Atenţia la Rusia! Se poate şi mai rău

Atenţie insă la comportamentul viitor al Moscovei. Nu se va opri aici. Urmează campania electorală, cu ieşirea din scenă a lui Putin. KGB-ul nu-şi permite să piardă controlul, aşa că va fi un succesor controlat. Vor urma măsuri populiste, cu iz sovietic. Chiar dacă acestea vor avea un impact negativ in planul relaţiilor internaţionale. După şantajul cu gazul şI retragerea din CFE, mă aştept ca ruşii să revizuiască chiar şi angajamentele de neproliferare nucleară. Sunt in stare.

Generalul Putin nu se dezminte. Indeplinind la ordin mandatul de preşedinte, tovărăşia sa ne impărtăşeşte viziunea militară asupra democraţiei. După şantajul cu gaz prin UE, a venit vremea invărtirii Kalaşnikovului in aer. Ţarul Vladimir ne-a anunţat, printr-un comunicat sec de la Kremlin, că nu mai vrea să respecte Tratatul privind Forţele Convenţionale in Europa (CFE). Reper fundamental pentru securitatea Europei, semnat in 1990 de ţările NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia, acest document a creat premisele incheierii războiului rece. Dar măsurile democratice luate in mandatele lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin au stimulat continuu frustrarea nostalgicilor Uniunii Sovietice. Ofiţerii KGB şi GRU, activiştii şi demnitarii PCUS, generalii Armatei Roşii plus responsabilii complexului militaro-industrial şi-au jurat in barbă să răzbune căndva deturnarea maicii Rusia spre democraţie. Acolo nu a fost nicicănd aşa ceva şi probabil va mai curge multă apă pe Volga pănă cănd vom avea garanţii pentru democraţie. Dominaţia in politică a valului doi din KGB-ul anilor ’80-’90 i-a impins pe aceştia la Kremlin. Odată instalaţi, tinerii nostalgici ai comunismului, educaţi sub acoperire prin ţările occidentale, au dat tonul relansării.

La Moscova se căntă acum un fel de operă rock, cu tobe şi chitări occidentale, dar cu melodii ale unicului compozitor al terorii, Felix Edmundovici Djerzinski.

In 1999, cănd s-a discutat readaptarea Tratatului CFE la realităţile post-război rece, Rusia s-a angajat să retragă trupele şi tehnica militară dislocate in afara teritoriului său naţional. Era vorba in primul rănd de Republica Moldova şi Georgia.

Nu era şi nu este de acceptat ca Moscova să-şi menţină prin forţă influenţa politică şi militară asupra unor ţări independente. Incălcăndu-şi propriile angajamente, ruşii au continuat să sprijine financiar şi militar enclavele ameninţării, numite generic zone de conflict ingheţat. Cel mai bun exemplu este pentru noi Transnistria. Un teritoriu nerecunoscut oficial de nimeni, o enclavă a terorii şi criminalităţii, o entitate condusă de marionete ruseşti, campioane ale contrabandei cu arme, ţigări, petrol şi alcool. Pe teritoriul ei se află arsenalul fostei Armate a XIV-a a URSS, care ameninţă direct securitatea Europei. NATO, OSCE şi alte organisme internaţionale se chinuie de ani buni să lichideze focarul. Slabe şanse, căt timp Moscova foloseşte această prezenţă militară ameninţătoare la graniţa Europei ca pe un instrument de şantaj şi presiune. Federaţia Rusă căuta demult un pretext să nu se retragă din Transnistria. N-a vrut să o facă niciodată.

Deşi a semnat un document in acest sens in 1999, la reuniunea OSCE de la Istanbul. Incălcarea cuvăntului dat este una din emblemele sovietice rămase pe post de virtute diplomatică la Moscova.

Rusia nu vrea să plece de pe teritoriul statelor independente, foste membre ale URSS. Nu doreşte să le dea libertatea de a-şi alege singure calea. Cănd Georgia a luat-o pe calea democraţiei, represaliile au fost dure. Ţara care l-a dat pe Stalin este acum simbolul luptei pentru libertate, economie de piaţă şi securitate in spaţiul ex-sovietic.

Prezenţa militară americană la Marea Neagră, in locaţiile de antrenament şi rotaţie a trupelor din Romănia şi Bulgaria, nu este nici o ameninţare pentru Moscova. Nu vorbim in primul rănd de baze. In accepţiunea clasică, ele inseamnă cu totul altceva decăt vom avea noi aici. In Dobrogea vor fi locaţii cu prezenţă variabilă, de la căteva sute la căteva mii de militari, funcţie de transferul acestora spre şi dinspre teatrele de operaţiuni. Nimic din realităţile acestei prezenţe americane nu justifică temerile Rusiei. Poate doar faptul că nu va mai putea folosi Marea Neagră ca pe o platformă de transfer a armamentului şi altor produse strategice spre zone fierbinţi.Â

Rusia e acum un urs ex-sovietic, trezit din beţie. Cuşca lui a fost spartă de nişte turişti occidentali, iar el, ursul, se află in libertate fără voia sa. Toată viaţa fusese obişnuit cu biscuiţi de pomană, cu belciug şi lanţ, cu biciul şi căte o porţie de votcă, să uite de nevoia de libertate. Mahmur dar incă forţos, ursul s-a pomenit pe cap cu o şapcă pe care scrie "Democracy", iar la spate "Made in China". E dezorientat, nervos. Biciul şi votca i-au creat dependenţă. Ar vrea să sară gardul să-i ia pe toţi la bătaie şi să strige: "Vreau cuşca mea inapoi! Trăiască Marele Dresor al tuturor timpurilor! Jos libertatea imperialistă!".