x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Articolul de luni

0
Autor: Marius Tucă 05 Iun 2005 - 00:00

Daca sambata n-apuc sa scriu, cu toate ca ma agatasem de-o idee, dar, fie pentru ca nu mi se parea prea grozava, fie de lene, imi ramane sfanta zi de duminica. O zi pe cat de sfanta, pe atat de lucratoare din ’89 incoace pentru mine si colegii mei de breasla.

Este cel care mi-a mancat week-end-urile si viata in ultimii doisprezece ani. Adica de atunci de cand scriu la fiecare sfarsit de saptamana, fie ca fac asta sambata sau duminica. Ma amagesc de fiecare data ca am cel mai mult timp, ca sunt doua zile mai relaxate decat cele din timpul saptamanii, una dintre ele libera, ca am la indemana toate subiectele care s-au intamplat in ultimele zile s.a.m.d. Dar de fiecare data imi complic existenta in week-end, nici nu plec undeva prea departe sau, in orice caz, nu plec decat in locuri unde exista un fax, dat fiind faptul ca scriu de mana. Si, daca sambata n-apuc sa scriu, cu toate ca ma agatasem de-o idee, dar, fie pentru ca nu mi se parea prea grozava, fie de lene, imi ramane sfanta zi de duminica. O zi pe cat de sfanta, pe atat de lucratoare din ’89 incoace pentru mine si colegii mei de breasla. Si daca ar fi numai ea. Dar este si noaptea de sambata spre duminica, noaptea in care incep sa scriu in gand inainte de a adormi, intre veghe si somn, cand ideile incep sa fie invaluite intr-o lumina laptoasa dimpreuna cu scrisul care se taraste din ele. Cand randurile par scrise de oricine altcineva, mai putin de tine. Visezi, scrii sau scrii si visezi, nici tu nu stii ce ti se intampla prea bine, cert este ca toate cuvintele iti curg neasteptat de bine si de frumos, de mult n-ai mai fost in forma asta nebuna. Nu te intorci nici macar pentru o virgula, articolul de luni este aproape gata. Iti mai vine in ultima clipa o idee de final, mai bine zis, un final care pare sa-ti fi fost suflat de cineva, dar e atat de bun, se potriveste atat de bine si-n plus vine cu un semn de intrebare care te lasa pe ganduri. Incepi sa recitesti tot ce ai scris, simti fara sa vrei starea de gratie din fiecare cuvant, Dumnezeule!, te intrebi cine mi-a dictat articolul asta?, mai putin sfarsitul, si adormi fericit, cu gandul ca dimineata, cand te vei trezi, o sa-l termini de citit si, mai ales, o sa-l mai savurezi o data inainte de a-l trimite-n pagina. Te trezesti fericit, ca ai in fata o duminica aproape libera, fie si numai pentru faptul ca ai scris "articolul de luni", si dai buzna repede la masa de scris. Si acolo, nimic! Te trezesti de-a binelea si-ti amintesti incet-incet ca tot ceea ce ai scris cu o noapte inainte se intamplase in vis. Doar in vis!

Articolul de luni…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de