x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

”Aşteptam să iasă luna şi cu bunicul, târându-ne, îi îngropam pe soldaţii morţi”

0
Autor: Florin Condurateanu 22 Mar 2012 - 10:32

Purtat de treburi gazetaresti, am vrut nespus sa pasesc pe dealurile acelei catedrale a vitejiei romanesti, dealurile de la Marasesti. De unde se zareau si colinele Marastilor si Oituzului. Am vrut sa simt cu pasul pamantul, pe care a curs sange de soldat roman, pentru ca Tara sa nu fie pusa sub lacat strain si redusa la o fasie.

Am vrut sa pipai pamantul de eroi si cu inima, sa respir aer de iarba crescuta din pamantul cu oase de eroi. Sau, cum spune poezia pamantul din care “isi scot stramosii degetele-afara de ghiocei, de crini de toporasi. Locuri de legenda in care soldatii romani care se spalau la rau au atacat tunurile lui Mackensen in izmene, la baioneta. Manati de revolta fata de cotropitorii nemti, flacaii nostri atacau cu strigatul “Dumnezeii mamei voastre, de ce-ati venit peste noi?'. Am stat inconjurat de o liniste ce te indemna sa-ti faci cruce.

Ciudat, dar din linistea de mausoleu a inceput sa se auda o talanga, din aceea mai mica, aninata de gatul unei oi. Coborau dealul 7 oi, urmate de un mos, sprijinindu-si pasii grei intr-un toiag cioplit dintr-o creanga noduroasa. Si incovoiata. Asa cum era si spinarea mosneagului. Langa el, cainele cu blana jerpelita si rasuflare batrana, rasuflare veche ca a mosneagului. “Nepoate, uite colo adanciturile alea care au fost transee, se impotriveau ai nostri navalei nemtesti. S-a asezat pamant si peste transee si peste mortii ostirii noastre.

Eram baietandru de 5 ani si ma culcam seara. Nu apucam sa lipesc geana de geana, ca ma scutura de umar bunicul,. Soldatii nostri au murit vitejeste, au ingrasat pamantul asta ca buna-i iarba pentru mioarele taranilor'. A mai tras mosul din tigara lui morfolita intre buzele ce nu puteau ascunde dintii cazuti, a dat din cap si a luat-o la vale. Urmat agale de oi sI de cainele cu blana numai petice, batran si domol ca stapanul lui cu par alb, rasculat doar la tample, fiindca il chelise sirul lung al anilor, pe care probabil nu-i mai socotea. A disparut in dangat de talanga si in fosnet de frunze, asa cum aparuse. A disparut intr-o fila de istorie.



Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de