Aripi de sindrila

Ne trebuie constructori. Zidari, betonisti, dulgheri, pietrari. Ne trebuie proiecte. Arhitecti, ingineri, sefi de lucrare. Avem nevoie de edificii trainice, frumoase, daca e posibil, durabile, impunatoare. Iar noi ne pierdem timpul cu furatul. Ciment sau var, nisip, pietris sau schele. Apa pentru mortar ajunge iar in sprit. Ce are sanse sa se-nalte nu prea tine. Se surpa intr-un anotimp ca si cand nici nu a fost. Poate avem vocatia demolatorilor. Nu comentez. Oricum, ce-am observat: avem o inclinatie catre ruinat. Se poate, unii stiu mai bine sa se-mbogateasca de la ruine. Cultivi ruina, o-ntretii, o ingrijesti ca pe copilul tau si, intr-o zi, se-arata unul cu bani multi si-o vrea. Mai degraba, spiritul nostru e daruit paraginirii. Paragina e portdrapelul, lasatul in voia sortii, a timpului si-a lui Dumnezeu. Avem rabdare, facem calcule din departare cam cat de rau poate sa fie atunci cand va sa fie. Si ne vedem de ale noastre.