x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Armata, victima conflictului româno-român

0
Autor: Radu Tudor 14 Feb 2008 - 00:00
Armata, victima conflictului româno-român


Zilele acestea, Teodor Meleşcanu se pregăteşte să părăsească barca militară căreia îi conferise temporar stabilitate. Primit cu braţele deschise, apreciat pentru profesionalismul şi echilibrul său, Meleşcanu pune acum mai presus de interesele naţionale pe cele de partid. A cedat la insistenţele PNL şi se duce la Justiţie. Armata rămâne de izbelişte, cu două luni înainte de summit-ul NATO din 2-4 aprilie, fără garanţia că va avea un titular foarte curând.



De mai bine de trei ani, Armata Română este supusă unui tir de instabilitate politică, ce îi afectează bunul mers. Focurile sunt lansate din interiorul ţării, în ceea ce ne-am obişnuit să catalogăm drept războiul româno-român. Răfuiala de tip mafiot de la vârful puterii a împins Armata la discontinuitate în actul de comandă, presiune politică şi chiar dezacord cu principala instituţie coordonatoare în domeniu, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.


Astfel de caracteristici s-au întâlnit şi în perioada 1997-2000, provocând o greaţă iremediabilă a corpului militar faţă de politică. Am avut trei miniştri în trei ani, la o instituţie preponderent militară în care continuitatea e cel mai bun lucru pe care îl poate oferi controlul civil, democratic. Un alt avantaj presupune reprezentarea cu succes a intereselor Ministerului Apărării la discuţiile anuale privind bugetul şi la reuniunile internaţionale în care se iau angajamente în numele României. Nu în ultimul rând, neimplicarea ei, prin garanţia celui care este ministru al Apărării, în jocurile politice murdare ce pot afecta stabilitatea şi soliditatea Armatei. În lipsa acestor contribuţii fundamentale, controlul civil asupra militarilor, promovat prin intermediul valorilor de tip occidental adoptate o dată cu integrarea în NATO, poate face mai mult rău decât bine.


De la venirea la putere a regimului Băsescu-Tăriceanu, cel mai important organism militar a făcut obiectul unor tensiuni fără precedent după Decembrie 1989. Rememorez fără plăcere incidentul periculos al transmiterii unui punct de vedere scris al Partidului Naţional Liberal prin sistemul de telegrame cifrate al ataşaţilor militari. Se vorbea acolo despre decizia PNL ca România să înceapă retragerea din Irak. Acel gest inconştient s-a făcut la comanda unui ministru politic. Norocul Armatei s-a regăsit în gestul providenţial făcut de şeful Statului Major General de atunci, care a transmis personal o telegramă tuturor ataşaţilor militari, în care se preciza că mesajul anterior era doar un punct de vedere politic al ministrului, ce nu a fost dezbătut şi aprobat în CSAT sau Parlament. Cu mintea românului cea de pe urmă, pe şest, demersul acela periculos prin modul său de promovare a fost dat uitării. Prezenţa noastră în Irak, riscantă şi costisitoare fără doar şi poate, este principala miză a parteneriatului strategic cu Statele Unite. Într-o noapte, la un şpriţ, nişte băieţi politici îi puseseră gând rău.


După episoadele Atanasiu şi Frunzăverde, venirea lui Teodor Meleşcanu părea să readucă liniştea de care e atâta nevoie la instituţia cu pricina. Toate bune şi frumoase până când s-a înfierbântat din nou ţărâţa la nivel înalt.


Cu două luni înaintea celui mai important summit din istoria NATO, primul şi singurul găzduit vreodată la Bucureşti, din tranşeele războiului româno-român se trage iarăşi ca la Plevna, împotriva propriilor redute. Un fel de friendly fire, în care liberalii cad ca muştele împuşcaţi de ochitorul şef, din ce în ce mai satisfăcut de numărul mare al victimelor sale.


Într-o primă ofensivă, cineva a pus Ciad pe clanţă şi brusc toţi s-au pătat cu dezonoarea angajării României pe un front african, fără aprobarea CSAT şi a Parlamentului. Probabil s-ar fi obţinut avizul din partea organismelor naţionale, dacă exista un dialog între instituţii şi persoane. Între Guvern şi Administraţia Prezidenţială, între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Cum acesta lipseşte cu desăvârşire, ne-am trezit în faţa faptului împlinit, prezent fiind şi preşedintele Franţei la Bucureşti, care dorea confirmarea că participăm alături de ei în teatrul de operaţiuni EUFOR din Ciad. Bâlbâeli, controverse, dat din colţ în colţ. Pe seama Armatei...


Zilele acestea, Teodor Meleşcanu se pregăteşte să părăsească barca militară căreia îi conferise temporar stabilitate. Primit cu braţele deschise, apreciat pentru profesionalismul şi echilibrul său, Meleşcanu pune acum mai presus de interesele naţionale pe cele de partid. A cedat la insistenţele PNL şi se duce la Justiţie. Armata rămâne de izbelişte, cu două luni înainte de summit-ul NATO din 2-4 aprilie, fără garanţia că va avea un titular foarte curând.


Cu perfidia care îl caracterizează, preşedintele Traian Băsescu, comandant suprem al forţelor armate, stimulează din plin degringolada din zona apărarii, torpilând interesele liberalilor concomitent cu cele naţionale.


La tot acest tablou nefericit se adaugă hărţuirea abuzivă a fostului şef al Statului Major General pentru nişte cauciucuri. Capii armatei cad pradă războaielor politice, la fel ca în regimurile totalitare din Africa.


Tratată de mai toate regimurile drept Marea Mută, instituţia care a contribuit decisiv la integrarea României în NATO îşi va trage, cu siguranţă, propriile concluzii în anul electoral 2008.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de