Eu - si ca mine sunt multi - n-am avut dintotdeauna un punct de vedere apasat cu privire la comunismul rusilor si la variantele lui de export, respectiv la cel romanesc.
Iar cand am inceput sa constientizez unul si sa-mi pun mintea la bataie calatorind si comparand viata din URSS cu aceea de la noi, din Ungaria sau din Cehoslovacia, am gasit tot timpul motive sa-mi spun ca, fata de rusi, la noi era oricum mai bine. Ca sa nu mai spun ca traiul cehilor imi parea, ca turist cu un subversiv simt al comparatiei, amestecul ideal de comunism cu fata europeana si capitalism cu fata umana. La prabusirea sistemului comunist mondial, nici nu indrazneam sa visez. Ba, ca prostul, socoteam ca, dac-am fi avut un numar mai mare de activisti luminati, ca la cehi sau ca la unguri si polonezi, comunismul ar fi putut fi o solutie sociala suportabila. Cand am avut, dupa 1990, ocazia sa discut chestiunea cu romanii din America - "transfugi", cum li se spunea pe atunci, adica oameni care-si riscasera vietile in mai multe randuri pana au apucat sa ajunga "dincolo" - mi-am dat seama ca tot ceea ce eu detestam ei urau. Ca se purtau cu mine de parca as fi avut SIDA. Ma gaseau la fiecare fraza contaminat de un rau ce nu prea avea vindecare. Ce m-a mirat era ca niste oameni care nu se vorbisera intre ei, care nu se cunosteau si care nu aveau cum sa cada de acord asupra unui mod de abordare a contaminatilor care meritau a fi ajutati sa invete sa urasca bolsevismul mi se adresau cu aceleasi cuvinte. Ma intrerupeau la mijlocul frazei zicandu-mi: "Atentie, acum esti comunist!" sau "Atentie, acum gandesti ca un comunist!".