x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Artistul perfect sănătos

0
Autor: Tudor Octavian 25 Aug 2009 - 00:00
La vârsta de cincizeci de ani şi o zi, pictorul N., un artist care îşi făcuse un nume şi avea o mulţime de clienţi, s-a dus pentru prima oară la doctor. Medicul era un colecţionar vestit, agreat în atelierele celor mai mari artişti contemporani.

Pe N. nu-l durea nimic. Nu avea nici mă­car probleme cu dantura. Dar fiindcă ştia, din biografiile unor maeştri români şi străini, că toţi fuseseră chinuiţi de boli şi că trebuiseră să lupte cu unele maladii incurabile, s-a întrebat dacă faptul că nu-l durea nimic nu era cumva dovada unui talent mediocru. Chiar şi constatarea că nu invidia pe nimeni, că nu dorea răul nimănui şi că îşi vedea de treabă în fie­care ­zi l-a pus pe gânduri.

Ar mai fi avut un motiv să-şi facă griji. Nu numai că nu bea, dar se ţinea departe de colegii care obişnuiau să se adune în atelierul unuia din ei, ca să pălăvrăgească şi să plece afumaţi acasă.

Ca la un semn, a doua zi după ce şi-a sărbătorit în familie jumătatea de secol, N. a fost năpădit de îndoieli. Oi fi eu cu adevărat bun? Nu cumva lumea mă laudă pentru că vând mai scump ca alţii? Poate că ar fi trebuit să fiu mai distant, fiindcă oamenii amabili sunt socotiţi slabi sufleteşte!

A fost destul să fie muncit de aceste întrebări, cărora până atunci nu le dăduse nici o importanţă, ca să apară imediat altele. Dacă la patruzeci de ani toţi oamenii trebuie să se vaite de ceva - şi-a spus pictorul - înseamnă că eu, care la cincizeci nu mă vait de nimic, sunt putred de bolnav.

Medicul, care nu-şi ascundea admiraţia pentru tablourile sale, l-a consultat foarte amănunţit, l-a însoţit apoi la laboratoa­re­le pentru analize, iar după ce analizele au fost gata l-a prezentat unui grup de specialişti, care, de asemenea, se simţeau onoraţi că puteau să-i dea numai veşti bune. Era sănătos tun. Dacă ducea în continuare acelaşi trai cumpătat şi igienic, avea să trăiască o sută de ani.

De îndată ce i s-a spus că n-are de ce să se plângă, pictorului i-a venit în minte, de parcă umblase cineva la minte şi o deranjase din uitare, toată vorbăria despre geniu şi dramele genialităţii din studenţie. Artiştii geniali se sinucideau de tineri sau le făceau pe iubitele lor să se arunce pe fereastră, îşi tăiau o ureche, duceau pe picioare un sifilis urât de tot ori trăiau într-o sărăcie lucie.

Pierzându-şi încrederea în medicii generalişti, pictorul s-a dus în câteva oraşe de provincie, la nişte specialişti care nu auziseră de el, păstrând ca pe o rezervă strategică numerele de telefon ale unor somităţi în boli exotice, africane şi amazoniene. Cu cât se înmulţeau medicii, care-i garantau că e perfect sănătos şi că toţi confraţii ar trebui să-l invidieze şi pentru asta, nu numai pentru succesele profesionale, cu atât era mai angoasat. Iar din angoasă în angoasă a ajuns, după numai un an, la secţia de agitaţi dintr-o clinică de boli nervoase, unde, când i se spunea că o să se facă bine din nou, dacă asculta de doctori şi-şi lua hapurile la timp, se suia pe pereţi şi cerea un cuţit ca să-şi taie o ureche.

Păcat de el, ziceau cei care-l cunoşteau, că s-a îmbolnăvit. Dar, ce să-i faci, dacă asta-i viaţa de artist?! Trebuie să fii niţel nebun, că talentul fără nebunie nu merge.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de