x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Arcul de peste timp

0
Autor: Adrian Vasilescu 30 Ian 2011 - 19:04

Un timp, prin anii ’90-’91, s-a vânturat în societatea românească ideea unor "modele". Priveam prin lume, ca să ne alegem un proiect social convenabil. Fără să întoarcem capul şi să vedem, înapoi în timp, cum într-un moment crucial al istoriei noastre, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, societatea românească a vibrat cu înţelepciune la răsunetul deşteptării şi a reuşit să întoarcă în favoarea sa roata vremii. Iată un model demn de urmat. Un model întemeiat pe un ansamblu de poli­tici economice şi sociale bine articulat, cu acţiuni eficiente în educaţie, în stilul de viaţă, în economia reală, în economia monetară şi în economia pu­blică, ce au asigurat o bază solidă pentru revigorarea întregii societăţi.

N-a existat şansa continuităţii. A venit primul război mondial. Au fost anii Marii Crize. Şi a urmat al doilea război mondial. Patru decenii de so­cialism ne-au schimbat radical sti­lul de viaţă, modelul de gândire, con­cep­­ţiile despre muncă şi munca în sine. Iar de mai bine de două decenii, de când ne-am despărţit de socia­lism, ne despărţim greu de vechile de­prinderi. Ele s-au cuibărit în minţile noastre, în sufletele noastre. Iar aceste deprinderi au în fibrele lor, ca trăsătură definitorie, colectivismul. Şi chiar dacă ideile umaniste, fără în­doia­lă generoase, s-au regăsit doar într-o formă caricaturală în "caza­nul comun" al socialismului, socie­ta­tea românească s-a identificat atât de mult cu realitatea acestui cazan, în­cât acum îi este cumplit de greu să se despartă de ea.

Din această cauză, în primul rând, nu putem scăpa de decalajele dintre noi şi ţările dezvoltate. Suntem deseori tentaţi chiar să ne întrebăm dacă motivele "rămânerii în urmă" nu sunt cumva determinate de caracteristici proprii civilizaţiei româneşti. Deşi istoria e martoră că sunt doar rodul unor conjuncturi. Pe un plan mai larg, ne întrebăm dacă sunt decalaje "date" pentru totdeauna ori sunt supuse ajustării permanente. Şi dacă sunt supuse ajustării, în ce orizont de timp poate fi ea înfăptuită? Este vreo legătură între eforturile de înnoire economică şi evoluţiile ciclice ale economiei mondiale? Care sunt perspectivele României în încercarea de a depăşi rămânerea în urmă? Poate experienţa trecutului să ser­veas­că elaborării politicilor econo­mico-financiare de azi? Dacă da, care ar fi principalele învăţăminte pe care le poate aduce istoria? Nu-i uşor de răspuns la toate aceste întrebări. Important este însă ca astfel de întrebări să fie formulate. Poate, cu timpul, vor fi date şi răspunsurile. De altfel, ca să avem un răspuns, trebuie să existe mai întâi o întrebare.

Astăzi, când România este în suferinţă la capitolul performanţă, nu poate să ne facă decât bine în­toar­cerile în zorii capitalismului, de unde ne vin dovezi că boala de care încă suferă societatea românească nu este nici pe departe ereditară. Dimpotrivă, avem un filon sănătos. În plus, de-a lungul timpurilor, dar cu deosebire în vremea lui Carol I, românii şi-au afirmat şi capacitatea de a valorifica acest fi­lon sănătos în folosul ţării. Ce fel de climat domina atunci ţara? Desi­gur, un climat de creaţie şi de edificare, im­primat de şcolile bune, de so­cie­tă­ţile de dezbateri şi, cu deosebire, de per­sonalităţile ilustre care au dus pe culmi construcţiile româneşti. Şi, în plus, de remarcabila deschidere că­tre lu­mea largă. O lume care deja se îm­bo­găţise, atunci, cu viziuni ce anun­­ţau veacul al XX-lea. Căci re­nu­mi­tele metropole puseseră în evidenţă, de-a lungul vremurilor moder­ne, zo­ne ale băncilor, chiar zone fi­nan­ciare. Începând cu acelea care do­bân­di­se­­ră celebritate: New York şi Londra.

Ei bine, nici Bucureştiul nu s-a lăsat mai prejos. Aşa că şi-a conturat, treptat, o astfel de zonă: city-ul nostru. Un city modern, la înteme­ie­r­ea şi structurarea căruia Banca Na­ţio­nală a României a avut un rol de prim rang.

Zidurile au amintiri. Nu invoc însă, aici, zidurile unor cetăţi stinse, ruinele, care cer informaţii solide plus un efort de imaginaţie pentru a re­com­pune în minte întregul. Ci zi­du­rile vii, măreţe, ce evocă prin stră­lu­cirea lor, încă actuală, obiş­nuin­ţa de atunci a lucrului bine făcut, du­pă care tânjim astăzi. E de ajuns ca din Strada Smârdan să ne aruncăm pri­virea de-a lungul Străzii Sta­vro­po­leos, până în Calea Victoriei, unde se profilează pe fundal clădirea CEC-ului, pentru a ne trezi în faţă, dintr-o da­tă, cu un tablou tulburător al Ro­mâniei de atunci, cu tot ce avea mai pro­mi­ţă­tor: stilul civilizat de viaţă, morala muncii, cultul onestităţii şi al valorilor, simţul civic, patriotismul decent.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de