Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă uit de ani de zile la câţiva demnitari români. O fac rar, fiindcă indivizii cu pricina nu se schimbă în timp defel. Nu sunt ceea ce se cheamă "oameni de frunte", ci nişte tupeişti hulpavi, băgaţi în faţă. Nu au culoare politică identică şi, de fapt, nici nu prea au culoare. Cât despre nuanţe, nici atât.
Se pretind "machiavelici", sunt mândri că au două feţe - una pentru electorat, televizor şi cu totul alta între ai lor - şi, culmea!, nu ascund pretenţia acestui fapt. Se înşală însă amarnic. Realitatea lor, unica, este că au o singură faţă: faţa prostiei. E destul să se vadă băgaţi în seamă, destul să pună cineva (oricine!) asupra lor o cameră de luat vederi sau să le dea un microfon şi - vorba unui prieten - "dau din ei". Ţărănoiul "autoscanându-şi" spontan şi vesel spiritul precar.
Într-un recent interviu, un astfel de lider , mizând pe "impresie", a "dat din el" la greu. Ici-colo, jurnalistul nu a făcut decât să îi zgândăre vanitatea şi - cu buzele lui groase şi unsuroase, ca doi limacşi turgescenţi, vorbind de parcă mesteca mititei - deputatul a mitraliat microfonul cu platitudini făloase arătând - a câta oară? - că "împăratul e gol". Au curs la început ceva "amintiri din copilărie". De pildă, despre admiraţia sa pentru bunic. Dar nu pentru poveştile şi înţelepciunea acestuia. Dimpotrivă: "Pe bunicul nu am cum să-l ajung din urmă, că a avut cinci neveste. Eu am doar trei".
Fascinat era şi de amintirea tatălui său care se bătea bine cu cuţitul, povestind că acesta, având o dispută verbală cu un individ obraznic, l-a stropit pe îndrăzneţul nenorocit cu acid sulfuric dintr-o seringă dinainte pregătită. Nu au lipsit nici laudele cu averile familiei lui (tablouri, aurărie, hotel, tutungerie, fabrică de frânghii, cărţi cu autografe celebre) şi nici detalii despre originile germane ale strămoşilor, care, vezi bine, aveau darul să explice apucăturile "elitiste" ale urmaşului. Deşi obiectele explicau mai degrabă bazarul spiritual al strămoşilor.
A urmat inconturnabila enumerare a hobby-urilor lui - cum ziceam, neapărat elitiste - precum schiul. În Austria, fără îndoială, omuleţul subliniind: "Eu am o casă în Austria. Cumpăr medicamente din Austria şi-s mai ieftine decât în România. Şi mâncarea este mai ieftină". Foarte interesant... Greul interviului l-au dus însă pasiunile sale halieutico-cinegetice. Întrucât, os burghez şi nemţesc fiind, chiar dacă înfulecă mititei şi are fizionomie "masticatorie", nu se putea ca "alesul" să nu fie mare vânător şi pescar.
Ani la rând individul, acompaniat de alţi "puternici" de teapa sa, ucisese hulpav cam tot ce se putea ucide în Carpaţi. "Nu mai omor cu aceeaşi plăcere" declara de data asta, mizând că va fi prizat în registrul hazliu şi cinic. Eu ştiu bine însă că era doar sincer. Ucisese realmente cu plăcere. Urşi şi cerbi mai cu seamă. Plăcerea de a ucide îi rămăsese, dar nu mai era "aceeaşi", iar regretul său era real, simţindu-i golul. Gol care trebuia umplut. Îi rămăsese însă destulă plăcere de a ucide spre a-şi muta fesele de aprig "consumator de natură" pe alte meridiane terestre: Norvegia, Alaska.
Mai ales Alaska. Acolo declara că pescuieşte somon. "King salmon", somon regal adică, nu orice somon. Ieşită dintre buzele cărnoase ale deputatului, naraţiunea despre celestele ţinuturi şi sălbăticiuni nordice căpăta stridenţa agresivă şi simplistă a unei licitaţii stradale de carne crudă. Fiindcă, dacă e impresionat de ceva, demnitarul e impresionat mereu de scumpetea sau ieftinătatea serviciilor pe care le plăteşte spre a putea ucide: transport, permise, ghizi, cazări, mâncare. Preţuri, preţuri, preţuri...
Interviul e un excelent prilej de psihanaliză: un individ cu "sine fals" cât încape şi conţinut ioc. Dar ioc, nu glumă! Gol umplut cu Alaska - vă daţi seama unde a ajuns a' lu' X din România - prinde şi somoni regali! - gol umplut cu Norvegie, Austrie, cu aurărie, mobile grele, tablouri cu rame groase, cu carne de iepure, cu buna impresie despre propria cumpătare: "Nu mai împuşc decât ca să mănânc, câte un iepure". Prin lipsa identităţii, identificare cu "exteriorităţi" şi reprezentare tot prin ele: obiecte, străinătăţuri, "pasiuni". Vorbire de cartier, laudă de adolescent întârziat, cu pumnul cu care a scos dinţii unuia sau cu brutalitatea de apucat a unui părinte. Infantilism. Excelentă autodeconspirare spirituală! Sugerând întrebarea din bancul cu poliglotul umblat care, cerând o informaţie în şapte limbi (nu şi în română) miliţianului (care ştia doar "miliţiana"), nu a primit-o. Doar că întrebarea "şi la ce i-au folosit (averile, umbletul, de data asta)?" se potriveşte mănuşă alesului poporului.
