Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am scris, acum câteva zile, despre felul absolut incorect în care (încă) președintele Klaus Iohannis recurge, în mod insistent și repetat, la acel procedeu pe care știința logicii îl denumește „minciună prin omisiune” pentru a-și justifica și a-și susține furibunda campanie de demonizare a PSD și a Vioricăi Dăncilă, candidatul partidului cu care se va confrunta duminica viitoare în finala prezidențialelor, ediția 2019. M-am referit la două întâmplări care pun sub un mare semn de întrebare îndreptățirea morală a domniei sale de a acuza PSD că a fost, de 30 de ani, o piedică în dezvoltarea României. Am în vedere,concret, următoarele două situații: 1) în anul 2009, în baza acordului stabilit între PSD și PNL, urma ca, în cazul câștigării alegerilor prezidențiale de către Mircea Geoană, primarul Sibiului, Klaus Iohannis,urma să devină prim ministru; 2) în anul 2014, PNL l-a propus , pe Klaus Iohannis, pentru funcția de vicepremier, propunere refuzată de către premierul Victor Ponta,președintele PSD, ceea ce a contribuit la ruperea colaborării între cele două formațiuni politice.
Luând în discuție aceste două realități de necontestat, îmi puneam întrebarea dacă și atunci când a acceptat cele două oferte Klaus Iohannis credea că PSD „este o piedică în calea dezvoltării României”? Întrebare pe care,de bună seamă, nu am pus-o numai eu, dar la care încă nu am primit răspuns. Motiv pentru care nu pot spune decât că, nefăcând nici-o referire la ele, (încă)președintele Klaus Iohannis comite o minciună prin omisiune. Ba, încă, o dublă minciună!
Acestea erau datele pe care le dețineam la momentul scrierii și apariției articolului. Numai că, între timp, în spațiul public au apărut o serie de noi și extrem de importante informații despre neîmblânzitul dușman al PSD-ului, Klaus Iohannis. Informații care se adaugă omisiunilor intenționate la care domnia sa recurge în campania pentru un nou mandat la Palatul din Dealul Cotrocenilor. Este vorba despre Protocolul național PSD/FDGR încheiat la cererea expresă a lui Klaus Iohannis, la acea dată primar al Sibiului, în baza căruia un mare număr de proiecte de investiții pe care municipalitatea intenționa să le realizeze au primit sprijinul material și moral al Guvernului de atunci , implicit al PSD. Situație în care din nou trebuie să punem întrebarea: oare, și atunci, PSD-ul era tot „o piedică în calea dezvoltării României”? Sau, mai grav, era așa ceva pentru România, dar , de dragul primarului Sibiului, Klaus Iohannis, guvernul și PSD-ul au făcut o derogare și, de data aceasta, nu au mai fost vorba despre așa ceva?
Nota bene, aceste informații nu ne parvin din cine știe ce arhivă subit, adică la momentul oportun, des-secretizată și nici nu au fost livrate unor canale specializate de către surse care au ținut să își păstreze anonimatul! Nu, ele fost făcute publice, sub titlul „Despre ipocrizie. Cazul Iohannis”, de către Adrian Năstase, primul ministru al României și președintele PSD în vremea când a fost încheiat și a produs efecte sus-menționatul protocol! Cel care, în acest fel, are deplina îndreptățire să scrie:”Îmi este greu să înțeleg mai ales înverșunarea sa ( a lui Klaus Iohannis n.n.)împotriva PSD, a membrilor și simpatizanților săi, în condițiile în care, în perioada în care era primar „a supt” serios de la acest partid pe care acum îl demonizează”.
În logica acestei discuții, doresc, în mod cu totul deosebit, să atrag atenția asupra unei situații pe care o evocă Adrian Năstase. Ieșind de la ședința de guvern- guvernul PSD!- în care tocmai obținuse un nou sprijin financiar și după ce își rezolvase realegerea ca primar al Sibiului,în 2004, Klaus Iohannis a anunțat la emisiunea lui Marius Tucă, că îl va vota pe Stolojan! Care vot pentru Stolojan,așa cum știm cu toții, a devenit, după telenovelistica secvență cu „dragă Stolo”, votul pentru… Traian Băsescu!
Mi se va obiecta că nu este nimic rău în toate astea și că, de fapt, devotatul edil al Sibiului nu a făcut decât să aplice, la momentul oportun, zicala: „fă-te frate cu dracu până ai trecut puntea!’ ’Sau, dacă vreți, al răgățanului Pristanda: „Ghiță, pupă-i în bot și papă-le tot!” Cu alte cuvinte, o fi existând ea rigoarea morală, specifică ethosului german, dar, dacă interesele o cer, lăsăm să opereze dictonul: „ce nu face omul ca să își plătească telefonul?!” Pe care, subsemnatul, l-a auzit, cu niște ani buni în urmă, chiar aici, la Sibiu, de la un drag prieten.
Din toate acestea, nu putem trage decât concluzia că neîmblânzitul anti-pesedist, candidat la un nou mandat și (încă)președinte al României, Klaus Iohannis, nu numai că a comis o nouă minciună prin omisiune, ci, mult mai grav, dă dovadă de o crasă ipocrizie.Ipocrizie de care, cu inatacabile dovezi, îl acuză Adrian Năstase.
Atenție, așadar, stimați concetățeni, care încă sunteți în extaz de câte ori auziți îl auziți pe Klaus Iohannis că vă numește „dragii mei români”, azi sunteți așa ceva, dar după ce se va vedea, pentru încă cinci ani, la Cotroceni, să nu vă mai fie de mirare dacă și ce va face cu votul vostru! Nu puneți acest avertisment pe seama recunoscutei și asumatei mele rezerve față de (încă)președintele și din nou candidatul la președinție, Klaus Iohannis, fiindcă nu m-am referit la domnia sa decât în calitate de exponent al flagelului moral, politic și civic denumit ipocrizie. Tot un fel de ciumă, care, de data asta, nu mai are exclusiv acea culoare politică pe care i-o atribuie trompetiștii propagandei cu dedicație.
Flagel despre care, Arthur Schopenhauer, un german cu o notorietate europeană și planetară ceva mai mare decât a lui Klaus Iohannis, ne-a lăsat această memorabilă sentință:”Pentru foarte mulți, probitatea și loialitatea nu sunt decât o simplă etichetă, un simplu drapel la adăpostul căruia își exercită urâtele lor meșteșuguri, iar succesul lor este cu atât mai mare cu cât sunt mai ipocriți”.
Nu vi se pare că regăsim în aceste cuvinte portretul, cu anticipație, al unui anumit candidat în turul II al apropiatele alegeri prezidențiale? De aceea, vă rog să citiți și recitiți severa și perfect îndreptățita judecată a autorului „Lumii ca voință și reprezentare”- dacă se poate și înainte de a merge la vot, duminica viitoare- și vă asigur că nu o să vă pară rău!
