x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Arhipolitică

0
Autor: Petre Roman 24 Iul 2011 - 21:00
Arhipolitică


Celebrul fizician Richard Feynman, chemat sa cerceteze dezastrul navetei spatiale Challenger din 1986, indica foarte clar in raportul sau cauza accidentului, care era pur tehnica. Un foarte banal O-ring (garnitura) care inchidea supapa rezervorului de combustibil solid s-a rigidizat la temperatura neobisnuit de joasa din ziua lansarii, provocand scurgerea fatala de combustibil. Inginerii sustineau ca accidentul a avut loc in limitele pro­babilitatilor calculate, in timp ce managerii proiectului au continuat sa sustina ca a fost un accident practic improbabil si irepetabil. Opinia lui Feynman, din vointa politica, nu a fost inclusa in raportul final al co­mi­siei oficiale de investigare a cazului, ci doar intr-o anexa a acestuia. Dar acea anexa a avut de departe cea mai mare atentie din partea media si a publicului larg. Pentru ca inginerii traiesc in lumea faptelor, iar ma­nagerii traiesc in lumea dogmelor politice.

Managerii se dovedesc a fi in eroare mult mai des decat gresesc inginerii. Pentru ca dogmele politice pleaca din lunga istorie a declaratiilor facute de politicieni in scop pur po­li­tic. Realitatea insa ar trebui sa aiba prioritate fata de exercitiul de PR (relatia de comunicare cu publicul), caci natura nu poate fi pacalita. De aceea, autoritatea (prezidentiala, gu­ver­namentala, administrativa) nu trebuie sa decida in prima instanta, ci realismul si cerintele realitatii. Sa vorbim, prin urmare, despre ade­va­ra­tul inteles al riscului. Ideea ca exista evenimente care nu sunt nici ine­vi­ta­bi­le, nici intentionale este prima data enuntata de marele Cicero in secolul I i.Hr.

Astazi vorbim despre evenimente aleatorii. In mod obis­nu­it, oa­me­nii accepta doar doua stari: ori e sansa, ori are un inteles. Adica no­ti­uni care se exclud una pe alta. Re­pre­zentarea probabilista a riscului e ris­canta, caci modelul matematic uti­li­zat nu contine de regula sufici­en­ta in­­formatie. Adevarata analiza a ris­cului implica intelegerea interpre­ta­rilor care conduc la estimarea ris­cu­lui. Lucrul e indeosebi evident in fe­nomene sociale. Campul posibi­li­ta­tilor e mult mai mare decat cel al per­ceptiilor. Ca urmare, inter­pre­ta­rile unei situatii pot fi foarte diferite, iar riscurile reale si cele asociate, de ase­menea. Criza financiara care a zgu­duit globul si inca nu putem spu­ne ca a trecut sau dezastrul de la Fu­ku­shima sunt doar doua exemple foar­te graitoare. Pentru a intelege ris­cul unei situatii e absolut necesar sa consi­deram – paradoxal – felul in care oamenii il interpreteaza. De exemplu, interpretarea riscului de a cheltui ceea ce nu poate fi platit – eminent sub actuala guvernare – nu poate fi doar prudenta de a nu cheltui. Asta ar insemna ipotecarea viitorului. Adevarata prudenta in fata riscului mult mai grav de a nu acumula, de a nu vedea orizontul este aceea de a nu ne asuma riscul calculat al acumularii.

Democratia cere sa te bazezi pe fapte cunoscute si impartasite; in loc de aceasta ni se ofera imagini paralele si o abundenta de viziuni incoerente. In aceste conditii, cetatenii nu sunt utilizatori, ci utilizati de politica. De aceea m-am gandit, plecand de la formula lui Milan Kundera “arhiroman, nu antiroman', sa propun arhi­po­li­ti­ca, nu antipolitica. Aceasta, dupa opinia mea, se concentreaza asupra a ceea ce politica are de spus pentru a reface intr-o forma eficienta posibilitatile pierdute sau ignorate. Arhi­po­litica respecta numai oamenii, iar nu interesul politic. Oamenii aflati departe de putere si care nu revendica nici o particica de putere politica.

Democratia nu e nemuritoare. Ea poate fi subminata si... poate sa dispara.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de