea – aşa cum e concepută în prezent – mai mult reprimă consumul decât stimulează creşterea economică şi munca. Singurul loc unde le convine guvernanţilor să aibă expansiune e piaţa imobiliară. Din păcate, taman acolo se va striga cel mai repede: “Stingerea!”.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   credit

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de